13:6 Gemeţi! căci ziua Domnului este aproape: ea vine ca o pustiire a Celui Atotputernic!
Ziua Domnului. Expresia aceasta apare de cel puţin douăzeci de ori în scrierile diferiţilor profeţi ai Vechiului Testament. Ea se foloseşte întotdeauna cu referire la un timp de judecată divină asupra unei cetăţi sau naţiuni (nu asupra unor persoane individuale), sau în cele din urmă asupra locuitorilor lumii întregi. Spre deosebire de aceasta, aşa-numita ,,zi a omului” este descrisă în Scriptură ca ,,ziua mântuirii” (Isaia 49,8; 2Corinteni 6,2), vremea potrivită (Psalmi 69,13; Isaia 49,8), un timp când punerea la probă pentru oameni, ca indivizi sau ca naţiuni, încă mai zăboveşte (vezi Psalmi 95,7, 8; Evrei 4,7).
Dimpotrivă, ,,ziua Domnului” este momentul când, din punct de vedere istoric, timpul de probă al unei cetăţi sau naţiuni se încheie, şi când în final soarta tuturor oamenilor este pentru totdeauna fixată. În timpul ,,zilei mântuirii” oamenii şi naţiunile sunt liberi să-şi exercite puterea conferită de Dumnezeu pentru a alege între bine şi rău, dar o dată cu sosirea ,,zilei Domnului” voia lui Dumnezeu devine supremă, ne mai fiind limitată de exercitarea voinţei omeneşti.
,,Ziua Domnului” împotriva lui Iuda (vezi Isaia 2,12; Ioel 1,15; 2,1; Ţefania 1,7) era astfel ziua când, ca naţiune, nu-i mai era îngăduit să continue pe calea ei stricată, iar judecata divină îi era aplicată (vezi Ezechiel 12,21-28). Acelaşi lucru era valabil şi pentru regatul nordic, Israel (Amos 5,18), pentru Egipt (Ezechiel 30,3), Edom (Obadia 15) şi alte naţiuni ale antichităţii (vezi Daniel 5,22-31). Ceea ce se întâmplă cu o cetate sau naţiune întreagă când vine ,,ziua Domnului” este similar în multe privinţe cu ceea ce se va întâmpla cu întreaga lume la sfârşitul timpului ei de probă. În Matei 24, de pildă, descrierea pe care o face Domnul Hristos ,,zilei Domnului” asupra cetăţii Ierusalimului şi asupra naţiunii iudaice este vădit similară, în multe privinţe, cu ceea ce se va întâmpla cu întreaga lume la vremea ,,venirii” lui Hristos, ,,şi a sfârşitului lumii” (Matei 24,3; Luca 21,20; comp. Matei 24,30). Aşadar, principiile care se aplică atunci când vine ,,ziua Domnului” pentru orice cetate sau naţiune se aplică şi atunci când ,,ziua Domnului” vine pentru lume ca un tot, iar o descriere profetică din Vechiul Testament a destinului vreunei cetăţi sau naţiuni vechi purtând titlul de ,,ziua Domnului” se aplică, în principiu, şi la ,,ziua cea mare a Domnului” (Ţefania 1,14) la sfârşitul veacului. Având în vedere faptul că scriitorii din Noul Testament fac din soarta vechiului Babilon un tip al destinului Babilonului spiritual (vezi comentariul la Isaia 13,4), şi pentru că ei aplică expresia ,,ziua Domnului” la timpul când Hristos se va întoarce pe pământ în vederea judecăţii (1Corinteni 5,5; 2Corinteni 1,14; 1Tesaloniceni 5,2; 2Petru 3,10), ,,ziua Domnului” împotriva Babilonului, aşa cum este descrisă în Isaia 13 este, în multe privinţe, şi o descriere a ,,zilei celei mari a Domnului de la sfârşitul veacului”.
Vine ca o pustiire. ,,Ziua Domnului” nu este amintită niciodată în Scripturi ca un timp când oamenii vor avea o a doua şansă, un nou prilej de a accepta mântuirea. ,,Ziua Domnului” este întotdeauna, fără excepţie, o zi de judecată, o zi de distrugere, o zi de întuneric (vezi Ioel 1,15; 2,1.2; Amos 5,18-20; etc.).