Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / Isaia

Isaia 11:9


11:9 Nu se va face nici un rău şi nici o pagubă pe tot muntele Meu cel sfânt; căci pământul va fi plin de cunoştinţa Domnului, ca fundul mării de apele care-l acoperă.

Muntele Meu cel sfânt. Adică, împărăţia lui Hristos, care va umple întreg pământul (Daniel 2,35). El va fi sfânt deoarece Dumnezeu este sfânt şi pentru că locuitorii lui se vor împărtăşi de natura lui. Nu va fi nici un rău şi nici o pagubă, deoarece interesele unuia nu vor fi în conflict cu cele ale altuia. Binele fiecăruia va fi binele tuturor. Egoismul va face parte din trecut. Unicul gând al omului va fi de a face bine semenului său şi de a trăi pentru slava lui Dumnezeu.

Pământul va fi plin. Vezi Habacuc 2,14. Un singur puls al armoniei va bate în întreg vastul univers (GC 678).