10:20 În ziua aceea, rămăşiţa lui Israel şi cei scăpaţi din casa lui Iacov, nu se vor mai sprijini pe cel ce îi lovea; ci se vor sprijini cu încredere pe Domnul, Sfântul lui Israel.
Rămăşiţa lui Israel. După ce profetul aminteşte că un mic număr de asirieni va scăpa de judecata trimisă asupra lor, mintea lui este îndreptată către aceia din Israel care vor supravieţui invaziei asiriene. Lucrarea de nimicire este rareori deplină. Chiar în naţiunea nordică au rămas câţiva după ce asirienii îşi terminaseră lucrarea, iar în Iuda poporul din Ierusalim şi alţi câţiva au scăpat de prăpădul care a venit pe urma invaziei lui Sanherib. Ideea unei reîntoarceri sau supravieţuiri a unei rămăşiţe, sugerată de numele fiului lui Isaia Şear-Iaşub (cap. 7,3), este un lait-motiv al lui Isaia (cap. 10,21.22; 11,11.16; 46,3).
Nu se vor mai sprijini. Ahaz îşi pusese încrederea în Asiria (2Regi 16,7-9; 2Cronici 28,16-21) mai degrabă decât în Dumnezeu. Aceasta, totuşi, nu făcuse din Asiria un prieten al lui Iuda şi nici al vreunei alte naţiuni; ea era preocupată numai de sine. Dumnezeu intenţiona ca după distrugerea îngrozitoare săvârşită de Sanherib în Iuda, ,,rămăşiţa” să-şi pună încrederea în El. El era Acela care le dăduse eliberare ca răspuns la rugăciunea înfocată a lui Ezechia (Isaia 37,14-36), şi în El trebuia să-şi pună acum încrederea rămăşiţa credincioasă. Până la urmă ei au recunoscut în Asiria un stăpân aspru mai degrabă decât un prieten şi ajutor. Încrederea în Dumnezeu a fost astfel demonstrată ca singura cale spre siguranţă şi victorie.