Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / Osea

Osea 3:2


3:2 Mi-am cumpărat-o cu cincisprezece sicli de argint, un omer de orz şi un letec de orz.

Am cumpărat-o . Evident, Gomera ajunsese într-un fel de datorie sau sclavie după ce-l părăsise pe Osea (vezi 2,7) Cincisprezece sicli de argint. Cam jumătate din preţul unui rob de parte bărbătească (vezi comentariul la Ex. 21,32).

Omer. Întrucât un omer cuprinde cam 220 de litri, cantitatea totală de orz dată ca preţ a fost de aproximativ 330 de litri (vezi Vol. I, p. 167). Preţul plătit de profet, parte în bani şi parte în orz (considerat o cereală inferioară în Palestina), a fost aproximativ acela al unei roabe de rând. Astfel a fost arătat într-un mod izbitor starea josnică, degradată a soţiei lui Osea. Folosirea orzului ca parte din plată s-ar putea să fi reflectat şi ea această decădere prin aluzia la faptul că ,,făina de orz” era adusă ca jertfă când o femeie era bănuită de adulter (vezi Numeri 5,11-15). Exista vreun simbol care să arate mai viu starea decăzută la care ajunsese Israel?