2:6 De aceea iată, îi voi astupa drumul cu spini, i-l voi astupa cu un zid, ca să nu-şi mai afle cărările.
Îţi voi astupa drumul. Dumnezeu rosteşte acum judecata Sa asupra lui Israel în hotărârea Sa de a stăvili calea de păcat şi ocară. El va sta împotriva scopului lui. Cât de adevărată este afirmaţia lui Thomas á Kempis din Imitation of Christ, că ,,omul propune, dar Dumnezeu dispune.” Dacă lucrurile stau aşa este datorită milei lui Dumnezeu, deoarece El cunoaşte cel mai bine ceea ce este spre binele nostru final. Se spună ca Martin Luther ar fi declarat: ,,O, ce nefericiţi sunt oamenii când Dumnezeu îi lasă în voia lor şi nu li se mai împotriveşte în poftele lor! Voi vă fericiţi pe voi înşivă de multe ori că pe calea păcatului pe care vă găsiţi nu daţi de nici o greutate. Să te fericeşti! Ai motiv să urli şi să-ţi frângi mâinile; asupra ta zace blestemul lui Dumnezeu. Blestemul înspăimântător de a-ţi plăcea calea păcatului.”
Nu; Dumnezeu nu-l lasă pe păcătos să meargă nestânjenit. De repetate ori principiul acesta este afirmat în Biblie (vezi Iov 19,8; Proverbe 16,1.9; 19,21; Ieremia 10,23; Plângeri 3,7.9). Pentru propriul său bine spiritual Israel urma să experimenteze curând ,,gardul” şi ,,zidul” captivităţii asiriene. Rămăşiţa exilaţilor care ţineau cultul lui Iehova (vezi comentariul la 2Regi 17,23) au fost pentru totdeauna izbăviţi de relele închinării la idoli.