2:14 De aceea iată, o voi ademeni şi o voi duce în pustie, şi-i voi vorbi pe placul inimii ei.
O voi ademeni. Această trecere bruscă înfrumuseţează tabloul iubirii stăruitoare şi statornice a lui Dumnezeu faţă de poporul Său în ciuda tuturor abaterilor lui. Observaţi contrastul izbitor între ,,uitând de Mine” a lui Israel din versetul anterior şi ,,o voi ademeni” a lui Dumnezeu din acesta. S-ar putea ca noi să-L uităm pe Dumnezeu, dar El nu ne poate uita pe noi (Isaia 49,14-16).
În pustie. Întrucât Egiptul constituise casa robiei lui Israel, exodul în pustie reprezentase eliberarea şi libertatea răscumpărătoare. Pustia fusese, de asemenea, şcoala pregătitoare în care Dumnezeu l-a educat pe Israel pentru Canaan şi pentru dezvoltare naţională, locul în care Dumnezeu intrase în legământ cu poporul Lui pe când el era pe drum către Ţara Făgăduită. Ceea ce Dumnezeu a încercat să realizeze pentru Israel pe vremea experienţei din pustie, El urma să caute să îndeplinească pentru ea pe vremea lui Osea.