2:11 Voi face să înceteze toată bucuria ei, sărbătorile ei, lunile ei cele noi, Sabatele ei, şi toate praznicele ei.
Bucuria. Păcatul şi bucuria nu pot sta multă vreme împreună, deoarece dacă Israel nu va îndepărta păcatul de la bucuria lui, Dumnezeu va îndepărta bucuria de la păcatul lui. Bucuria lumească este numai o parodie a adevăratei bucurii sufleteşti. Cea din urmă este un râu adânc şi limpede, în timp ce cealaltă este doar o spună scânteietoare superficială care ţine doar un scurt timp (vezi 1Ioan 2,15-17). Unul din marile scopuri ale primei veniri a lui Hristos a fost să ne dea o bucurie adevărată şi care să ne aducă împlinire (Ioan 15,11; 16,24; 17,13).
Sărbătorile. În zadar ţinea Israel unele din formele şi ceremoniile cultului Domnului în timp ce în spirit şi apostazie se ţinea de idolatrie (vezi comentariul la 1Regi 12,32). Un asemenea compromis imposibil între cultul lui Dumnezeu şi al diavolului nu putea sfârşi decât în dezastrul captivităţii.
Lunile ei cele noi. Sărbători ţinute în ziua întâi a fiecărei luni (vezi Numeri 28,11.14).
Sabatele. Unii au considerat cu tărie versetul acesta o dovadă că Sabatul săptămânal urma să fie desfiinţat. Totuşi, o privire atentă la contextul pasajului dovedeşte falsitatea unui asemenea raţionament. Profetul declară aici că diversele sărbători şi zile de bucurie sfântă ale regatului de nord urmau să înceteze ca urmare a viitoarei captivităţi a naţiunii. În acest text nu se vorbeşte despre desfiinţarea Sabatului sau a unui serviciu religios în scopul acesta, ci mai degrabă desfiinţarea naţiunii rebele. Toţi creştinii sunt de acord că Dumnezeu nu dorea ca Paştele sau oricare altă sărbătoare anuală pe care El o instituise, să fie desfiinţată la data aceea, care era cu câteva sute de ani înainte de prima venire a lui Hristos. Atunci, consecvenţa cere ca noi să credem că scriitorul biblic nu face nici măcar vreo aluzie că Sabatul săptămânal al Domnului urma să fie desfiinţat, nici atunci şi nici la o altă dată viitoare.
Praznicile. Literal ,,sărbătorile stabilite”.