13:6 Dar când au dat de păşune, s-au săturat, şi când s-au săturat, inima li s-a umflat de mândrie; de aceea M-au uitat.
S-au săturat. Pe păşunea bogată de iubire şi bunătate a lui Dumnezeu, poporul Său s-a îngrăşat. Efraim este asemenea unui animal domestic de muncă (vezi comentariul la cap. 10,11) care, într-o păşune peste măsură de bogată, devine încăpăţânat şi îndărătnic.
M-au uitat. În loc să-şi amintească cu recunoştinţă de Dumnezeu şi să-şi modeleze viaţa conform harului Său îmbelşugat manifestat faţă de ei, poporul a fost plin de mândrie şi L-a uitat pe Creatorul său. Cu cât sunt căutate şi preţuite mai mult bunurile lumii acesteia, cu atât este mai uitat Dumnezeu, marele Dătător al oricărui dar bun. Aceasta a fost agravarea păcatului lui Israel pe care profetul atât de adesea l-a adus în atenţia naţiunii (2,8; 4,7; 10,1).