13:1 Când vorbea Efraim, răspândea groaza în Israel. Dar cum a păcătuit cu Baal, a murit.
Răspândea groaza. Versetele 1-8 ale acestui capitol arată de ce Efraim (regatul de la nord al lui Israel) şi-a atras ,,pieirea” (v. 9). Sunt date amănuntele păcatului naţiunii, cu pedeapsa venită ca urmare a acestor fărădelegi.
Păcatul. Evident, o referire la cultul lui Baal (pentru care, fără îndoială cultul viţelului pregătise calea), care fusese introdus în Israel de Ahab la instigarea reginei Izabela (vezi 1Regi 16,29-33). Prin eforturile lui Ilie (1Regi 18) şi al regelui Iehu (2Regi 9; 10) acest rău a fost stăvilit, dar nu eradicat, iar adesea a izbucnit din nou.
A murit. Idolatria lui Efraim a avut ca urmare degradarea naţională şi moartea politică. El şi-a pierdut poziţia lui aleasă şi înaltă, iar onoarea lui a fost trântită în ţărână. El a ajuns mort din punct de vedere spiritual, gata pentru îngroparea care avea să vină în curând (vezi Efeseni 2,1). Părăsirea lui Dumnezeu şi jocul cu păcatul aduce întotdeauna ca rezultat sigur moartea (vezi Ezechiel 33,10.11; Romani 6,23). Punând în contrast prosperitatea lui Efraim cu distrugerea lui, profetul arată că Efraim îşi datora prosperitatea îndurării nemeritate a lui Dumnezeu care îl binecuvântase mulţumită lui Iosif (vezi Geneza 49,22); nimicirea sa se datora propriului păcat.