1:2 Întâia dată când a vorbit Domnul către Osea, Domnul a zis lui Osea: Du-te, şi ia-ţi o nevastă curvă şi copii din curvie; căci ţara a săvârşit o mare curvie, părăsind pe Domnul!
Ia-ţi o nevastă. Cu privire la evenimentele descrise aici au fost susţinute trei concepţii:
a. Că ele reprezintă numai un vis sau o viziune, şi că prin urmare ele nu avut de fapt loc în viaţa personală a lui Osea.
b. Că cele povestite sunt numai o parabolă sau o alegorie.
c. Că cele povestite sunt o schiţă literală, biografică a vieţii personale de familie a profetului. Obiecţia principală ridicată împotriva interpretării literare este că porunca de a lua ,,o nevastă curvă şi copii din curvie” pare nepotrivită cu caracterul lui Dumnezeu.
Totuşi, în lipsa unei afirmaţii sau indicaţii directe că pasajul este alegoric sau că descrie o viziune sau un vis, felul cel mai natural de a înţelege pasajul este de a-l privi ca o naraţiune literală. Mulţi comentatori favorizează concepţia literală, cu toate că ei diferă mult în felul cum înţeleg amănuntele. Unii au căutat să justifice porunca lui Dumnezeu dată lui Osea observând că tot ce porunceşte Dumnezeu este drept în sine. Alţii observă ca naraţiunea nicidecum nu afirmă că Gomera era de un caracter îndoielnic atunci când Osea s-a căsătorit cu ea, întrucât expresia ,,din curvie” (KJV) ar putea doar să descrie neamul din care se trăgea, nu în chip necesar caracterul ei personal, sau ar putea să descrie în mod anticipativ starea viitoare a femeii. Că ea mai târziu a devenit infidelă reiese limpede (cap. 3,1-3). Totuşi, timpul exact al căderii ei nu este prezentat clar. Cu privire la cei trei copii născuţi, numai despre cel dintâi Izreel, se spune ca i-a fost născut lui, adică lui Osea.
Dacă Gomera avea un caracter curat când Osea s-a căsătorit cu ea, atunci nu mai poate fi nici o discuţie asupra faptului că a fost o poruncă de la Dumnezeu să o ia în căsătorie femeia aceasta. Posibil că a fost o poruncă permisivă (vezi Numeri 13,1.2; comp. Deuteronom 1,22; PP 387) de a lua în căsătorie o persoană pe care el deja o iubea.
Naraţiunea are forma unui raport strict istoric, iar în lipsa unei dovezi reale în favoarea contrariului pare de preferat a o lua ca atare. Ţara a săvârşit. Experienţa personală de familie a lui Osea a fost făcută temeiul unei învăţături importante şi al unui important apel religios.