Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / Evrei

Evrei 9:27


9:27 Şi, după cum oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata,

Şi după cum. Versetele 27 şi 28 sunt parantetice. Argumentarea începută în v. 26 continuă în cap. 10,1.

Rânduiţi. Gr. apokeimai, ,,a depozita”, ,,a pune deoparte”, ,,a fi depozitat”, ,,a fi rezervat”. Compară cu folosirea cuvântului în Luca 19,20; Coloseni 1,5; 2 Timotei 4,8. Aparent menţionarea faptului că Hristos a murit o singură dată pare că sugerează că şi oamenii mor o singură dată. Din cauza păcatului lui Adam moartea a trecut la toţi oamenii (Romani 5,12).

Să moară o singură dată. Înainte de judecată oamenilor le este dat să moară o singură dată. Aceasta nu contrazice ideea că dacă la judecată sunt găsiţi vinovaţi, atunci mor din nou (Apocalipsa 20,15).

După aceea vine judecata. Moartea nu este sfârşitul omului. Toţi trebuie să apară cândva înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (vezi 2 Corinteni 5,10). Se pare că prin menţionarea acestei idei se intenţionează o paralelă cu lucrarea lui Hristos, a cărui primă venire n-a fost şi ultima.