6:9 Măcar că vorbim astfel, preaiubiţilor, totuşi de la voi aşteptăm lucruri mai bune şi care însoţesc mântuirea.
Prea iubiţilor. Aceasta este singura dată când este folosit, în întreaga Epistolă către Evrei, acest cuvânt afectuos.
Lucruri mai bune. Autorul le vorbise cu severitate cititorilor săi, dând avertizări şi mustrându-i. Acum îi alintă. El e convins că ei nu vor să lepede chemarea lui Dumnezeu şi că, totuşi, au nevoie de mustrare. Ei sunt în primejdia de a cădea, neluând seama la cele ce li se vestise (cap. 2,1–3). Sunt în primejdie de a repeta greşeala Israelului din vechime, care nu a intrat în ,,odihna Lui” (cap. 4,1). Ei n-au progresat şi n-au crescut satisfăcător, ci sunt încă prunci, când ar fi trebuit să fie maturi (cap. 5,11–14). Iar acum îi avertizează cu privire la primejdia de a rămâne în urmă. Dar el atenuează oarecum această mustrare, spunându-le că e convins de lucruri mai bune în privinţa lor, dar cu toate acestea lasă impresia că starea lor este gravă şi că trebuie să se fie atenţi ca nu cumva să piardă viaţa veşnică.
Care însoţesc mântuirea. Sau ,,care ţin de mântuire”. Autorul nu arată care sunt lucrurile acestea, dar din cele spuse deja, cititorul nu se putea înşela în privinţa acestora.