6:6 şi care totuşi au căzut, este cu neputinţă să fie înnoiţi iarăşi, şi aduşi la pocăinţă, fiindcă ei răstignesc din nou pentru ei, pe Fiul lui Dumnezeu, şi-L dau să fie batjocorit.
Care totuşi au căzut. [,,Dacă vor cădea”, KJV]. Sau ,,dacă au căzut”. Gravitatea căderii este măsurată prin privilegiile de care au avut parte. Contextul sugerează o apostazie majoră.
Este cu neputinţă. Versetele 4–6 se ocupă de soarta celor care cad de la credinţă. Întrebarea în discuţie este dacă există vreo posibilitate de reîntoarcere a unora care au avut o experienţă creştină veritabilă, dar au apostaziat. Pot fi readuşi în biserica creştină şi pot primi din nou har? Pasajul acesta a fost o sursă de nedumerire şi descurajare pentru mulţi. Se pare că el afirmă că aceia care au căzut de la credinţă sunt irevocabil pierduţi.
Printre multele opinii, două sunt vrednice de luat în considerare: (1) Apostazia de care se vorbeşte aici este săvârşirea păcatului de neiertat (vezi Matei 12,31.32), întrucât aceasta este unica formă de apostazie care este fără nădejde. (2) Pasajul, înţeles corect, nu vorbeşte despre o irevocabilitate absolută, ci de o irevocabilitate condiţională (vezi Evrei 6,6). Cei mai mulţi comentatori sunt de acord cu primul punct de vedere, deşi al doilea este demn de luat în calcul şi, pe baza versiunii greceşti, poate fi bine apărat.
Era des întâlnită printre iudei ideea că pocăinţa este cu neputinţă în anumite circumstanţe. Ei susţineau, de pildă, că aceasta este situaţia celui care trăieşte în păcat, bazându-se pe faptul că va veni o zi în care se va pocăi: ,,Dacă cineva zice: ‘Voi păcătui şi mă voi pocăi, iarăşi voi păcătui si iarăşi mă voi pocăi,’ acelui nu i se va da ocazia să se pocăiască. Dacă cineva zice: ‘Voi păcătui, iar în Ziua Ispăşirii voi fi iertat’, atunci Ziua Ispăşirii nu îi va aduce iertarea.” (Mishnah Yoma 8. 9, Soncio ed. of Talmud, p. 423). Ei mai susţineau şi că pocăinţa era cu neputinţă pentru cineva care îi făcea pe alţii să păcătuiască: ,,Dacă cineva face pe mulţi să fie drepţi, atunci prin el nu se iveşte păcatul, dar dacă cineva face pe mulţi să păcătuiască, fapta aceasta nu-i dă posibilitatea să se pocăiască.” (Mishnah Aboth 5. 18, Soncio ed. Of the Talmud, p. 71). Demn de amintit este şi un pasaj din Cartea lui Sirah: ,,Nu zice: ‘Am păcătuit, ce să fac?’ Căci Yahweh este îndelung răbdător. Dar nu te bizui pe iertare, ca să adaugi păcat la păcat. Şi nu zice: ‘Mari sunt îndurările Lui, El va ierta mulţimea fărădelegilor mele’, căci El este milostiv, dar şi drept. Iar mânia Sa se revarsă asupra celor răi. Nu întârzia să te întorci la El, şi nu amâna lucrul acesta de la o zi la alta; căci mânia Lui izbucneşte dintr-o dată, şi atunci vei pieri.” (cap. 5, 4–7; R. H. Charles, The Apocrypha and Pseudepigrapha of the Old Testament, vol. 1, p. 332).
Înnoiţi iarăşi… la pocăinţă. Adică a avea dorinţa de a se pocăi. Nu este vorba despre un om care caută să se întoarcă la Dumnezeu şi găseşte pocăinţa imposibilă, ci despre un om fără nici o dorinţă de a se reîntoarce la experienţa de la care a apostaziat. În ce priveşte sensul pocăinţei, vezi
v. 1.
Fiindcă. [,,Văzând că”, KJV]. Interpretarea pasajului depinde în mare măsură de traducerea acestui cuvânt. În versiunea greacă apare doar participiul verbului ,,a răstigni”. În engleză (KJV) cuvântul ,,văzând” (ca şi în română cuvântul ,,fiindcă”) este de adaos, într-un efort de a arăta legătura dintre verbul amintit şi restul propoziţiei. Dar se pot folosi alte cuvinte. Construcţia participială din versiunea greacă poate exprima timp, cauză, condiţie sau scop. Unii comentatori sugerează că aici propoziţia este temporală şi că ar fi corectă următoarea traducere: ,,Este cu neputinţă să fie înnoiţi iarăşi, şi aduşi la pocăinţă, câtă vreme continuă să-L răstignească pe Fiul lui Dumnezeu”. O astfel de folosire temporală a participiului este obişnuită în greacă. Dacă este adoptată această variantă, atunci ideea este că aceia care apostaziază nu pot fi readuşi la credinţă câtă vreme continuă de a fi nepocăiţi.
Dacă este adoptată folosirea cauzală a participiului (,,văzând” – KJV, ,,fiindcă” – traducerea Cornilescu – ,,deoarece” etc.), atunci pasajul se referă la păcatul de neiertat, deoarece numai cei vinovaţi de acest păcat nu pot fi readuşi la pocăinţă. Păcatul acesta se manifestă de obicei prin rezistenţa continuă la chemarea lui Dumnezeu şi la apelul Duhului Sfânt. El constă într-o împietrire a inimii, până când nu omul nu mai poate să răspundă glasului divin. De aceea o persoană care a păcătuit împotriva Duhului Sfânt nu mai are nici o remuşcare, nici un sentiment de întristare pentru păcat, nici o dorinţă de a se feri de el, iar conştiinţa nu-l mai învinuieşte. Dacă cineva are o dorinţă sinceră de a face ce este bine, atunci poate fi sigur că încă mai este nădejde pentru el.
Lucrul acesta ar trebui să fie o sursă de mângâiere pentru sufletul descurajat, dar nu trebuie în nici un caz să fie folosit ca un îndemn la nepăsare. Dumnezeu doreşte să-i mângâie pe cei descurajaţi, dar vrea de asemenea să-l avertizeze poporul Său cu privire la primejdia de a ajunge la punctul de unde nu se mai pot întoarce.
Răstignesc din nou. Gr. anastauroo, ,,a răstigni” ,,a crucifica”, ,,a crucifica din nou”. În scrierile nebiblice anastauroo înseamnă pur şi simplu ,,a răstigni”, dar în pasajul de faţă contextul favorizează sensul figurat, ,,a răstigni (a crucifica) din nou”, ,,a crucifica iarăşi”. Un astfel de sens este deosebit de semnificativ întrucât aceia cărora li se adresează sunt iudeo-creştini, al căror neam fusese vinovat de crucificarea Fiului lui Dumnezeu pentru prima dată (Faptele Apostolilor 3,14.15). Dacă aceşti creştini L-ar lepăda pe Mântuitorul lor şi s-ar întoarce la vechile lor căi, aceasta ar fi ca şi cum L-ar răstigni din nou.
Şi-L dau să fie batjocorit. [,,Îl face de ocară publică”, KJV]. Sau ,,Îl dispreţuiesc pe faţă”. Propoziţia aceasta poate fi tradusă: ,,câtă vreme continuă să-L dispreţuiască pe faţă pe Hristos” (vezi mai sus la ,,fiindcă”).