6:2 învăţătura despre botezuri, despre punerea mâinilor, despre învierea morţilor şi despre judecata veşnică.
Botezuri. Gr. baptismoi (la singular baptimos). Nu acesta este cuvântul obişnuit pentru botezul creştin, ci baptisma, (compară cu Matei 3,6). Baptismos apare numai aici şi la Marcu 7,48; Evrei 9,10. Pot fi citate dovezi textuale importante pentru folosirea acestui cuvânt în Coloseni 2,12. În Marcu 7,4.8; Evrei 9,10, acesta se referă la numeroasele acte de curăţire ale ritualului iudaic. Totuşi aici nu acesta este sensul lui, întrucât reglementările cu privire la aceste spălări nu ar putea să fie considerate ca doctrină a creştinismului. Este cu putinţă, totuşi, ca autorul să se fi gândit la botezul creştin, dar să fi folosit termenul baptismoi făcând referire la ritual în aspectele lui cele mai elementare.
Unii văd în baptismoi o referire la cele două botezuri din biserica creştină: botezul cu apă şi botezul cu Duhul Sfânt. Cu privire la acestea două, Ioan Botezătorul spunea: ,,Eu, da, v-am botezat cu apă, dar El vă va boteza cu Duhul Sfânt” (Marcu 1,8). După învierea Sa, Isus a spus: ,,Căci Ioan a botezat cu apă, dar voi, nu după multe zile, veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt” (Faptele Apostolilor 1,5; compară cu Ioan 3,5; Faptele Apostolilor 11,16; 1 Corinteni 12,13). Totuşi, dacă autorul se gândea în primul rând la aceste două forme de botez creştin, atunci ar fi fost de aşteptat să folosească forma baptismata în loc de baptismoi, mai ales că al doilea apare ulterior în această epistolă ca o clară referire la spălările ceremoniale (Evrei 9,10). De aceea este preferabilă explicaţia care pretinde că baptismoi reprezintă botezul creştin în aspectele lui cele mai elementare.
Punerea mâinilor. Aceasta este a patra din doctrinele fundamentale prezentate. În Vechiul Testament punerea mâinilor însemna primirea binecuvântării şi a slujbei (vezi Geneza 48,9–14; Numeri 8,10.11; Deuteronom 34,9). În Noul Testament era urmat acelaşi obicei. Deosebit de importantă era punerea mâinilor apostolilor după botez, un act prin care credincioşii primeau Duhul Sfânt (vezi Faptele Apostolilor 8,17.18; 19,6). Întrucât mai înainte autorul amintise de ,,botezuri”, probabil că avea în minte această funcţie deosebită. Cu privire la ritualul de hirotonire, vezi Faptele Apostolilor 6,6; 1 Timotei 4,14.
Învierea morţilor. Cu privire la importanţa acestei doctrine, vezi 1 Corinteni 15.
Judecata veşnică. Doctrina judecăţii ocupă un loc important atât în Vechiul Testament (vezi Psalmi 9,3–8.15.16; Daniel 7,9.10; compară cu Iuda 14,15) cât şi în Noul Testament (vezi Matei 12,41.42; 25,31–46; Luca 11,31.32; 2 Corinteni 5,10). Ar trebui observat faptul că iudeo-creştinii nu întâmpinau nici o dificultate în înţelegerea acestor şase principii, deoarece toate sunt expuse în Vechiul Testament. Primejdia care îi confrunta pe aceşti creştini stătea în a se mulţumi cu ceea ce aduseseră din iudaism şi a nu accepta cu toată inima doctrinele creştinismului.