5:7 El este Acela care, în zilele vieţii Sale pământeşti, aducând rugăciuni şi cereri cu strigăte mari şi cu lacrimi către Cel ce putea să-L izbăvească de la moarte, şi fiind ascultat, din pricina evlaviei Lui,
Care. Adică Hristos (vezi v. 5). Construcţia gramaticală este oarecum complicată. Acest cuvânt este în relaţie cu verbul ,,a învăţat” (v. 8), iar ideea principală este că Hristos a învăţat ascultarea.
Zilele vieţii Sale. [,,Zilele cărnii Sale”, KJV]. Adică perioada vieţii Sale pământeşti (vezi Ioan 1,14).
Aducând. [,,Când a adus”, KJV]. Ideea este că aducându-Şi rugăciunile şi cererile şi fiind ascultat, Isus a învăţat ascultarea. Ascultarea a fost învăţată prin aceste experienţe, nu după ce ele au avut loc.
Rugăciuni. Gr. deeseis, ,,cereri”, ,,mijlociri”, ,,rugăciuni”; de la verbul deomai, ,,a cere”, ,,a solicita o favoare”.
Cereri. [,,Implorări”, KJV]. Gr. hiketeriai, folosit pentru ramurile de măslin ţinute în mâini de cei care făceau o cerere, şi astfel cuvântul a ajuns să denote cererile stăruitoare.
Cu strigăte mari şi cu lacrimi. Se pare că se face referire în mod deosebit la experienţa din Grădina Ghetsemani. Deşi scriitorii Evangheliilor nu menţionează că Isus a vărsat lacrimi cauzate de chinul sufletesc prin care a trecut atunci, lucrul acesta nu e greu de imaginat. Unii cred că autorul se referă şi la experienţa de pe cruce. Vezi Matei 26,36–44; 27,46; Marcu 14,32–41; 15,34; Luca 22,39–44; 23,46.
Putea să-L izbăvească. Faptul că Tatăl putea să-L izbăvească pe Fiul de la moarte făcea încercarea şi mai grea. Natura umană a Fiului lui Dumnezeu se înfiora de groază la gândul despărţirii de Tatăl. Deşi era gata să bea singur paharul, Isus S-a rugat stăruitor să fie scutit de asta, dacă era cu putinţă. Dar nu era cu putinţă, aşa că a băut paharul.
De la moarte. Literal, ,,din moarte”, ceea ce implică faptul că Hristos avea să guste moartea, dar că Dumnezeu avea să-L izbăvească din ea, adică să-L învie.
Fiind ascultat. [,,A fost ascultat”, KJV]. Afirmaţia aceasta a cauzat oarecare dificultate, deoarece, deşi Hristos nu a fost izbăvit de moarte, se declară totuşi că ,,a fost ascultat”. Dacă expresia ,,de la moarte” este înţeleasă aşa cum a fost explicată mai sus, atunci nu există nici o dificultate. Dacă prin izbăvirea ,,de la moarte” se înţelege că Hristos nu avea să guste moartea, atunci e oportună următoarea explicaţie: textul nu spune că Hristos a cerut să fie izbăvit de la moarte, ci că El S-a rugat Aceluia care putea să-L izbăvească de la moarte; iar în Evangheliile sinoptice se spune clar că Hristos a cerut ca, ,,dacă este cu putinţă, să treacă de la El ceasul acela” (Marcu 14,35). Conform lui Matei, El S-a rugat astfel: ,,Tată, dacă nu se poate să se îndepărteze de la Mine paharul acesta, fără să-l beau, facă-se voia Ta” (Matei 26,42). Afirmaţiile acestea pot fi înţelese numai în lumina dorinţei lui Hristos de a fi cruţat de moarte numai dacă ar fi fost cu putinţă şi dacă era voia lui Dumnezeu.
Dacă susţinem că în rugăciunea Sa Hristos Şi-a exprimat dorinţa categorică de a fi salvat de la moarte, atunci trebuie să admitem că cererea Lui a fost respinsă. Dar Hristos nu a cerut aceasta. Când a adăugat cuvintele de supunere ,,facă-se voia Ta”, I-a dat Tatălui posibilitatea să facă aşa cum credea El că este mai bine şi S-a obligat să primească decizia Lui. Deoarece voia lui Hristos era şi voia Tatălui, orice hotărâre luată de El avea să fie şi decizia lui Hristos. În felul acesta a fost ascultat Hristos şi în felul acesta este ascultată şi fiecare rugăciune care se înalţă la Dumnezeu în supunerea faţă de voia Sa.
Nici un creştin să nu creadă că rugăciunea lui nu e ascultată. Fiecare rugăciune rostită din inimă este ascultată, chiar dacă nu primeşte răspunsul dorit. Nu este un răspuns tot atât de precis ca şi Da, deşi adesea răspunsul nu este nici Da nici Nu, ci Aşteaptă. Supunerea faţă de voia lui Dumnezeu este marele secret al rugăciunii eficiente.
Din pricina evlaviei Lui. [,,Deoarece Se temea”, KJV]. Gr. apo tes eulabeias, ,,din cauza evlaviei Lui”, adică din cauza evlaviei sau a neliniştii Lui. Comentatorii nu au ajuns la un acord cu privire la cuvântul eulabeia, dacă acesta ar trebui să fie înţeles ca o temere respectoasă sau ca o frică, nelinişte obişnuită. Dacă este vorba despre o stare obişnuită, propoziţia ar suna astfel: ,,şi fiind ascultat [adică, izbăvit] din neliniştea Lui”. Totuşi, înţelesul cu care sunt folosite în Biblie cuvântul eulabeia şi formele lui înrudite favorizează sensul ,,evlavie” sau ,,temere respectuoasă”. De pildă, eulabeia este tradus ,,frică” (,,teamă evlavioasă”, KJV) în cap. 12,28. Vezi folosirea adjectivului eulabes în Luca 2,25; Faptele Apostolilor 2,5; 8,2 şi a verbului eulabeomai în Faptele Apostolilor 23,10; Evrei 11,7.