4:7 El hotărăşte din nou o zi: Astăzi, zicând, în David, după atâta vreme, cum s-a spus mai sus: Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile!
El. Adică Dumnezeu, vorbind lui Israel prin servul Său, David. Hotărăşte. [,,Stabileşte”, KJV]. Literal, ,,a numi”, ,, a pune”. Din nou. În v. 7,8 scriitorul adaugă o altă dovadă pentru a declaraţia sa că ,,rămâne … o odihnă … pentru poporul lui Dumnezeu”.
O zi. [,,O anumită zi”, KJV]. Adică Dumnezeu stabilise domnia lui David ca un alt timp potrivit, când Israel ar fi putut să intre în ,,odihna” Sa (vezi Vol. IV, p. 31). În versiunea greacă este clar că ,,astăzi” este ,,o [anumită] zi” la care se face referire.
În David. Adică în unul din psalmii lui David – psalmul 95 (vezi Evrei 3,7.8). Compară cu Romani 11,2.
După atâta vreme. [,,După un timp atât de îndelungat”, KJV]. În versiunea greacă este clar că aceste cuvinte determină verbul ,,zicând”. Ele nu aparţin citatului din Psalmi 95,7.8. Epoca lui David a fost ,,după atâta vreme” de la epoca lui Iosua – vreo trei sute de ani.
Cum s-a spus. [,,Cum se spune”, KJV]. Şi anume în cap. 3,7.15.
Astăzi. În ce priveşte comentariul la citat, vezi cap. 3,7. Făgăduinţa lui Dumnezeu de a intra în ,,odihna” Sa spirituală, făgăduinţă dată lui Israel când a ieşit din Egipt, a rămas valabilă sute de ani de la data aceea. Cu toate că a fost mereu trecută cu vederea sau respinsă de generaţiile care au urmat apoi, ea încă mai era valabilă pe vremea lui David. Mai mult chiar, invitaţia făcută de Dumnezeu pe timpul lui David (cap. 4,8) dovedeşte că Iosua nu îi conduse la ,,odihna” spirituală intenţionată de Dumnezeu pentru ei, ca naţiune (vezi cap. 3,7).
,,Ziua” (de la cuvântul ,,astăzi”, în engleza din KJV: ,,to day”, ,,day”= zi) mântuirii a fost o zi lungă. Ea a început când a păcătuit Adam şi se va sfârşi o dată cu încheierea timpului de probă al oamenilor. Păcătoşii I-au dat lui Dumnezeu destule motive să pună capăt ,,zilei” harului (vezi PP 92; DA 37). Dar Dumnezeu este ,,plin de îndurare şi milostiv, încet la mânie, plin de bunătate” (Exodul 34,6); El ,,doreşte ca nici unul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă” (2 Petru 3,9).