Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / Evrei

Evrei 4:13


4:13 Nici o făptură nu este ascunsă de El, ci totul este gol şi descoperit înaintea ochilor Aceluia, cu care avem a face.

Făptură. Gr. ktisis, orice ,,creatură”, adică ceva care constituie o entitate în sine şi prin sine (vezi Romani 9,19); fără îndoială că aici este vorba de omul din v. 12, ale cărui gânduri şi motive au fost judecate de ,,cuvântul” lui Dumnezeu. Oamenii sunt capabili să judece doar pe temeiul cuvintelor şi al faptelor, dar ,,cuvântul” lui Dumnezeu merge dincolo de cuvinte şi Fapte, merge până acolo unde îşi au ele originea, judecându-l astfel pe om după ceea ce se petrece în mintea sa. ,,Omul se uită la ceea ce izbeşte ochii, dar Domnul se uită la inimă” (1 Samuel 16,7).

Nu este ascunsă. Nimeni nu-şi poate ascunde gândurile şi motivele de Dumnezeu. Oricât ar încerca, nimeni nu poate fugi departe de El (vezi Psalmi 139,7–10).

Totul. [,,Toate lucrurile”, KJV]. Adică simţirile şi gândurile fiecărei ,,făpturi” sau ale fiecărui om.

Gol şi descoperit. Sau ,,descoperit şi dat în vileag”. Nimic nu poate fi ascuns de Dumnezeu.

Aceluia cu care avem a face. Literal, ,,care, pentru noi, socoteala”, adică înaintea Căruia trebuie să dăm socoteală cu privire la viaţa noastră. Înţelegerea faptului că omul trebuie să dea socoteală pentru cuvintele şi faptele sale înaintea unui Judecător atât de drept, ar putea foarte bine să-l trezească şi pe cel mai îndărătnic păcătos; şi cu siguranţă că ar trebui să-l facă pe cel ce se declară creştin să fie mai atent cu simţămintele şi gândurile sale. Compară cu Romani 14,10–12; 2 Corinteni 5,10.