4:11 Să ne grăbim dar să intrăm în odihna aceasta, pentru ca nimeni să nu cadă în aceeaşi pildă de neascultare.
Să ne grăbim. [,,Să ne străduim”, KJV]. Sau ,,să fim plini de râvnă”, ,,să depunem efort”. Pentru a intra în ,,odihna” lui Dumnezeu este necesar un efort sârguincios şi hotărât.
Dar. Versetele 11–16 arată aplicaţia practică a principiului stabilit de argumentaţia în pasajul dintre cap. 3,7 şi cap. 4,10, că rămâne o ,,odihnă” ,,pentru poporul lui Dumnezeu” (v. 9). Această aplicaţie practică la experienţa creştină constă într-un apel triplu: (1) ,,să ne grăbim … să intrăm în odihna” lui Dumnezeu, cap. 4,11; (2) ,,să rămânem tari în mărturisirea noastră”, v. 14; şi (3) ,,să ne apropiem cu deplină încredere de scaunul harului”, v. 16. Cel care urmează îndemnul acesta se va bucura de ,,odihna” sufletului, pe care Dumnezeu intenţionează ca fiecare creştin sincer să o guste în viaţa aceasta.
Ca nu cumva. Acela care se străduieşte din toată inima să intre ,,în odihna aceasta”, evită astfel prăpastia necredinţei în care a căzut vechiul Israel.
Cadă. Opusul acţiunii de a intra. Faptul că israeliţii din vechime ,,au căzut în pustie” (cap. 3,17) arată că ei părăsiseră Egiptul cu intenţia de a intra în ţara făgăduită. Când un om nu ajunge la ,,odihna” lui Dumnezeu, înseamnă că el, cândva, avusese de gând să intre în ea. Creştinii cu jumătate de inimă sunt aceia care cad astăzi ,,în aceeaşi pildă de neascultare”. Soluţia la această problemă este oferită în parabola Semănătorului (vezi Matei 13,5–7).
Aceeaşi pildă. Adică exemplul alegerii şi a sorţii vechiului Israel la Cadeş-Barnea şi mai târziu, după ce au intrat în Ţara Făgăduită. Neascultare. Sau ,,necredinţă” (ca în KJV). Vezi cap. 3,19.