Printable ModeEvrei, 4
|
4:1 Să luăm dar bine seama, ca, atâta vreme cât rămâne în picioare făgăduinţa intrării în odihna Lui, nici unul din voi să nu se pomenească venit prea târziu. Să luăm dar bine seama. Aceeaşi avertizare este dată şi în 1 Corinteni 10,1–12. Trecând cu vederea propria lor primejdie, creştinii pot fi înclinaţi să privească critic la prostia israeliţilor care n-au intrat în Canaan şi a generaţiilor de mai târziu, care n-au reuşit să intre în odihna spirituală pe care Dumnezeu o plănuise pentru poporul Israel (vezi Evrei 3,11). Începând cu cap. 4,1 scriitorul aplică învăţătura luată din istoria lui Israel în pustie la experienţa bisericii creştine din vremurile apostolice. În principiu, creştinii de astăzi sunt în aceeaşi primejdie şi au nevoie de acelaşi îndemn la credincioşie. Cât rămâne în picioare făgăduinţa. Făgăduinţa de a intra în ,,odihna” lui Dumnezeu nu fusese retrasă ca un rezultat al greşelilor repetate ale lui Israel. Făgăduinţa rămâne valabilă şi îi este adresată fiecărei generaţii la rând. Odihna Lui. Vezi cap. 3,11. Voi. Adică iudeo-creştinii cărora le-a fost adresată epistola. De fapt acelaşi lucru este adevărat cu privire la toţi creştinii. Venit prea târziu. [,,Rămas mai prejos”, KJV]. Adică să dea greş, aşa cum vechiul Israel a dat greş în a intra în ,,odihna” făgăduită a lui Dumnezeu. 4:2 Căci şi nouă ni s-a adus o veste bună ca şi lor; dar lor cuvântul care le-a fost propovăduit, nu le-a ajutat la nimic, pentru că n-a găsit credinţă la cei ce l-au auzit. Veste bună. [,,Evanghelie”, KJV]. Vezi Marcu 1,1. Prima parte a versetului poate fi tradus astfel: ,,căci am fost şi noi evanghelizaţi, la fel ca şi ei”. În timpurile Vechiului Testament Evanghelia a fost predicată prin simboluri şi ceremonii, prin sacrificiu şi ritual, dar era aceeaşi Evanghelie ca cea proclamată mai recent de Hristos (vezi Evrei 1,1.2). Cuvântul… propovăduit. Literal, ,,cuvântul auzit”. Nu le-a ajutat. Dacă nu este primit cu credinţă de ascultător, ,,cuvântul propăvăduit” nu poate fi de folos (vezi Matei 7,24–27). Eficacitatea soliei lui Hristos, pe când era aici pe pământ, a fost şi ea mărginită de dispoziţia ascultătorilor de a o primi. După ce a vizitat Nazaretul, despre Isus se spune că ,,n-a făcut multe minuni în locul acela din pricina necredinţei lor” (Matei 13,58). Acest principiu este bine ilustrat în parabola semănătorului (vezi Matei 13,3). Credinţă. Vezi cap. 3,12; 11,1. 4:3 Pe când noi, fiindcă am crezut, intrăm în odihna, despre care a vorbit El, când a zis: Am jurat în mânia Mea, că nu vor intra în odihna Mea! Măcar că lucrările Lui fuseseră isprăvite încă de la întemeierea lumii. Noi, fiindcă am crezut. [,,Noi, care am crezut”, KJV]. Adică noi, creştinii, referindu-se mai ales la iudeii din biserică primară. Intrăm. Invitaţia este încă valabilă; aşadar unii acceptă chemarea şi intră, prin credinţă, în ,,odihna” Lui Dumnezeu. Odihna. [,,Odihnă”, KJV]. Literal, ,,odihna”, însemnând exact aceeaşi ,,odihnă” la care s-a făcut deja referire în cap. 3,11.18; 4,1 (vezi cap. 3,11). ,,Odihna” în care intră creştinii, inclusiv iudeii convertiţi, este exact aceeaşi ,,odihnă” spirituală la care îl chemase Dumnezeu pe vechiul Israel – ,,odihna” sufletului, care este rezultatul unei depline predări a vieţii lui Hristos (compară cu Isaia 30,15; Ieremia 6,16; Matei 11,29). Când a zis. Scriitorul tocmai a afirmat că, unul câte unul, credincioşii creştini intră în aceeaşi ,,odihnă” spirituală în care a intenţionat Dumnezeu să intre israeliţii, dar de la care ei, ca naţiune, erau acum înlăturaţi. Începând de la acest punct şi continuând până la v. 8 el subliniază dovezile pe care îşi bazează concluzia, o concluzie şocantă pentru iudeii necreştini şi poate o enigmă pentru mulţi, dacă nu pentru cei mai mulţi iudei convertiţi. În v. 9 el încheie firul acestui raţionament, reafirmând valabilitatea premizei sale majore, şi anume că intrarea în ,,odihna” lui Dumnezeu este posibilă acum prin credinţa creştină, aşa cum pe vremuri era posibilă prin iudaism. Firul argumentaţiei din v. 3–8 poate fi rezumat după cum urmează: 1. Dumnezeu jurase că poporul Israel nu va intra în ,,odihna” Sa. 1. 2. Cu toate acestea, ,,lucrările lui Dumnezeu” – aici, scopul Său pentru omenire – ,,fuseseră isprăvite încă de la întemeierea lumii”. La început Dumnezeu hotărâse ca oamenii să intre în ,,odihna” Sa. Astfel jurământul lui prin care îl opreşte pe Israel de la ,,odihna” făgăduită ar putea să pară, aparent, în conflict cu intenţia Lui originală. Înseamnă jurământul acesta că Dumnezeu a anulat intenţia Lui de la început? Sau urmăreşte El un obiectiv până când îl realizează? 2. 3. Pentru a dovedi că Dumnezeu Îşi realizează scopurile, scriitorul atrage atenţia la ,,lucrările” creaţiunii (v. 4). Dumnezeu a început să creeze lumea şi a dus la capăt ,,lucrările” creaţiunii; odihna Sa în ziua a şaptea mărturiseşte despre o creaţiune terminată. Observaţi cuvintele ,,sfârşit” şi ,,făcuse” din Geneza 2,1–3 şi accentul pus asupra încheierii lucrării. 1. 4. În Evrei 4,5 jurământul lui Dumnezeu că Israelul nu va intra în ,,odihna” Sa este repetat şi pus alături de ideea din v. 4, că Dumnezeu împlineşte ceea ce începe să facă, aşa cum s-a întâmplat la creaţiune. 2. 5. O creaţiune încheiată, aşa cum este atestată de odihna lui Dumnezeu în ziua a şaptea a săptămânii, e o dovadă a imutabilităţii scopurilor lui Dumnezeu. Aceasta este premiza majoră a lui Pavel. Premiza lui minoră este faptul că Dumnezeu intenţionase ca poporul Său să intre în ,,odihna” Sa, dar că ,,aceia cărora li s-a vestit întâi vestea bună n-au intrat în ea, din pricina neascultării [,,necredinţei”, KJV] lor”. Aceasta îl duce la concluzia că ,,rămâne ca să intre unii în odihna aceasta” (v. 6). 1. 6. Ca o dovadă în plus pentru validitatea concluziei sale, în v. 7 autorul atrage din nou atenţia asupra cuvintelor din Psalmi 95, sugerând că eşecul generaţiilor mai timpurii n-a schimbat scopul original al lui Dumnezeu. Compară cu invitaţia repetată la praznicul cel mare (vezi Luca 14,16–24). 2. 7. În v. 8, pe baza observaţiei făcute în v.7, autorul concluzionează că, deoarece Dumnezeu a vorbit, pe vremea lui David, de o ,,altă zi” , înseamnă că, deşi Iosua într-adevăr îi dăduse lui Israel ,,odihnă” în ţara Canaan (vezi cap. 3,11), cu siguranţă că nu-i aduse la ,,odihna” spirituală de care Dumnezeu dorea ca ei să se bucure. 3. 8. Din întregul şir de argumente prezentat în v. 3–8 scriitorul trage concluzia că, fără îndoială, ,,rămâne dar o odihnă… pentru poporul lui Dumnezeu” (v. 9). Am jurat. [,,Cum am jurat”, KJV]. În greacă cuvintele acestea sunt identice cu cele din cap. 3,11, traduse tot ,,am jurat” [,,aşadar am jurat”, KJV]. Mânia. Vezi cap. 3,11. Nu vor intra. [,,Dacă vor intra”, KJV]. În greacă propoziţia aceasta este identică cu cea din cap. 3,11, tradusă la fel: ,,nu vor intra”. Odihna. Vezi cap. 3,11. Măcar că. Legătura dintre cele două afirmaţii astfel legate poate fi tradusă liber astfel: ,,În ciuda faptului că planurile Sale pentru lumea aceasta au fost fixate la începutul timpului, Dumnezeu Şi-a revocat făgăduinţa solemnă pentru Israel, cu privire la ,,odihnă” în ţara făgăduită”. Astfel, se admite că Dumnezeu nu Se schimbă şi că Îşi va realiza mai departe planurile până la încheiere (vezi Vol. IV, p. 34; Maleahi 3,6). Aparent, imutabilitatea lui Dumnezeu şi anularea făgăduinţei date lui Israel sunt în conflict. Autorul lasă să se înţeleagă o incompatibilitate între cele două. Această dilemă aparentă este rezolvată în Evrei 4,4–8. Răspunsul este că natura neschimbătoare a scopurilor lui Dumnezeu n-a fost afectată de anularea făgăduinţei Sale faţă de Israel. Concluzia este expusă în v. 6: ,,deci, … rămâne ca să intre unii în odihna aceasta” şi în v. 9: ,,rămâne dar o odihnă… pentru poporul lui Dumnezeu”. Soluţia dilemei dovedeşte ceea ce deja s-a afirmat în v. 1–3: că Dumnezeu ,,a … propovăduit” creştinilor ,,făgăduinţa intrării în odihna Lui”, numită în v. 2 ,,o veste bună” [,,Evanghelia”, KJV], aşa cum făcuse mai înainte pentru poporul Israel, şi că toţi creştinii care cred intră cu adevărat în adevărata ,,odihnă” spirituală a lui Dumnezeu. Lucrările. Aici se face referire nu la ,,lucrările” lumii naturale, ci la scopul şi planul lui Dumnezeu pentru om, care a fost creat în săptămâna creaţiunii. Cu alte cuvinte, aici ,,lucrările” creaţiunii sunt scopul lui Dumnezeu la crearea acestui pământ şi planul Lui pentru atingerea acelui scop. De fapt ,,lucrările” materiale ale creaţiunii erau subsidiare faţă de scopul infinit la care ele erau menite să contribuie. În v. 4 se face referire specifică la ,,lucrările” materiale din săptămâna creaţiunii. Isprăvite. Literal, ,,au devenit”, ,,au luat fiinţă”, însemnând că au fost ,,încheiate” sau ,,isprăvite” atunci, deci nesupuse la schimbări ulterioare. Lumea materială, aşa cum a ieşit din mâinile Creatorului, era un produs perfect, complet (Geneza 1,31). În acelaşi fel, legile fizice sau biologice care guvernează lumea naturală au fost şi ele ,,isprăvite”, adică nu sunt supuse vreunei modificări sau schimbări. De pildă, gravitaţia încă acţionează aşa cum a făcut la început. Legea geneticii, pe baza căreia fiecare planetă şi fiecare animal se reproduce după felul său (vezi Geneza 1,12), n-a fost niciodată revocată sau ameliorată. Rostul argumentaţiei din Evrei 4,3.4 este de a demonstra că scopul original al lui Dumnezeu pentru acest pământ, de a fi ,,odihnă” sau ,,loc de locuit” (vezi cap. 3,11), pentru un neam de fiinţe neprihănite şi fericite, era o parte integrală a lucrării săptămânii creaţiunii. Intrarea păcatului în lume n-a anulat acest scop bun, întrucât planul mântuirii prevedea un mijloc prin care să fie realizat, în ciuda păcatului. Astfel stând lucrurile, faptul că ,,vestea bună” (v. 2) ,,nu le-a ajutat la nimic” (v. 2), şi că, drept urmare, Dumnezeu Şi-a revocat făgăduinţa pe care le-o dăduse, nu putea să schimbe scopul Său ,,ca să intre unii în odihna aceasta” (v. 6). De la întemeierea lumii. Adică de la creaţiune. 4:4 Căci într-un loc a vorbit astfel despre ziua a şaptea: Dumnezeu S-a odihnit în ziua a şaptea de toate lucrările Lui. Într-un loc. [,,Într-un anumit loc”, KJV]. Aceste cuvinte sunt citate din Geneza 2,2. S-a odihnit. Gr. katapauo, ,,a se opri”, ,,a înceta”, ,,a se odihni”. Ca şi substantivul înrudit, katapausis, verbul katapauo denotă încetarea muncii sau a altei activităţi, împreună cu starea sau condiţia de inactivitate care urmează (vezi cap. 3,11). Cuvântul ebraic echivalent, shabath, tradus ,,odihnit” în Geneza 2,2 (vezi comentariul acolo) – pasajul din Scriptură citat aici – înseamnă literal ,,a se opri” din muncă sau din activitate. Astfel cuvintele katapauo şi shabath implică atât încetarea unei activităţi cât şi starea de inactivitate care urmează. Ambele aspecte ale sensului acestor cuvinte sunt potrivite pentru ,,odihna” lui Dumnezeu din acea primă zi de Sabat; El a încetat să creeze şi a continuat într-o stare de inactivitate în ce priveşte crearea în continuare. ,,Lucrările” creaţiunii au fost încheiate în toate privinţele, şi în cea primă zi de Sabat, un memorial al creaţiunii, Dumnezeu Şi-a început ,,odihna” în urma creării acestui pământ. Cât priveşte lumea noastră, Dumnezeu nu a reluat niciodată lucrarea încheiată atunci, şi nici nu a revocat sau ameliorat legile stabilite atunci pentru a guverna lumea naturală. Aici scriitorul Epistolei către Evrei îşi concentrează atenţia asupra creaţiunii – incluzând lumea materială, legile care o guvernează, omul şi scopul lui Dumnezeu pentru el şi pentru lume – ca un act încheiat, nesupus unei revizuiri ulterioare. Aşadar se accentuează încetarea lui Dumnezeu de a mai crea. Sabatul săptămânii creaţiunii a fost de asemenea întâia zi întreagă din viaţa lui Adam. Experienţele pe care le-a avut în ziua aceea au fost o pregustare a ,,odihnei” veşnice care îi era rezervată dacă ar fi rămas credincios lui Dumnezeu. Păzirea zilei a şaptea a săptămânii, Sabatul, mărturiseşte despre credinţa noastră în adevăratul Dumnezeu, Creator al tuturor lucrurilor, şi este o exprimare vizibilă a acestei credinţe. Ea mai mărturiseşte şi despre dorinţa noastră de a trăi în armonie cu marele Său scop veşnic pentru lumea aceasta – implicit în crearea lumii acesteia şi a omului care urma să trăiască în ea – şi cu scopul Său pentru noi ca indivizi. Vezi Exodul 20,8; Ezechiel 20,12.20; Isaia 58,13. Întrucât scopul original al lui Dumnezeu pentru această lume – ,,odihna” Sa – rămâne neschimbat, Sabatul zilei a şaptea, ziua de ,,odihnă” pe care El a stabilit-o ca un monument de aducere aminte a creaţiunii şi în felul acesta un monument de aducere aminte a scopului Său în crearea lumii, de asemenea rămâne neschimbat. Astfel păzirea Sabatului zilei a şaptea mărturiseşte nu numai cu privire la credinţa că Dumnezeu este Creatorul tuturor lucrurilor, dar şi cu privire la credinţa în puterea Lui de a transforma viaţa şi de a-i califica pe oameni pentru ,,odihna” cea veşnică pe care El a intenţionat-o la început pentru locuitorii acestui pământ. În felul acesta Sabatul mărturiseşte atât despre puterea creatoare cât şi despre puterea sfinţitoare a lui Dumnezeu, iar păzirea lui este o mărturisire a credinţei în puterea Lui de a crea şi de a recrea, sau a sfinţi, viaţa fiecărei persoane. Ziua a şaptea. Vezi Geneza 2,1–3. Toate lucrările Lui. În Geneza 2,2 se face referire la ,,lucrările” create ale lumii naturale, aşa cum sunt descrise în capitolul precedent. 4:5 Şi aici este zis iarăşi: Nu vor intra în odihna Mea! Aici. [,,În acest loc”, KJV]. Adică în Psalmi 95,11. Iarăşi. Declaraţia aceasta este citată aici pentru a treia oară (vezi cap. 3,11; 4,3). Întreaga argumentaţie (de la cap. 3,11 până la 4,10) se învârte în jurul retragerii invitaţiei lui Dumnezeu de a intra în ,,odihna” Sa. Aici autorul aşază citatul din Psalmi 95,11 lângă cel din Geneza 2,2 (în Evrei 4,4), pentru a explica de ce în v. 3,4 se referă la ,,odihna” lui Dumnezeu din ziua a şaptea a săptămânii creaţiunii. Scriitorul a introdus ideea că ,,lucrările” lui Dumnezeu au fost ,,isprăvite” (vezi v. 3) şi că El ,,S-a odihnit” (v. 4), pentru a dovedi că retragerea făgăduinţei Sale faţă de vechiul Israel nu era absolută. Cu alte cuvinte, făgăduinţa nu era retrasă definitiv de la toţi oamenii, ci numai de la aceia care ,,n-au intrat în ea, din pricina neascultării lor” (v. 6). Odihna. Vezi cap. 3,11; vezi şi cap. 4,4. 4:6 Deci, fiindcă rămâne ca să intre unii în odihna aceasta, şi pentru că aceia cărora li s-a vestit întâi vestea buna n-au intrat în ea, din pricina neascultării lor, Deci. [,,Văzând deci”, KJV]. Sau ,,aşadar”. Versetul 6 expune concluzia care trebuie trasă în urma argumentaţiei din v. 3–5. Rămâne. Sau ,,este lăsată”, adică făgăduinţa de a intra în ,,odihna” lui Dumnezeu rămâne valabilă chiar şi după ce a fost retrasă de la vechiul Israel. Ca să intre unii. Literal, ,,pentru unii, ca să intre”. În ciuda prostiei acelora care ,,n-au putut să intre din pricina necredinţei lor” (cap. 3,19), planul original al lui Dumnezeu, şi anume ca acest pământ să fie locuit de un neam de fiinţe neprihănite, fericite, va fi în cele din urmă împlinit. Dar aceia care vor avea parte de realizarea acestui plan trebuie mai întâi să intre, prin credinţă, în ,,odihna” Lui spirituală, odihna sufletului eliberat de păcat şi de propriile sale eforturi pentru a câştiga mântuirea. Aici este vorba despre ,,odihna” sufletului (vezi cap. 3,11). În odihna aceasta. Adică în ,,odihna” sufletului. Aceia cărora. Vezi v. 2. Li s-a vestit întâi. Şi anume întâia proclamare a invitaţiei Evangheliei, amintită în v. 21. N-au intrat în ea. Generaţia de israeliţi care au părăsit Egiptul ,,n-au intrat în” ţara făgăduită, iar aceia care au intrat aici, n-au intrat, ca naţiune, în ,,odihna” spirituală pe care Dumnezeu o intenţionase pentru ei (vezi cap. 3,11; vezi Vol. IV, pp. 30–34). Din pricina neascultării. [,, Din cauza necredinţei”, KJV]. Vezi cap. 3,19. 4:7 El hotărăşte din nou o zi: Astăzi, zicând, în David, după atâta vreme, cum s-a spus mai sus: Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile! El. Adică Dumnezeu, vorbind lui Israel prin servul Său, David. Hotărăşte. [,,Stabileşte”, KJV]. Literal, ,,a numi”, ,, a pune”. Din nou. În v. 7,8 scriitorul adaugă o altă dovadă pentru a declaraţia sa că ,,rămâne … o odihnă … pentru poporul lui Dumnezeu”. O zi. [,,O anumită zi”, KJV]. Adică Dumnezeu stabilise domnia lui David ca un alt timp potrivit, când Israel ar fi putut să intre în ,,odihna” Sa (vezi Vol. IV, p. 31). În versiunea greacă este clar că ,,astăzi” este ,,o [anumită] zi” la care se face referire. În David. Adică în unul din psalmii lui David – psalmul 95 (vezi Evrei 3,7.8). Compară cu Romani 11,2. După atâta vreme. [,,După un timp atât de îndelungat”, KJV]. În versiunea greacă este clar că aceste cuvinte determină verbul ,,zicând”. Ele nu aparţin citatului din Psalmi 95,7.8. Epoca lui David a fost ,,după atâta vreme” de la epoca lui Iosua – vreo trei sute de ani. Cum s-a spus. [,,Cum se spune”, KJV]. Şi anume în cap. 3,7.15. Astăzi. În ce priveşte comentariul la citat, vezi cap. 3,7. Făgăduinţa lui Dumnezeu de a intra în ,,odihna” Sa spirituală, făgăduinţă dată lui Israel când a ieşit din Egipt, a rămas valabilă sute de ani de la data aceea. Cu toate că a fost mereu trecută cu vederea sau respinsă de generaţiile care au urmat apoi, ea încă mai era valabilă pe vremea lui David. Mai mult chiar, invitaţia făcută de Dumnezeu pe timpul lui David (cap. 4,8) dovedeşte că Iosua nu îi conduse la ,,odihna” spirituală intenţionată de Dumnezeu pentru ei, ca naţiune (vezi cap. 3,7). ,,Ziua” (de la cuvântul ,,astăzi”, în engleza din KJV: ,,to day”, ,,day”= zi) mântuirii a fost o zi lungă. Ea a început când a păcătuit Adam şi se va sfârşi o dată cu încheierea timpului de probă al oamenilor. Păcătoşii I-au dat lui Dumnezeu destule motive să pună capăt ,,zilei” harului (vezi PP 92; DA 37). Dar Dumnezeu este ,,plin de îndurare şi milostiv, încet la mânie, plin de bunătate” (Exodul 34,6); El ,,doreşte ca nici unul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă” (2 Petru 3,9). 4:8 Căci, dacă le-ar fi dat Iosua odihna, n-ar mai vorbi Dumnezeu după aceea de o altă zi. Căci, dacă. Din afirmaţia (în v.7) cu privire la înnoirea, pe vremea lui David, a invitaţiei de a intra în ,,odihna” lui Dumnezeu, se trage concluzia că Iosua nu îi dăduse lui Israel această ,,odihnă”. Altminteri, dacă în zilele lui Iosua Israel ar fi intrat în ,,odihna” spirituală intenţionată de Dumnezeu pentru ei ca naţiune, atunci El nu Şi-ar fi repetat invitaţia în zilele lui David, la sute de ani mai târziu. Le-ar fi dat… odihna. Iosua, într-adevăr, i-a dat lui Israel ,,odihnă” în Canaan, adică i-a condus în cucerirea şi colonizarea unor porţiuni ale ţării (vezi Vol. II, pp. 43, 44). Dar, din cauza încăpăţânării lor, el nu i-a condus la ,,odihna” spirituală pe care Dumnezeu o intenţionase pentru ei (vezi cap. 3,11). Iosua. [,,Isus”, KJV]. Numele englez Jesus (Isus) este o transliterare a celui grec, care la rândul lui este o transliterare a echivalentului ebraic, Iosua (vezi Matei 1,1). N-ar mai vorbi. [,,N-ar mai fi vorbit”, KJV]. Şi anume cuvintele din Psalmi 95,7–11. După aceea. Adică după zilele lui Iosua, pe vremea lui David. O altă zi. Adică, ,,ziua” lui David, aşa cum reiese evident din v. 7 (vezi comentariul de acolo). Faptul că pe vremea lui David şi a lui Solomon Israelul era stăpân asupra întregului Canaan arată clar că ,,odihna” la care se face aici referire nu era ocuparea acestei ţări, ci rolul glorios pe care îl intenţionase Dumnezeu pentru naţiune (vezi Vol. IV, pp. 26–30). 4:9 Rămâne dar o odihnă ca cea de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu. Rămâne dar. Vezi v. 6. Versetul 9 exprimă concluzia, la care deja s-a făcut aluzie în v. 6 şi care este trasă din şirul de argumente început în v. 3 pentru a dovedi declaraţiile din v. 1 şi v. 3. Şirul acesta de argumente este prezentat pe scurt în continuare. 1. 1. Aşa cum a fost dată la început vechiului Israel, făgăduinţa odihnei lui Dumnezeu cuprinde: (a) reşedinţă permanentă în ţara Canaan, (b) o transformare a caracterului, care avea să facă din popor un reprezentant al principiilor împărăţiei lui Dumnezeu, şi (c) rolul de a fi instrumentul ales de Dumnezeu pentru mântuirea lumii (vezi Vol. IV, pp.26–30; vezi cap. 3,11). 2. 2. Generaţia căreia i s-a dat pentru prima dată făgăduinţa odihnei nu a intrat în Canaan din cauza necredinţei (vezi cap. 3,19). 3. 3. Iosua a condus generaţia următoare în ţara făgăduită (vezi cap. 3,11), dar, din cauză că erau încăpăţânaţi în cele spirituale, el nu i-a putut conduce la ,,odihna” pe care Dumnezeu vroia ca ei să o găsească acolo (vezi cap. 4,7.8). 4. 4. Aceeaşi făgăduinţă fusese repetată pe vremea lui David (v. 7). Acesta era o dovadă că Israel, la data aceea, nu intrase în ,,odihna” spirituală şi, de asemenea, că eşecul lor de a realiza lucrul acesta pe vremea lui Moise şi a lui Iosua nu anulase făgăduinţa originală. 5. 5. Împlinirea finală a scopurilor lui Dumnezeu este sigură, în ciuda eşecului generaţiilor succesive de oameni (vezi v. 3, 4). 6. 6. Apelul călduros al scriitorului faţă de poporul lui Dumnezeu din vremurile apostolice, de a intra ,,în odihna aceasta” (v. 11, 16) este o dovadă în plus că invitaţia rămâne valabilă şi că poporului lui Dumnezeu, ca grup, nu intrase cu adevărat în ,,odihna” aceea nici în timpurile apostolice. 7. Aşadar făgăduinţa şi invitaţia de a intra în ,,odihna” spirituală a lui Dumnezeu, rămâne valabilă (v. 6, 9) şi creştinii ar trebui să se grăbească să intre în această odihnă (v. 11). Ar trebui observat faptul că ,,odihna” care rămâne în vremurile creştine erau ,,odihna” spirituală făgăduită la început poporului Israel (vezi v. 3). Evident, dacă rămâne, atunci înseamnă că a existat. Odihnă. Gr. sabbatismos, ,,o odihnă [din activitatea anterioară]”, ,,o încetare [a unei activităţi anterioare]”, mai târziu, ,,ţinerea Sabatului”, de la verbul sabbatizo, ,,a se odihni”, ,,a înceta”, ,,a ţine Sabatul”. Cuvântul sabbatismos nu apare în altă parte, nici în Biblie, nici în literatura veche până în secolul al II-lea; cu o singură excepţie posibilă: Plutarh în Moralia 166A. Prin urmare, unii au tras concluzia că scriitorul epistolei către Evrei a creat acest cuvânt atunci când a scris pasajul acesta (vezi Moulton şi Milligam Vocabulary of the Greek New Testament). Sabbatismos şi sabbatizo sunt variantele greceşti ale substantivului ebraic shabbath şi respectiv ale verbului înrudit, shabath, iar înţelesul celui din urmă poate să arunce lumină asupra sensului celui dintâi. Shabbath apare de 101 ori în Vechiul Testament, unde de obicei înseamnă ,,Sabat” –ziua a şaptea a săptămânii– sau ,,săptămână”, o perioadă de şapte zile delimitată de Sabate succesive. Acest cuvânt este folosit şi pentru anul sabatic (Levitic 25,6; 26,34.43; 2 Cronici 36,21). Verbul shabath apare de 70 de ori, de 7 ori cu referire la odihna de Sabat şi de 63 de ori cu referire la alte feluri de odihnă. În ce priveşte acest ultimul sens, vezi Geneza 8,22; Iosua 5,12; Neemia 6,3; Plângeri 5,14; Isaia 14,4; 24,8; 33,8. Sensul de bază al verbului shabath este de ,,a înceta”, ,,a se odihni”. Uneori cuvântul face referire la odihna Sabatului săptămânal. Dar substantivul shabbath, derivat de la shabath, se referă de obicei la odihna Sabatului săptămânal, precum şi la perioada de timp delimitată de Sabate succesive, adică săptămâna (Leviticul 23,15), şi la anii sabatici (cap. 26,35; etc.). Se poate observa, de asemenea, că shabbathon, care este simplul shabbath cu terminaţia on, este folosit cu privire la Ziua Ispăşirii (Leviticul 16,31; 23,32), la anul sabatic (Leviticul 25,4.5), la Sărbătoarea Trâmbiţelor (Leviticul 23,24), şi la prima şi ultima zi a Sărbătorii Corturilor (Leviticul 23,39) – precum şi pentru Sabatul zilei a şaptea. Sabbatizo este folosit de şapte ori în LXX, o dată cu privire la Sabatul zilei a şaptea (Exodul 16,30), o dată cu privire la alte Sabate (Leviticul 23,32), şi de cinci ori cu privire la odihna pământului în anul sabatic (Leviticul 26,34.35; 2 Cronici 36,21). În LXX, la Exodul 16,30; Leviticul 23,32; 26,34.35, sabbatizo vine de la cuvântul ebraic shabath. Aşadar ideea fundamentală exprimată de sabbatizo în LXX este aceea de odihnă sau încetare a muncii sau a altei activităţi. De aceea, folosirea cuvintelor înrudite greceşti şi ebraice dă de înţeles faptul că substantivul sabbatismos poate să însemne fie ,,odihna” de Sabat, fie pur şi simplu ,,odihnă” sau ,,încetare”, întrun sens mai general. În felul acesta, un studiu lingvistic al cuvântului sabbatismos din Evrei 4,9 nu clarifică dacă aici se face referire la ,,odihna” săptămânală de Sabat sau pur şi simplu ,,odihnă” sau ,,încetare”, într-un sens general. Numai contextul poate decide asupra acestei probleme. Se pare că scriitorul Epistolei către Evrei foloseşte cuvintele katapausis şi sabbatismos, mai mult sau mai puţin, ca sinonime: 1. Din cauză că Iosua nu a putut să-i conducă pe israeliţi la ,,odihna” spirituală (katapausis, v. 8), rămâne un sabbatismos (v. 9) pentru creştini. Logic, înseamnă că ceea rămâne este aceeaşi cu ceea ce trebuie să se înceapă. Faptul că Iosua nu l-a condus pe Israel la ,,odihna” spirituală, nu ar fi un motiv pentru creştini să ţină Sabatul. 1. 2. Din v. 1 şi v. 6 este clar că ceea ce rămâne pentru poporul lui Dumnezeu în timpurile NT este katapausis; în v. 9 se spune că rămâne un sabbatismos. A declara că ceea ce rămâne pentru ,,poporul lui Dumnezeu” este Sabatul săptămânal, înseamnă că Sabatul săptămânal este lucrul la care Iosua nu a reuşit să-l conducă pe Israel. 2. 3. Faptul că în LXX, Biblia bisericii primare, katapauo (Geneza 2,2.3; Exodul 20,11) şi sabbatizo (Exodul 16,30; Leviticul 23,32) sunt folosite unul în locul altuia pentru Sabatul zilei a şaptea, tinde să înlăture sugestia că scriitorul, în Evrei 3,4, ar fi intenţionat să facă o distincţie între aceste forme substantivale. Se poate observa faptul că iudeii de pe timpul lui Pavel, creştini sau necreştini, erau minuţioşi în ţinerea poruncii a patra. Fără îndoială că, scriindu-le iudeilor, autorul acestei epistole na considerat necesar să le dovedească faptul că păzirea Sabatului ,,rămâne”. Dacă în urma acestei extinse argumentaţii (care începe la cap. 3,7) scriitorul ajunge la concluzia că Sabatul rămâne pentru poporul lui Dumnezeu, atunci se pare că el este vinovat de un non sequitur, deoarece concluzia aceasta nu decurge logic din argumentaţie. N-ar fi existat nici un motiv pentru un efort atât de elaborat de a-i convinge pe iudei să facă ceea ce făceau deja – ţineau Sabatul. În plus, în timpurile apostolice Sabatul zilei a şaptea era ţinut de toţi creştinii, atât dintre iudei cât şi dintre neamuri, şi orice argument pentru a dovedi valabilitatea Sabatului în acea perioadă de început a bisericii creştine, ar fi fost fără rost. În plus, se poate observa că secţiunea alcătuită din cap. 3 şi 4 începe cu invitaţia de a privi ,,la Apostolul şi Marele Preot al mărturisirii noastre, adică Isus” (cap. 3,1) şi se încheie cu îndemnul călduros ,,să ne apropiem cu deplină încredere” de El ,,ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, pentru ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie” (cap. 4,16). Ce legătură ar putea exista între o extinsă argumentare, menită să arate că Sabatul rămâne obligatoriu pentru biserica creştină şi tema declarată a cap. 3 şi 4 – lucrarea lui Hristos ca Marele nostru Preot în sanctuarul ceresc – este într-adevăr neclar. ,,Odihna de care se vorbeşte aici este odihna harului” (EGW Materialul Suplimentar la Evrei 4,9; compară cu GC 253). Este ,,adevărata odihnă a credinţei” (MB 1). Noi intrăm în ,,odihna” lui Dumnezeu atunci când ne aţintim ,,privirile” la Isus (cap. 3,1) şi ascultăm de glasul Său (cap. 3,7.15; 4,7), când avem credinţă în El (cap. 4,2.3) când ,,rămânem tari în mărturisirea noastră” (v. 14) şi când ,,ne apropiem … de scaunul harului (v. 16). Aceia care vor să intre în experienţa aceasta trebuie să se ferească de ,,o inimă rea şi necredincioasă” (cap. 3,12) şi de împietrirea inimii (cap. 3,8.15; 4,7). Ei trebuie să se străduiască să intre în ,,odihna” lui Dumnezeu (cap. 4,11). Aceia care intră în ,,odihna” lui Dumnezeu, vor rămâne ,,tari în mărturisirea” lor (v. 14). Ei se vor apropia ,,cu deplina încredere de scaunul harului”, ca să capete ,,îndurare” şi să găsească ,,har”, ca să fie ajutaţi ,,la vreme de nevoie” (v. 16). Poporul lui Dumnezeu. Adică biserica creştină, care este acum poporul ales al lui Dumnezeu, aşa cum era Israelul din vechime (Exodul 19,5.6; 1 Petru 2,9.10; vezi Vol. IV, pp. 35, 36). 4:10 Fiindcă cine intră în odihna Lui, se odihneşte şi el de lucrările lui, cum S-a odihnit Dumnezeu de lucrările Sale. Cine intră. [,,Cine a intrat”, KJV]. Adică oricine din ,,poporul lui Dumnezeu” (v. 9). Construcţia din versiunea greacă arată că unii deja au intrat în ,,odihna” lui Dumnezeu. Odihna. Gr. katapausis (vezi cap. 3,11). Deşi cuvântul folosit în cap. 4,10 pentru ,,odihnă” este diferit de acela din v. 9 (sabbatismos), contextul dovedeşte că ambele se referă la acelaşi lucru (vezi v. 9). ,,Odihna” care rămâne (v. 9) este, evident, ,,odihna” în care intră creştinul credincios din v. 10. Cuvântul ,,fiindcă” din v. 10 face ca v. 10 să fie condiţionat de v. 9 şi deci o concluzie a acestuia. Se odihneşte. [,,A încetat”, KJV]. Gr. katapauo, acelaşi cuvânt tradus în v. 4 ,,S-a odihnit” şi în v. 8 cu ,,ar fi dat… odihna” (vezi cap. 3,11). Deşi traducerea cu ,,a încetat” (KJV) întunecă legătura dintre afirmaţia făcută aici şi alte situaţii din cap. 3 şi 4, în care apar katapauo şi katapausis, această traducere este totuşi mai potrivită cu ideea din v. 10, deoarece aceasta subliniază mai degrabă ideea încetării activităţii (,,lucrările”) decât continuarea ,,odihnei” care urmează. Şi el. Adică pe lângă, sau în acelaşi fel ca Dumnezeu. Lucrările lui. Intrând în ,,odihna” lui Dumnezeu, care constă în credinţa în harul mântuitor al lui Isus Hristos, creştinul ,,a încetat” (,,se odihneşte”, după Cornilescu) să mai încerce să fie neprihănit prin faptele sale. Scriitorul s-ar putea să aibă în minte ,,odihna” creştinului de ,,lucrările” păcatului, lucrări care i-au împiedicat pe evreii care ieşiseră din Egipt să intre în ţara făgăduită şi pe cei din generaţiile de mai târziu să intre în odihna spirituală (vezi cap. 3,8.9; 4,8). 4:11 Să ne grăbim dar să intrăm în odihna aceasta, pentru ca nimeni să nu cadă în aceeaşi pildă de neascultare. Să ne grăbim. [,,Să ne străduim”, KJV]. Sau ,,să fim plini de râvnă”, ,,să depunem efort”. Pentru a intra în ,,odihna” lui Dumnezeu este necesar un efort sârguincios şi hotărât. Dar. Versetele 11–16 arată aplicaţia practică a principiului stabilit de argumentaţia în pasajul dintre cap. 3,7 şi cap. 4,10, că rămâne o ,,odihnă” ,,pentru poporul lui Dumnezeu” (v. 9). Această aplicaţie practică la experienţa creştină constă într-un apel triplu: (1) ,,să ne grăbim … să intrăm în odihna” lui Dumnezeu, cap. 4,11; (2) ,,să rămânem tari în mărturisirea noastră”, v. 14; şi (3) ,,să ne apropiem cu deplină încredere de scaunul harului”, v. 16. Cel care urmează îndemnul acesta se va bucura de ,,odihna” sufletului, pe care Dumnezeu intenţionează ca fiecare creştin sincer să o guste în viaţa aceasta. Ca nu cumva. Acela care se străduieşte din toată inima să intre ,,în odihna aceasta”, evită astfel prăpastia necredinţei în care a căzut vechiul Israel. Cadă. Opusul acţiunii de a intra. Faptul că israeliţii din vechime ,,au căzut în pustie” (cap. 3,17) arată că ei părăsiseră Egiptul cu intenţia de a intra în ţara făgăduită. Când un om nu ajunge la ,,odihna” lui Dumnezeu, înseamnă că el, cândva, avusese de gând să intre în ea. Creştinii cu jumătate de inimă sunt aceia care cad astăzi ,,în aceeaşi pildă de neascultare”. Soluţia la această problemă este oferită în parabola Semănătorului (vezi Matei 13,5–7). Aceeaşi pildă. Adică exemplul alegerii şi a sorţii vechiului Israel la Cadeş-Barnea şi mai târziu, după ce au intrat în Ţara Făgăduită. Neascultare. Sau ,,necredinţă” (ca în KJV). Vezi cap. 3,19. 4:12 Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii. Căci. La prima vedere se pare că v. 12 şi 13 nu au nici o legătură directă cu tema din cap. 3 şi 4. Totuşi, aşa cum arată cuvântul ,,căci”, există o legătură strânsă şi logică. Versetele 12 şi 13 explică cum să evităm căderea ,,în neascultare” (v. 11) şi cum să încetăm ,,lucrările” noastre personale (v. 10), şi arată mijloacele pe care le-a pus la îndemână Dumnezeu pentru a-i ajuta pe copiii Săi să intre în ,,odihna” Sa. Cuvântul. Gr. logos (vezi Ioan 1,1). ,,Cuvântul” la care se face referire aici este ,,cuvântul” care a fost ,,propovăduit” atât în vechiul Israel cât şi creştinilor (Evrei 4,2), fiind vorba mai ales de invitaţia de a intra în ,,odihna” lui Dumnezeu. Aşa cum lămureşte v. 2, ,,cuvântul” acesta este ,,o veste bună” (,,Evanghelia”, KJV). Într-un sens mai larg, ,,cuvântul” din v. 12 poate de asemenea considerat ca fiind scrierile Canonului Sacru, întrucât întreaga Biblie este ,,cuvântul” lui Dumnezeu şi cuprinde acea ,,veste bună” [,,Evanghelia”] a lui Isus Hristos. Viu. Pentru a crea în om o inimă curată şi un duh nou şi statornic, este nevoie de o forţă vie şi activă (vezi Psalmi 51,10). ,,Cuvântul” lui Dumnezeu este viu şi dătător de viaţă. Aşa a fost la creaţiune (Psalmi 33,6.9) şi aşa este şi la crearea din nou a chipului lui Dumnezeu în om. Hristos, Cuvântul întrupat, de asemenea are viaţă în Sine (Ioan 1,4.12; 5,26). ,,Cuvântul lui Dumnezeu” este forţa care dă energie atunci când omul se converteşte. Creştinii sunt ,,născut din nou… prin cuvântul lui Dumnezeu, care este viu şi care rămâne în veac” (1 Petru 1,23). Lucrător. [,,Puternic”, KJV]. Gr. energes, ,,eficient”, ,,activ”, ,,puternic” (compară cu 1 Corinteni 12,6). Cuvântul ,,energie” vine de la grecescul energes. În ,,cuvântul” lui Dumnezeu există puterea de a-i transforma pe păcătoşi în sfinţi. Mai tăietor. [,,Mai ascuţit”, KJV]. Natura acestei calităţi este explicată în restul v. 12. ,,Cuvântul” lui Dumnezeu este viu, puternic şi tăietor, pe deplin în stare să împlinească scopurile Sale bune pentru omenire (vezi Isaia 46,10; 55,10.11). Sabie cu două tăişuri. Vezi Efeseni 6,17; Apocalipsa 1,16. Desparte Gr. merismos, ,,divizare”, ,,separare”. Sufletul şi duhul. Gr. psuche kai pneuma, aici, ,,viaţa şi respiraţia”. În ce priveşte psuche, vezi Matei 10,28, iar în ce priveşte pneuma, vezi Luca 8,55. Această expresie, la fel ca şi următoarea, ,,încheieturile şi măduva”, este figurată. Ideea de a desparte ,,sufletul şi duhul” şi ,,încheieturile şi măduva” sugerează ascuţimea cuvântului lui Dumnezeu. Valoarea figurii este bazată pe ideea că ,,viaţa” şi ,,respiraţia” sunt, practic, inseparabile. Încheieturile şi măduva. Şi acestea sunt, practic, inseparabile. Judecă. [,,Distinge”, KJV]. Gr. kritikos, ,,în stare să deosebească”, ,,capabil să judece”, ,,capabil să distingă”, adică are putere de discernământ. Cuvântul ,,critic” este derivat de la grecescul kritikos. Printr-un răspuns favorabil la impresia făcută de ,,cuvântul” lui Dumnezeu asupra conştiinţei, creştinul sincer evită căderea în ,,neascultare”, îşi încetează ,,lucrările” şi intră în ,,odihna” lui Dumnezeu (v. 6,10.11; vezi şi cap. 3,10.12). Simţirile şi gândurile. [,,Intenţiile şi gândurile”, KJV]. Sau ,,motivele şi gândurile”, ,,scopurile şi gândurile” (RSV). După cum o lamă ascuţită desparte ,,încheieturile şi măduva”, tot aşa principiile sfinte ale ,,cuvântului lui Dumnezeu” fac deosebire între gândurile bune şi rele, între motivele sfinte şi cele nesfinte. Inimii. Adică minţii. 4:13 Nici o făptură nu este ascunsă de El, ci totul este gol şi descoperit înaintea ochilor Aceluia, cu care avem a face. Făptură. Gr. ktisis, orice ,,creatură”, adică ceva care constituie o entitate în sine şi prin sine (vezi Romani 9,19); fără îndoială că aici este vorba de omul din v. 12, ale cărui gânduri şi motive au fost judecate de ,,cuvântul” lui Dumnezeu. Oamenii sunt capabili să judece doar pe temeiul cuvintelor şi al faptelor, dar ,,cuvântul” lui Dumnezeu merge dincolo de cuvinte şi Fapte, merge până acolo unde îşi au ele originea, judecându-l astfel pe om după ceea ce se petrece în mintea sa. ,,Omul se uită la ceea ce izbeşte ochii, dar Domnul se uită la inimă” (1 Samuel 16,7). Nu este ascunsă. Nimeni nu-şi poate ascunde gândurile şi motivele de Dumnezeu. Oricât ar încerca, nimeni nu poate fugi departe de El (vezi Psalmi 139,7–10). Totul. [,,Toate lucrurile”, KJV]. Adică simţirile şi gândurile fiecărei ,,făpturi” sau ale fiecărui om. Gol şi descoperit. Sau ,,descoperit şi dat în vileag”. Nimic nu poate fi ascuns de Dumnezeu. Aceluia cu care avem a face. Literal, ,,care, pentru noi, socoteala”, adică înaintea Căruia trebuie să dăm socoteală cu privire la viaţa noastră. Înţelegerea faptului că omul trebuie să dea socoteală pentru cuvintele şi faptele sale înaintea unui Judecător atât de drept, ar putea foarte bine să-l trezească şi pe cel mai îndărătnic păcătos; şi cu siguranţă că ar trebui să-l facă pe cel ce se declară creştin să fie mai atent cu simţămintele şi gândurile sale. Compară cu Romani 14,10–12; 2 Corinteni 5,10. 4:14 Astfel, fiindcă avem un Mare Preot însemnat, care a străbătut cerurile pe Isus, Fiul lui Dumnezeu să rămânem tari în mărturisirea noastră. Astfel. [,,Atunci”, KJV]. Adică ţinând cont de ,,cuvântul lui Dumnezeu”, care cercetează gândurile omului, având în vedere că nimic este ascuns de Dumnezeu (v. 12, 13), şi mai ales că avem ,,un Mare Preot” înţelegător şi milos, care a trecut prin exact acelaşi probleme cu care trebuie să dăm şi noi piept (cap. 2,17; 4,15). Mare Preot. Vezi cap. 2,17. Tema acestei epistole este lucrarea de Mare Preot a lui Hristos (vezi Introducerea, tema). După ce s-a arătat acest rol al lui Hristos (cap. 3, 1), capitolele 3 şi 4 dezvoltă nevoia noastră ca El să slujească în curţile din cer şi conceptul experienţei ,,odihnei” sufletului, care vine atunci când ne-o însuşim. Capitolele de la 5 la 10 se ocupă de diferite aspecte ale lucrării Sale în folosul nostru. Mântuirea prin credinţă îşi găseşte centrul în persoana lui Hristos, ca Mare Preot al nostru. A străbătut. [,,A trecut în”, KJV]. Literal, ,,a trecut prin”, fără îndoială referindu-se la trecerea prin cerurile atmosferice şi stelare. Vezi Faptele Apostolilor 1,9; compară cu Geneza 1,8. Isus. Vezi Matei 1,1. Fiul lui Dumnezeu. Vezi Luca 1,35; Ioan 1,14; 3,16. Să rămânem tari. [,,Să ţinem strâns”, KJV]. Gr. krateo, ,,a apuca”, ,,a se agăţa cu putere”, ca pentru a-şi salva viaţa. Hristos este vrednic de deplina noastră credinţă şi încredere şi n-ar trebui să îngăduim nici unui lucru să se aşeze între noi şi El (vezi Romani 8,38.39). Vezi Matei 24,13; Evrei 10,35.36. Mărturisirea noastră. Vezi cap. 3,1. 4:15 Căci n-avem un Mare Preot, care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre; ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat. Să n-aibă milă. [,,Să nu fie mişcat”, KJV]. Gr. sumpatheo, ,,a simpatiza”, literal, ,,a experimenta împreună cu”. Întrucât prin natura Sa umană a experimentat slăbiciunile care îi sunt obişnuite omului – deşi fără nici o urmă de păcat – Hristos înţelege pe deplin problemele şi dificultăţile pe care le întâmpină creştinul sincer. De fapt unul din scopurile întrupării a fost ca Dumnezeirea să poată veni atât de aproape de natura umană încât să experimenteze aceleaşi probleme şi slăbiciuni cu care ne confruntăm noi toţi. Făcând aşa, Hristos S-a calificat pentru a deveni Marele nostru Preot şi pentru a ne reprezenta înaintea Tatălui. Slăbiciunile. [,,Infirmităţile, KJV]. Forma negativă a declaraţiei (,,N-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre”) o face mult mai impresionantă decât dacă ar fi fost o afirmaţie. În toate lucrurile. [,,În toate privinţele”, KJV]. Adică fiecare fel de ispită. În ce priveşte unele aspecte în care a fost ispitit, vezi Matei 4,1–11; compară cu DA 687–694. Într-un fel oarecum misterios, pe care noi nu-l putem înţelege, Domnul nostru a suportat deplina povară a fiecărei ispite cu care ,,stăpânitorul lumii acesteia” (Ioan 12,31) L-a putut ispiti, dar fără să cedeze nici în cea mai mică măsură, nici măcar în gând, la vreuna din ele (vezi Ioan 14,30). Satana n-a găsit la Isus nimic care să fi răspuns la uneltirile sale iscusite (vezi DA 123). Vezi Evrei 2,18. Ca şi noi. [,,Cum suntem noi”, KJV]. În toate privinţele, cu excepţia păcatului. El S-a făcut una cu noi (vezi Vol. V, p. 918; vezi Filipeni 2,6–8). Fără păcat. Aceasta este marea taină a vieţii desăvârşite a Mântuitorului nostru. Pentru prima dată natura umană şi-a biruit tendinţa naturală spre păcat, şi, datorită victoriei lui Hristos, noi de asemenea putem înfrânge păcatul (vezi Romani 8,1–4). În El putem fi chiar ,,mai mult decât biruitori” (Romani 8,37), deoarece Dumnezeu ,,ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Hristos” (1 Corinteni 15,57), atât asupra păcatului cât şi asupra morţii, care este plata acestuia (vezi Galateni 2,20). 4:16 Să ne apropiem dar cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, pentru ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie. Dar. [,,De aceea”, KJV]. Versetul 16 trage concluzia practică a întregului şir de idei prezentat în cap. 3 şi 4. Rămâne ,,îndurare şi … har” pentru poporul lui Dumnezeu (v. 9); ,,să ne apropiem dar cu deplină încredere de scaunul harului”. Cu deplina încredere. [,,Cu curaj”, KJV]. Gr. parresia, tradus ,,încredere” în cap. 3,6 (vezi comentariul de acolo; vezi cap. 10,35). Noi venim cu încredere nu pentru că Dumnezeu ne este îndatorat, ci pentru că El oferă harul Său, fără plată, tuturor celor care îl caută. Scaunului harului. Adică un tron caracterizat prin belşug de har (vezi Romani 3,24; 1 Corinteni 1,3). În locul încercărilor zadarnice şi obositoare de a obţine mântuirea printr-o riguroasă conformare faţă de sistemului iudaic sau faţă de oricare alt sistem de îndreptăţire prin fapte, creştinul are accesul liber la harul unui Părinte iubitor. Să căpătăm îndurare. Adică să fim iertaţi de păcate (vezi 1 Ioan 1,9). La judecată toţi vor găsi dreptate strictă, neîmbinată cu îndurare. Singura nădejde a păcătosului este îndurarea oferită acum, cât timpul de probă nu s-a sfârşit încă. Har. Gr. charis (vezi Ioan 1,14; Romani 1,7; 3,24; 1 Corinteni 1,3). Ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie. Adică în ispite. Avem nevoie de har pentru a suporta greutăţile şi suferinţele, dar şi pentru a birui ispitele. Acela care vine zilnic la tronul harului, pentru a îndurare şi har de la Dumnezeu, întră în ,,odihna” sufletului, pe care Dumnezeu a prevăzut-o pentru fiecare credincios sincer. COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE 3 Ed 130; PP 115 7 COL 281; FE 335, 367 9 EW 31; ML 358; 1T 155 9, 10 DA 207; 4T 247 10–12EW 25 11 5T 701 12 AA 562; Ev 148, 151, 236, 336, 698; GW 267, 383; TM 144; 2T 560; 7T 155; 8T 55, 315; 9T 143, 239 12, 13 CH 412; LS 322; TM 463; 3T 82; 4T 469, 583, 590; 5T 147 13 Ed 225; MB 67, 100; ML 10; PK 252; PP 217, 721; 1T 163, 468; 4T 646; 5T 485; 8T 272 14–16DA 166; SR 155; TM 20, 355 15 CH 528; DA 24, 329, 389; Ed 78; FE 106, 276; GC 416; GW 266; MH 71, 164, 249, 424; ML 292, 300; MM 19; MYP 165; SC 37, 93; Te 120; TM 187, 391; 1T 391; 1T 391; 2T 201, 313, 438, 509; 3T 371; 4T 86, 294; 5T 346, 347, 422, 426, 639, 649; 8T 209, 287; 9T 68 15, 16 GC 347; 2T 509 16 GC 518; 7T 42 |
Seek to any passage:
Search the text:
Special note for ANDROID SmartPhones
I recommend to download PhoneMe emulator for Android from here.
Especially I recommend phoneME Advanced - Foundation Profile + MIDP High Resolution b168 rev20547 from here, or from here.
Then you have to build your application, to transfer the .jar and .jad files on your mobile phone and run using this nice emulator.
1. Install a Zip Utility from Android Market.
2. Install a File Manager from Android Market.
3. Download and install PhoneMe, as mentioned above.
4. Build your application by using Download Multilingual Service or Dynamic Download (zip).
5. Copy the zip file into your Android Phone and unzip the content in a folder, and then write down the path to the unzipped files and the name of the .jad file.
6. Launch PhoneMe from your smartphone.
7. Inside PhoneMe, write to the main window the path and the name to the .jad file, above mentioned. Will look something like: file:///mnt/sd/download/BiblePhone.jad and then press enter.
8. The application will be installed, and next a hyperlink will be available below the above mentioned textbox. On this way you can install as many of MIDP application you like on your Android Phone.
How to install the application in Java Mobile enabled phones
It is possible now to have the Holy Scriptures on your mobile phone and to read
it wherever you are due to the Mobile Information Device Profile (MIDP)
technology in 1.0 and 2.0 versions, developed for Java applications.
A good advice is to try in the beginning the MIDP 1.0 / 128 Kbytes version, and
progressively to advance to MIDP 2.0 and larger volumes (512 Kbytes or more).
The application is available for MIDP 2.0, MIDP 1.0. You have only to select one
table on the field MIDP2.0 or MIDP1.0, according to the desired Bible version.
Then, you shall make a click on the JAR (Java Archive) file in order to obtain
the software to be installed on your mobile phone.
I recommend you to start with STARTER(MIDP1.0old) edition, then to continue with
INTERMEDIATE(MIDP1.0), and in the end, if the mobile phone supports this thing,
to try to install the ADVANCED (MIDP2.0) edition. Also, start with 128 kbytes
volumes, continue with 512 kbytes, and at the end try the version in one file.
There are cases where the mobile phone requires so called JAD (Java Descriptor)
files. These JAD files has to be
uploaded, on this case, together with the desired JAR files(s).
There are different methods to download the applications in your mobile phone as
follows:
1. Directly from Internet by using a WAP or GPRS connection
2. By using the infrared port of the mobile phone
3. By wireless Bluetooth access to the mobile phone
4. By cable link between PC ad mobile phone
5. If none from the above cases are valid
Next, we shall examine each case in order to have a successfully installation of
the software.
1. Directly from Internet by using a WAP or GPRS connection
If your have Internet access on your mobile phone (e.g. WAP or GPRS), it is
enough to access
https://biblephone.intercer.net/wap/ from the browser of the mobile phone,
and to access the desired Bible version, and then to make an option about
MIDP1.0 or MIDP2.0, and finally to select the desired module (e.g. one or more).
After the last selection, the desired version will be downloaded on your mobile
phone.
Many phones have only this option for installing JAVA appplications.
2. By using the infrared port of the mobile phone
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile
phones.
If you don't have access to Internet directly from your mobile phone, then you
shall have to pass to this step requiring to have infrared ports on your mobile
phone and on the computer.
a. On this case, you will download the application by using the computer from
the Internet (i.e. JAR files).
b. Once the application is downloaded (preferable on the desktop) you will have
to activate the infrared port on the mobile phone and align it with the infrared
port of the computer (preferable laptop).
c. Then a window will appear asking what file you want to send to the mobile
phone. Next, you will select the downloaded JAR file, and after OK, the mobile
phone will ask you if you want to load that file. You say YES and the
application will be downloaded on your mobile phone.
d. Probably, you will be asked by the mobile phone where you want to save it (e.g.
on the games or applications directories). After you made this selection, the
file will be ready to be loaded for run.
The displaying preference can be set inside the application in order to have
larger fonts, full screen display etc.
3. By wireless Bluetooth access to the mobile phone
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile
phones.
This situation is similar with the infrared case. You have only to activate
Bluetooth access on your mobile phone (check if exists) and on the computer (check
if exists).
4. By cable link between PC ad mobile phone
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific
mobile phones.
On this case the steps are as follows:
a. On this case, you will download the application by using the computer from
the Internet (i.e. JAR files).
b. Once the application is downloaded (preferable on the desktop) you will have
to set up the wired connection between the mobile phone and the computer. Next,
you will start the synchronization / data transfer application and download the
JAR file in your mobile phone. Surely, you will have to consult the CD of your
mobile phone.
c. By this application you shall transfer into your mobile phone the JAR file in
the games or applications directories. Next, you will have to select for run the
JAR desired file.
5. If none from the above cases are valid
On this unhappy case, I recommend you to find a friend with a laptop having
infrared / Bluetooth capabilities, or to buy a data link cable, or to change
your current model of mobile phone.
Unfortunately, some models of mobile phones require only WAP/GPRS in order to
download and run Java applications.
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile
phones. Therefore check the documentation of them and also the page for specific
models.
Why so many versions? Simple, because not all the mobile phones support the
Bible in one file with MIDP 2.0 (the most advanced for the time being).
Multilingual Online Ebooks
It is possible now to have the inspirational ebooks on your browser and to read it allowing you to make comparisons between different translations or versions for a specific language. This occasion is unique, and you have only to browse to the desired author and book.
Select another version:
If you have any questions, remarks, suggestions, please contact me here.
May God bless you in studying the Holy Scriptures.
Sitemap: Please select the BiblePhone modules in your language: