Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / Evrei

Evrei 3:6


3:6 Dar Hristos este credincios ca Fiu, peste casa lui Dumnezeu. Şi casa Lui suntem noi, dacă păstrăm până la sfârşit încrederea nezguduită şi nădejdea cu care ne lăudăm.

Hristos este credincios ca Fiu. Hristos este mai mare decât Moise, aşa cum un ,,fiu” este mai mare decât o ,,slugă” (Evrei 3:5; vezi Galateni 4:1). Moise s-a dovedit ,,credincios” ca ,,slugă”, iar Hristos ca ,,Fiu”. Vezi Matei 21:34–37; compară cu Geneza 15:2–4; vezi Evrei 1:5; 5:8. În ce priveşte calitatea lui Hristos de a fi Fiul lui Dumnezeu, vezi Luca 1:35; Ioan 1:14.

Casa lui Dumnezeu. Vezi v. 2; cap. 10:21.

Şi casa Lui suntem noi. ,,Casa” pe care o supraveghea Moise era ,,casa lui Israel” (vezi cap. 8:8). ,,Casa” peste care prezidează acum Hristos este biserica creştină (Efeseni 2:19–22; 1Petru 2:5).

Păstrăm. [,,Ţinem tare”, KJV]. Vezi Matei 24:13; Evrei 10:35, 36; compară cu Apocalipsa

3:11.

Până la sfârşit. Pot fi citate dovezi textuale importante pentru omiterea acestor cuvinte, deşi în general dovezile favorizează păstrarea lor. Aceeaşi expresie este pe deplin atestată şi în v.

14. Vezi Matei 24:13; Apocalipsa 2:10.

Încrederea. Gr. parresia, ,,îndrăzneala”, ,,curajul”, ,,încrederea” (vezi Faptele Apostolilor 4:13; compară cu Evrei 4:16; 10:19, 35). Această ,,încredere” constă în certitudinea creştinului cu privire la lucrurile pe care a ajuns să le creadă despre Hristos. Este privilegiul credinciosului să se bucure de fericita asigurare a faptului că Dumnezeu îl acceptă (vezi 1 Ioan 5:10–12). El păstrează cu grijă în inima sa ,,arvuna Duhului” (vezi 2 Corinteni 1:22) şi are o ,,puternică încredinţare” cu privire la lucrurile pe care le nădăjduieşte (vezi Evrei 11:1).

Nădejdea. Vezi Romani 5:2–5; 8:24; Efeseni 1:18. Nădejdea creştină se bazează pe ,,Apostolul şi Marele Preot al mărturisirii noastre”, pe ,,arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor Isus Hristos”, şi pe viaţa veşnică (Evrei 3:1; Tit 2:13; 3:7; Filipeni 3:11; 1 Corinteni 15:12–23). Creştinii au cele mai bune motive ca să fie cei mai voioşi, cei mai plini de nădejde şi cei mai optimişti oameni de pe pământ.

Ne lăudăm. [,,Ne bucurăm”, KJV]. Gr. kauchema, ,,laudă”, ,,bucurie”, ,,mândrie”. Verbul înrudit, kauchaomai, este tradus cu ,,a se veseli”, ,,a se lăuda”, ,,a se făli” etc. (vezi Romani 5:2). Vezi cum se lăuda (kauchaomai) Pavel cu crucea lui Hristos (Galateni 6:14). Creştinul ar trebuie să se fie mândru de nădejdea creştină şi să se bucure datorită ei.