2:1 De aceea, cu atât mai mult trebuie să ne ţinem de lucrurile, pe care le-am auzit, ca să nu fim depărtaţi de ele.
De aceea. Adică datorită supremaţiei Fiului faţă de îngeri, tema cap. 1, şi, în consecinţă, din cauza importanţei soliei Fiului ,,la sfârşitul acestor zile” (vezi cap. 1:2). Cu atât mai mult trebuie să ne ţinem. Sau ,,să dăm cu atât mai multă atenţie”. Fiul, Dumnezeu, a fost Cel care vorbise. Pe care le-am auzit. Modul în care a ajuns solia la ei, este descris în v. 3.
Ca să nu fim depărtaţi de ele. [,,Ca să nu le lăsăm să ne scape”, KJV]. Expresia poate fi tradusă astfel: ,,ca nu cumva să ne rătăcim dincolo de ele” sau ,,ca nu cumva să fim duşi de valuri, departe de ele”. Autorul se teme ca nu cumva cititorii săi să scape din vedere importanţa celor spuse despre Hristos. Iudeo-creştinii aveau un mare zel pentru revelaţia Vechiului Testament, dar erau în primejdia de a nu vedea importanţa noii descoperii care fusese dată.
Plutirea împins de curent este unul dintre cele mai uşoare şi plăcute, dar în acelaşi timp printre cele mai înşelătoare şi primejdioase mijloace de locomoţie. Nu e nevoie de efort pentru a fi dus de curentul apei, şi când cineva alunecă în josul apei către o moarte sigură, sentimentul este de bunăstare şi de mulţumire, chiar de somnolenţă. Mişcarea în jos este de abia percepută, deoarece atunci când barca alunecă în josul râului, ea pare să rămână nemişcată. Apa se mişcă împreună cu barca, iar această aparenţă estet înşelătoare.