13:10 Noi avem un altar, din care n-au drept să mănânce cei ce fac slujbă în cort.
Avem un altar. Scriitorul face aici aluzie la faptul că preoţilor şi leviţilor le erau date anumite părţi din animalele de jertfă aduse la vechiul sanctuar sau la Templu (vezi Leviticul 6,16–18; 7,15.16.31–34; Numeri 18,8–10; Deuteronom 18,1.2; compară cu 1 Corinteni 9,13). Poate că doctrinele false la care se face referire în Evrei 13,9 accentuau ideea greşită că era necesar ca şi creştinii să practice vechile ritualuri şi ceremonii ale iudaismului, care aveau în vedere mâncărurile şi băuturile, ca şi cum prin ele s-ar fi putut ajunge la o stare superioară de sfinţenie. Dar creştinii au un altar, crucea de pe Golgota, şi un sacrificiu depăşind cu mult vechile sacrificii de animale, atât în valoare cât şi în eficacitate (vezi cap. 9,14.24–28; 10,10.12.14). Acesta nu era altul decât ,,Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii” (Ioan 1,29). În plus, Hristos îi invită pe toţi aceia care cred în El să mănânce trupul Său (vezi Ioan 6,33–58).
N-au drept să mănânce. În cadrul sistemului religios iudaic preoţii şi leviţii se bucurau de o poziţie onorată şi de privilegii speciale. Dar, lepădându-L pe Isus, în ciuda poziţiei lor distinse ei au devenit nevrednici de a participa la ceea ce este dreptul creştinilor adevăraţi. Se poate ca Pavel să se fi gândit de asemenea la pâinea şi vinul de la masa Domnului. Oricare ar fi situaţia, meritele slăvite ale sistemului de religie la care în v. 9 s-a făcut referire ca fiind ,,orice fel de învăţături străine”, erau infinit inferioare mântuirii prin credinţa în Isus Hristos.
Cei ce fac slujbă. Adică preoţii şi leviţii.