11:6 Şi fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este, şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută.
Fără credinţă. Sau ,,despărţiţi de credinţă”, ,,fără credincioşie” (vezi v. 1). Întrucât Creatorul este nemărginit, făpturile Sale sunt irevocabil finite, şi deci există lucruri care trebuie să fie primite prin credinţă. Într-adevăr, a-L crede pe Dumnezeu pe cuvânt este exerciţiul ce mai distins de care este capabilă mintea omenească. Dacă vrea să-şi ocupe locul potrivit într-un univers desăvârşit, omul trebuie să-L creadă pe Dumnezeu pe cuvânt, deoarece o înţelegere a iubirii divine culminează în credinţă. În persoana divino-umană a Mântuitorului iubirea divină şi credinţa umană s-au întâlnit pentru prima dată.
Este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui. Adică este cu neputinţă să corespundem cererilor Lui. Într-un univers desăvârşit nu există loc pentru o făptură lipsită de credinţă în Creator. Alternativa credinţei în Dumnezeu este teama şi resentimentul, şi în cele din urmă, disperarea.
Se apropie de Dumnezeu. Adică mărturisesc că ascultă de Dumnezeu.
Să creadă ce El este. Credinţa că Dumnezeu există cu adevărat este temelia creştinismului. Prin natură, prin Cuvântul Său şi prin providenţă Dumnezeu a pus la îndemâna oamenilor toate dovezile de care fiinţele inteligente au nevoie şi pe care le pot folosi pentru a crede în existenţa Sa (compară cu Romani 1,20). Scriitorul înlăturată aici concepţiile eronate despre Dumnezeu, cum ar fi panteismul.
Răsplăteşte. Aici scriitorul exclude concepţiile de felul deismului şi universalismului. Dacă oamenii răspund iubirii divine şi ascultă de voia Sa descoperită, lucrul acesta nu va rămânea nerăsplătit. ,,El a rânduit o zi în care va judeca lumea” (Faptele Apostolilor 17,31), o zi în ,,care va răsplăti fiecăruia după faptele lui” (Romani 2,6). Perspectiva înfricoşătoare de a sta într-o zi înaintea Marelui Judecător al universului este fără îndoială un îndemn puternic la o vieţuire dreaptă. Cu siguranţă că frica de focul iadului nu va mântui vreodată pe vreun om, dar poate fi un factor – şi încă unul puternic – care să-l trezească din letargia lui. Iubirea fără de margini a lui Dumnezeu, aşa cum este descoperită în Isus Hristos, este cea mai importantă şi cea mai eficientă chemare la mântuire.
Cei ce-L caută. [Cei ce-L caută cu râvnă”, KJV]. A-L căuta pe Dumnezeu înseamnă a te strădui să înţelegi mai pe deplin caracterul Lui şi voia Sa pentru oameni. Scriitorul nu dă de înţeles că Dumnezeu S-a făcut, în mod intenţionat, greu de găsit, ci subliniază nevoia unei dorinţe arzătoare de a-L înţelege şi de a deveni asemenea Lui în gânduri şi în comportament.