11:1 Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd.
Credinţa. Gr. pistis, ,,încredere”, ,,confidenţă”, ,,credinţă”, precum şi ,,credincioşie”, ,,calitatea de a fi demn de încredere”. Cuvântul pistis poate denota fie o atitudine a minţii, fie un model de comportament, acesta fiind rezultatul atitudinii. Cele două nuanţe de înţeles sunt strâns întreţesute în întregul capitol, deoarece în fiecare exemplu de credincioşie dat în acest capitol credinţa interioară a dus la fapte corespunzătoare. Se pune accent asupra faptelor care izvorăsc din credinţă.
Capitolul 11 ilustrează din abundenţă principiul expus mai pe scurt în cap. 10, mai ales în v. 35–39, şi anume că cei care aşteaptă venirea Domnului au mare nevoie de credinţă şi credincioşie. Există primejdia ca unii să renunţe la încrederea lor, deoarece se pare că Domnul întârzie să vină. Toţi aceştia ,,au nevoie de răbdare” pentru a ,,trăi prin credinţă”. Din perspectiva umană, persoanele credincioase enumerate aici ,,n-au primit ce le fusese făgăduit” (cap. 11,39) – ci numai le-au văzut ,,de departe” (v. 13). Totuşi, ,,toţi aceştia… au fost lăudaţi pentru credinţa lor”. Dar acum mai este ,,încă puţină, foarte puţină vreme şi Cel ce vine va veni şi nu va zăbovi” (cap. 10,37). Dacă persoanele credincioase din trecut au fost atât de ,,convinse” [KJV] (cap. 11,13) de făgăduinţele lui Dumnezeu, indiferent cât ,,de departe” erau de împlinirea lor, n-ar trebui ca şi noi, care le vom vedea împlinite peste ,,foarte puţină vreme”, să fim răbdători şi credincioşi?
Încredere neclintită. [,,Esenţă”, KJV; ,,Adeverirea”, traducerea lui G. Galaction]. Gr. hupostasis, ,,natură esenţială”, ,,esenţă”, ,,fiinţă adevărată”, ,,realitate” şi, într-un sens extins, ca aici, ,,siguranţă plină de încredere”. Compară cuvântul arrabon, ,,garanţie” (vezi 2 Corinteni 1,22). Nu este vorba de o credinţă oarbă. Credinţa adevărată se sprijină întotdeauna pe ,,realitatea” dovezii pentru a garanta încrederea în cele ce nu se pot încă vedea. În antichitate, în sulurile de papirus, termenul hupostasis era folosit în documentele prin care o persoană îşi dovedea dreptul de proprietate asupra unor bunuri. Nu documentele erau proprietatea, ci ele doar ofereau dovada existenţei ei şi dreptul proprietarului asupra ei. Astfel, cuvântul hupostasis ar putea să fie tradus aici ,,titlu de proprietate” – ,,Credinţa este titlul de proprietate…”.
Prin credinţă creştinul se socoteşte proprietar a ceea ce i-a fost făgăduit. Marea lui încredere în Acela care i-a dat făgăduinţele nu lasă nici o incertitudine cu privire la îndeplinirea lor la timpul cuvenit. În felul acesta credinţa îl face în stare pe creştin nu numai pretindă binecuvântările făgăduite, dar şi să le primească şi să se bucure de ele acum. În felul acesta moştenirea făgăduită devine reală. Lucrurile bune din viitor nu mai sunt doar visuri care să se împlinească atunci, ci realităţi vii în prezent. Pentru ochiul credinţei invizibilul devine vizibil.
Lucrurile nădăjduite. Adică moştenirea făgăduită pe care sfinţii o vor primi la revenirea lui Hristos.
Încredinţare. [,,Dovadă”, KJV; traducerea lui G. Galaction]. Gr. elegchos, însemnând aici ,,dovadă”, ,,convingere”. Credinţa nu este o convingere abstractă că dovada există, ci o asigurare statornică, întemeiată pe încrederea că Dumnezeu Îşi va împlini făgăduinţele. Poate că mulţi nu au văzut niciodată generatorul care produce electricitatea pe care o folosim în casele noastre, dar considerăm, pe bună dreptate, prezenţa electricităţii ca o dovadă suficientă pentru existenţa generatorului. În acelaşi fel, credem că energia noastră fizică, mentală şi spirituală mărturiseşte despre existenţa unei Surse supranaturale de viaţă şi putere. Pe de altă parte, credinţa nu trebuie să fie confundată cu credulitatea, deoarece credinţa este întărită, până la un anumit grad, de dovezi (vezi cap. 12,1).
Lucrurile cari nu se văd. Acestea sunt ,,lucrurile nădăjduite”, moştenirea făgăduită.