11:19 Căci se gândea că Dumnezeu poate să învie chiar şi din morţi: şi, drept vorbind, ca înviat din morţi l-a primit înapoi.
Se gândea. [,,Socotea”, KJV]. Sau ,,considera”. Credinţa în puterea lui Dumnezeu de a-l învia pe Isaac a fost ceea care i-a dat lui Avraam curajul de a-l jertfi pe fiul său. Numai în felul acesta a putut bătrânul patriarh să împace făgăduinţa lui Dumnezeu că Isaac urma să fie moştenitorul său cu porunca Sa de a-l lua viaţa acestui fiu. A avea credinţă în integritatea unei persoane care face o făgăduinţă şi în acelaşi timp dă o poruncă ce pare să o anuleze, acesta este punctul culminant al desăvârşirii credinţei. Avraam trebuie să-şi fi dat seama că Dumnezeu îl pune la încercare şi a tras concluzia că, dacă va fi nevoie, Dumnezeu îl va învia pe Isaac. Având în vedere că, până atunci, nici
o fiinţă umană nu fusese înviată din morţi, acesta era apogeul credinţei. La drept vorbind. Sau ,,figurat vorbind”.
Ca înviat din morţi l-a primit. Pentru Avraam Isaac era mort. Şi când Dumnezeu a încetat punerea la probă şi l-a redat pe Isaac tatălui său, era ca şi cum fusese înviat din morţi.