1:8 pe când Fiului I-a zis: Scaunul Tău de domnie, Dumnezeule, este în veci de veci; toiagul domniei Tale este un toiag de dreptate:
Fiului. În contrast cu ,,despre îngeri” (v. 7).
Scaunul Tău de domnie, Dumnezeule. Aceste cuvinte sunt citate din Psalmi 45:6, 7 (vezi comentariul de acolo). Aici Tatăl I Se adresează Fiului cu respect, numindu-L Dumnezeu. Lucrul acesta ar putea fi considerat culmea argumentaţiei cu privire la poziţia şi demnitatea lui Hristos. Nu poate fi o mărturie mai distinsă cu privire la dumnezeirea lui Hristos decât această declaraţie din partea Tatălui către Fiul. Dumnezeirea lui Hristos este afirmată în modul cel mai solemn cu putinţă, de către Tatăl Însuşi.
Mântuirea omului şi întregul plan al mântuirii sunt întemeiate pe dumnezeirea lui Hristos. Dacă Hristos nu este Dumnezeu în cel mai înalt sens, atunci credinţa noastră este zadarnică şi mântuirea devine imposibilă.
Mulţi iudei Îl văzuseră pe Isus în trup. Probabil că era mai greu pentru ei decât pentru generaţiile de mai târziu să creadă că Hristos era divin. Nu-l cunoşteau ei pe presupusul Lui tată şi pe mama Lui, şi nu erau încă în viaţă unii din familia Sa? Cum putea omul acesta să fie Dumnezeu? Autorul caută să înlăture piatra acesta de poticnire. De aceea, pentru a-şi confirma poziţia, face apel la mărturia Scripturii. Fără ca această problemă să fie discutată şi pe deplin elucidată, ar fi aproape inutilă dezbaterea celorlalte subiecte vitale cu care se ocupă Epistola lui Pavel către Evrei.
Când cercetăm istoria bisericii începând din zilele apostolilor, vedem nevoia de a scoate în evidenţă divinitatea lui Hristos. În ziua de azi mulţi Îl respectă pe Hristos şi în felul lor Îl stimează, dar în ciuda acestui lucru refuză să-I dea locul care Îi aparţine de drept. Ei nu înţeleg că divinitatea lui Hristos este o problemă esenţială în planul de mântuire şi că ,,nu este supt cer nici un alt Nume” prin care să putem fi mântuiţi (Faptele Apostolilor 4:12).
În veci de veci. Compară cu Apocalipsa 11:15; 14:11.
Dreptate. Gr. euthutes ,,purtare dreaptă”, ,,cinste”. Merită să fie observată referirea care se face la tron şi la toiagul de domnie. Acesta sugerează puterea actuală, nu numai potenţială. Ea arată că împărăţia nu este viitoare, ci prezentă şi activă. Tronul şi împărăţia sunt veşnice, iar toiagul de domnie – simbol a exercitării actuale a autorităţii – e caracterizată prin dreptate.