1:2 la sfârşitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul, pe care L-a pus moştenitor al tuturor lucrurilor, şi prin care a făcut şi veacurile.
La sfârşitul acestor zile. [,,În aceste ultime zile”, KJV]. Aceste cuvinte sunt echivalente cu expresia ,,în vremea noastră”. Uneori scriitorii biblici vorbesc despre evenimentele legate de prima venire a lui Hristos ca având loc ,,în zilele de pe urmă” (vezi Faptele Apostolilor 2:17; Evrei 9:26; 1 Petru 1:5).
Prin Fiul. [,,Prin Fiul Său”, KJV]. Cuvântul ,,Său” (ca în KJV) este în plus. RVS traduce astfel ,,printr-un Fiu”. Traducerea aceasta, deşi gramatica admisibilă, duce în eroare, deoarece ar putea să se interpreteze că Dumnezeu are mai mulţi fii. Este mai bine să considerăm că lipsa articolului aici ca subliniază calitatea substantivului, ca în Daniel 7:13; Apocalipsa 1:13 (vezi comentariile de acolo şi cele de la Ioan 1:1). Atunci sensul ar fi ,,unul care este un fiu”. Contrastul dorit este între revelaţia printr-un profet şi revelaţia printr-un ,,fiu”.
L-a pus. [,,L-a numit”, KJV]. Este dificil să plasăm acest eveniment în vreun moment precis din istorie, deoarece scopurile lui Dumnezeu sunt veşnice. Totuşi, numirea la care se face referire aici probabil că a avut loc cu ocazia înălţării, când Hristos ,,s-a aşezat la dreapta Mărimii, în locurile prea înalte” (v. 3).
Primul verset Îl prezintă pe Tatăl, al doilea pe Fiul. Prezentându-L pe Fiul, autorul epistolei către Evrei intră în subiect. Dacă Hristos înlocuieşte preoţia aronică instituită de Moise, trebuie să fi dovedit că îi este superior lui Moise, altminteri n-ar fi avut puterea să abroge ceea ce instituise acesta. De aceea Hristos este prezentat ca Dumnezeu (vezi Evrei 1:3; compară cu Ioan 1:1).
Moştenitor al tuturor lucrurilor. Când a venit pe pământ Isus ,,a dezbrăcat mantia Sa regală şi a lăsat la o parte cununa împărătească” (9T 68). El a ,,ales să predea sceptrul în mâinile Tatălui şi să coboare de pe tronul universului” (DA 22, 23). La înălţare El Şi-a reluat poziţia pe care o avusese la Tatăl înainte de întrupare (vezi AA 38, 39; compară cu 8T 268, 269). Era important ca evreii să înţeleagă adevărata poziţie a Fiului. Scriitorii Vechiului Testament nu făceau o distincţie clară între persoanele Dumnezeirii. Israel fusese învăţat: ,,Ascultă, Israele! Domnul, Dumnezeul nostru este singurul Domn” (Deuteronom 6, 4). Era necesar ca poporul să înţeleagă că Mesia împărţea tronul universului cu Tatăl. Vezi Nota Suplimentară de la Ioan 1, compară cu 1 Corinteni 15:24–27.
Prin care a făcut şi. Fiul este descoperit ca asociat al Tatălui, agent activ la creaţiune (vezi Ioan 1:3; Coloseni 1:16, 17).
Veacurile. [,,Lumile”, KJV]. Gr. aiones (vezi Matei 13:39). Probabil că pluralul probabil face referire la întregul sistem al lucrurilor aduse de Hristos la existenţă în timp, ,,toate lucrurile” din Evrei 1:3, cele ,,văzute şi nevăzute: fie scaune de domnie, fie dregătorii, fie domnii, fie stăpâniri” Coloseni 1:16–17.
Prin Hristos, Dumnezeu a făcut lumile. Dumnezeu L-a folosit nu ca pe unealtă, ci ca pe un conlucrător. Aceasta este o aluzie la împărţirea rolurilor în cadrul Dumnezeirii. Răscumpărătorul omului este şi Creatorul lui. Şi într-adevăr, pentru că este Creator, poate să facă din om ,,o făptură nouă” (2 Corinteni 5:17).
Când ne gândim la gloria creaţiunii lui Dumnezeu, la nenumăratele lumi care înconjoară tronul lui Dumnezeu, nu numai că ajungem să avem o concepţie mai puţin limitată despre El, dar suntem constrânşi să spunem împreună cu psalmistul: ,,Ce este omul ca să te gândeşti la el? Şi fiul omului, ca să-l bagi în seamă?” (Psalmi 8:4). Minunat în înţelepciune, cunoştinţă şi putere trebuie să fie Dumnezeul nostru, minunată trebuie să fie iubirea Aceluia care a creat şi susţine toate lucrurile şi îl invită pe om să devină părtaş cu El la slavă.