3:2 Când am auzit, Doamne, ce ai vestit, m-am îngrozit. Însufleţeşte-Ţi lucrarea în cursul anilor, Doamne! Fă-Te cunoscut în trecerea anilor! Dar, în mânia Ta, adu-ţi aminte de îndurările Tale!
Îngrozit. Profetul face introducerea ,,rugăciunii” sale exprimând groaza lui faţă de mânia divină ce vine, şi apelează la Dumnezeu să-Şi aducă aminte de ,,îndurări”. El recunoaşte înţelepciunea comportamentului lui Dumnezeu faţă de oameni, lucru pe care anterior îl pusese la îndoială (vezi comentariul la cap. 1,2.13; 2,1) şi îşi recunoaşte cu smerenie propria eroare.
Însufleţeşte. Profetul ştie că Dumnezeu chiar dacă Îşi pedepseşte propriul popor pentru apostazia lor, va aduce o pedeapsă sigură asupra duşmanilor lor. El îşi mai dă seama că în cele din urmă Israel va fi răscumpărat, iar întregul pământ ,,va fi plin de cunoştinţa slavei Domnului” (cap. 2,14). De aceea, el Îi cere cu râvnă lui Dumnezeu ca ,,lucrarea” bună de refacere să fie ,,însufleţită”, sau ,,înviorată”. Cu un duh liniştit, el nu este mai puţin plin de râvnă în a dori reuşita planului lui Dumnezeu pentru Israel (vezi p. 26-30) decât fusese la început (vezi comentariul la cap. 1,2).
În cursul. Sau ,,în mijlocul anilor”. Habacuc se roagă ca planul răscumpărător al lui Dumnezeu să se manifeste ,,în cursul anilor”, nu la deplina lor expirare. Cu alte cuvinte, profetul tânjeşte după împlinirea făgăduinţelor lui Dumnezeu de răscumpărare finală.
Adu-Ţi aminte de îndurările Tale. Sau ,,de îndurare”. Profetul ştie bine că principala nădejde a omului stă în îndurarea Cerului, nu în vreo bunătate omenească.