2:1 M-am dus la locul meu de strajă, şi stăteam pe turn ca să veghez şi să văd ce are să-mi spună Domnul, şi ce-mi va răspunde la plângerea mea.
M-am dus. Sau ,,Voi sta”. Habacuc îşi demonstrează aici în mod clar credinţa sa în Dumnezeu. El se înfăţişează ca ocupându-şi poziţia ca un om de strajă (vezi Ezechiel 3,17; 33,7), pe un loc înalt pentru a avea o vedere bună de jur împrejur, ca să poată vedea şi auzi ce vine.
Turn. Ebr. masor, ,,o cetăţuie”, adică un loc din care să se reziste în timpul un asediu. În textul ebraic citat în comentariul la Habacuc din Sulurile de la Marea Moartă (vezi p. 1047), cuvântul acesta are sufixul pronominal ,,meu”.
Să veghez şi să văd. Habacuc este convins că L-a confruntat pe Dumnezeu cu o obiecţie sănătoasă contra planului Lui de a-i folosi pe haldei ca unealtă a Sa împotriva lui Iuda (cap. 1,6.13). Ca urmare, el cere un răspuns. Vezi p. 1048.
La plângerea mea. ,,La obiecţia mea”, sau ,,la observaţia meu”.
2:2 Domnul mi-a răspuns, şi a zis: Scrie prorocia, şi sap-o pe table, ca să se poată citi uşor!
Scrie. Domnul îi răspunde credinţei servului Lui şi-l încurajează în lucrarea Lui. Scrierea va conferi un caracter de permanenţă soliilor profetului. Table. Ebr. luchoth, de obicei table de piatră, uneori table de lemn. Probabil că cele de aici erau tăblii aşezate în locuri publice unde toţi le puteau vedea şi citi. Să se poată citi uşor. Literal ,,cititorul să poată fugi”. Adică, să o poată citi repede, curgător, liniştit.
2:3 Căci este o prorocie, a cărei vreme este hotărâtă, se apropie de împlinire, şi nu va minţi; dacă zăboveşte, aşteapt-o, căci va veni şi se va împlini negreşit.
A cărei vreme este hotărâtă. Literal, ,,vremea hotărâtă”. Viziunea se va împlini la vremea potrivită (vezi Galateni 4,4). Se apropie de împlinire. Sau ,,Va vorbi”. De la ebr. puach, ,,a respira”, ,,a sufla”. Propoziţia poate fi tradusă: ,,se grăbeşte către sfârşit.”
Dacă zăboveşte. În dreptul ultimei propoziţii LXX zice: ,,Chiar dacă ar zăbovi, aşteapt-o; căci va veni negreşit şi nu va întârzia.” Potrivit cu exprimarea ebraică, chiar dacă împlinirea viziunii cu privire la venirea cuceritorilor haldei ar părea să fie amânată, la timpul cuvenit ea se va împlini. Potrivit cu exprimarea din LXX ideea pare să fie că chiar dacă duşmanul ar părea să întârzie, el va veni cu siguranţă aşa cum era prezis. În Evrei 10,37 se face aluzie la exprimarea din LXX, iar cuvintele acestea împreună cu o expresie din LXX din Isaia 26,20, se aplică la a doua venire a Domnul nostru.
Profeţia din Habacuc 2,1-4 a constituit un izvor de multă încurajare şi îmbărbătare pentru primii credincioşi adventişti, cunoscuţi ca mileriţi. Când Domnul nu S-a arătat în primăvara lui 1844, aşa cum se aştepta la început, mileriţii au fost apucaţi de o mare nedumerire. La scurt timp după dezamăgirea iniţială ei au văzut un sens deosebit în cuvintele profetului: ,,Este o proorocie a cărei vreme este hotărâtă, se apropie de împlinire şi nu va minţi; dacă zăboveşte, aşteapt-o, căci va veni şi se va împlini.” Ei s-au bazat ,,pe graiul profetului” (1T 52) şi au pornit să proclame strigătul din miezul nopţii: ,,Iată Mirele, ieşiţi-I în întâmpinare” (Matei 25,6; vezi GC 392).
2:4 Iată, i s-a îngâmfat sufletul, nu este fără prihană în el; dar cel neprihănit va trăi prin credinţa lui.
Sufletul. În prima jumătate a versetului, LXX zice: ,,Dacă dă înapoi, sufletul meu nu are plăcere în el”, o expresie care apare în Evrei 10,38. Este interesant să observăm că textul ebraic citat în comentariul la Habacuc din Sulurile de la Marea Moartă de curând descoperite (vezi p. 1047) concordă cu textul masoretic în cazul acesta.
În aplicaţia lor de bază cuvintele acesta îl mustră pe profet pentru pripeala şi lipsa lui de credinţă.
Neprihănit. Ebr. taddiq, ,,drept”, ,,nevinovat”, sau ,,just”, folosit cu privire la o persoană sau lucru cercetat şi găsit într-o stare bună. Propoziţia aceasta de încheiere prezintă caracterul unui om bun ca fiind opus aceluia al omului rău descris în prima parte a versetului.
Credinţă. Ebr. ’amunah, ,,statornicie”, ,,siguranţă” sau ,,credincioşie”, folosit aici pentru a descrie legătura omului cu Dumnezeu. Încrederea în Dumnezeu izvorăşte din făgăduinţa că Dumnezeu îi va călăuzi, proteja, şi binecuvânta pe aceia care fac voia Lui. Habacuc afirmă aici în mod grandios că acela care trăieşte printr-o credinţă şi încredere simplă în Domnul, va fi mântuit, dar cel căruia ,,i s-a îngâmfat sufletul” prin propria lui mândrie încăpăţânată şi stăruinţă în păcat va pieri.
Acolo unde textul masoretic zice credincioşia ,,lui”, LXX zice credincioşia ,,mea”, Dumnezeu Însuşi fiind aici vorbitorul. În citarea acestui text aflat în Evrei 10,38, relativ puţine manuscrise ale Noului Testament se iau după LXX, în timp ce majoritatea manuscriselor nu au nici unul dintre pronumele ,,lui” sau ,,mea” care să determine substantivul ,,credinţa”. Atât exprimarea textului masoretic cât şi a LXX-ei sunt bazate pe adevăruri măreţe, deoarece o persoană va ,,trăi”, primită înaintea lui Dumnezeu, prin credincioşia ei plină de încredere faţă de Dumnezeul său, care la rândul ei este întemeiată pe credincioşia lui Dumnezeu în purtarea Lui faţă de copiii Săi. Probabil că această variaţie în exprimare se datorează asemănării dintre literele ebraice waw şi yod, aşa cum se scriau pe vremea traducerii LXX-ei. În felul lor de a fi scrise din perioada aceea aceste litere apar cu totul identice. Folosite ca sufixe la ’amunah, waw ar însemna ,,lui”, iar yod, ,,mea”.
În timp ce în primul rând versetul acesta se referă la aceia care din cauza credinţei lor în Domnul, vor fi izbăviţi de sub Haldei şi totuşi vor afla pace, deşi Iuda va fi distrus, într-un sens mai larg, versetul enunţă un adevăr universal valabil. De mai multe ori Pavel foloseşte această declaraţie a Vechiului Testament ca temă a discuţiei cu privire la îndreptăţirea prin credinţă (vezi Romani 1,16.17; Galateni 3,11; Evrei 10,38.39).
2:5 Ca şi cel beat şi semeţ, cel mândru nu stă liniştit; ci îşi lărgeşte gura ca locuinţa morţilor, este nesăţios ca moartea aşa că pe toate neamurile vrea să le strângă la el, şi toate popoarele le trage la el.
Ca şi. Din nou este accentuat contrastul între caracterul celui nelegiuit aşa cum este schiţat în prima parte a v. 4, şi caracterul celui drept, aşa cum este menţionat în partea finală a aceluiaşi verset.
În cap. 2,5-19, Dumnezeu enumeră păcatele Babilonului. El ştie că babilonienii sunt înşelători şi nelegiuiţi, aşa cum susţine Habacuc (cap. 1,13). Cu toate acestea, Dumnezeu este încă la conducerea treburilor pământului şi toţi oamenii – inclusiv Habacuc – ar face bine ,,să tacă înaintea Lui” (cap. 2,20).
Cel beat. Sau ,,vin”. În textul citat în comentariul la Habacuc din Sulurile de la Marea Moartă (vezi p. 1047) întâlnim termenul hon, ,,putere”, sau ,,bogăţie”, în loc de ,,vin”.
Gura. Ebr. nephesh (vezi comentariul la 1Regi 17,21; Psalmi 16,10).
Locuinţa morţilor. Ebr. she’ol (vezi comentariul la Proverbe 15,11). Aşa cum moartea şi she’ol-ul sunt reprezentate în mod figurat ca fiind nesăţioase (Proverbe 27,20; Isaia 5,14), şi babilonienii au strâns şi au îngrămădit la ei ,,toate neamurile” si ,,toate popoarele”.
2:6 Nu va fi el de batjocura tuturor acestora, de râs şi de pomină? Se va zice: Vai de cel ce adună ce nu este al lui! Până când se va împovăra cu datorii?
Tuturor acestora. ,,Neamurile” şi ,,popoarele” (v. 5) cucerite de babilonieni.
Batjocura. Sau ,,parabolă”. Vezi comentariul la Mica 2,4.
Datorii. Ebr. ?abţiţ, un cuvânt care apare doar aici în Vechiul Testament şi despre care se consideră acum în general că înseamnă ,,zăloguri”, adică, veşminte sau alte lucruri lăsate ca o garanţie pentru datorii. Cu alte cuvinte, se pune întrebarea: ,,Până când va mai continua Babilonul să îngrămădească datoriile drepturilor şi dreptăţii pe care le datorează popoarele subjugate înainte ca aceste zăloguri să fie răscumpărate printr-o răsplătire mânioasă asupra locuitorilor Babilonului?”
2:7 Nu se vor ridica deodată cei ce te-au împrumutat? Nu se vor trezi asupritorii tăi, şi vei ajunge prada lor?
Cei ce te-au împrumutat/B. Aceia pe care babilonienii i-au păgubit se vor ridica şi-i vor ataca. Din punct de vedere istoric, Mezii şi Perşii au fost aceia care i-au jefuit pe haldei şi le-au distrus imperiul.
Prada. Vezi Ieremia 50,9.10.
2:8 Fiindcă ai jefuit multe neamuri, toată rămăşiţa popoarelor te va jefui, din pricina vărsării sângelui oamenilor, din pricina silniciilor făcute în ţară şi împotriva cetăţii tuturor locuitorilor ei.
Te va jefui. Ca răzbunare, ,,toată rămăşiţa” popoarelor cucerite şi jefuite de babilonieni, mai ales mezii şi perşii îi vor doborî pe Haldei (vezi Isaia 21,2; 33,1). Cucerirea Babilonului va răzbuna ,,sângele” pe care babilonienii l-au vărsat cu atâta cruzime.
Ţară. Unii cred că profetul se referă aici în special la ţara Palestinei.
2:9 Vai de cel ce strânge câştiguri nelegiuite pentru casa lui, ca să-şi aşeze apoi cuibul într-un loc înalt, şi să scape din mâna nenorocirii!
Cel ce strânge câştiguri nelegiuite. Literal, ,,un câştigător de câştiguri rele” pentru casa sa, probabil o referire la dinastia sau familia regală babiloniană. Să-şi aşeze apoi cuibul într-un loc înalt. O imagine a siguranţei.
2:10 Ruşinea casei tale ţi-ai croit, nimicind o mulţime de popoare, şi împotriva ta însuţi ai păcătuit.
Împotriva ta însuţi. Încercările împăratului haldeu de a-şi asigura slava ,,nimicind o mulţime de popoare” i-au adus propria ,,ruşine” şi i-a asigurat propria prăbuşire (vezi Proverbe 8,36).
2:11 Căci piatra din mijlocul zidului strigă, şi lemnul care leagă grinda îi răspunde.
Piatra. O imagine impresionantă pentru a arăta gravitatea vinovăţiei Babilonului. Nu numai oamenii, ci şi lucrurile neînsufleţite vor condamna nelegiuirea haldeilor (vezi Luca 19,40).
2:12 Vai de cel ce zideşte o cetate cu sânge, care întemeiază o cetate cu nelegiuire!
Zideşte. În acest al treilea ,,vai” (vezi v. 6, 9) osânda stă asupra babilonienilor din pricină că puterea lor a fost întărită prin masacru şi ,,nelegiuire” (vezi Daniel 4,27; comp. Mica 3,10). Babilonul fusese mărit şi înfrumuseţat prin prada luată de la popoarele supuse. Cu toate că versetul acesta se aplică în primul rând la Babilon, adevărurile exprimate aici sunt valabile în toate timpurile.
2:13 Iată, când Domnul oştirilor a hotărât lucrul acesta, popoarele se ostenesc pentru foc, şi neamurile se trudesc degeaba.
Domnul oştirilor. Pentru comentariu, vezi comentariul la Ieremia 7,3.
Pentru foc. Toate clădirile şi fortăreţele pe care babilonienii le-au ridicat prin muncă despotică de sclavi vor fi în cele din urmă hrană pentru ,,foc”; iar ei vor trudi ,,degeaba” (vezi Ieremia 51,29.30.58).
2:14 Căci pământul va fi plin de cunoştinţa slavei Domnului, ca fundul mării de apele care-l acoperă.
Va fi plin. Aici Habacuc repetă o idee exprimată anterior de Isaia (Isaia 11,9). Doborârea Babilonului este un tip al distrugerii tuturor nelegiuiţilor timpului de pe urmă.
2:15 Vai de cel ce dă aproapelui său să bea, vai de tine care îi torni băutură spumoasă şi-l ameţeşti, ca să-i vezi goliciunea!
Îi torni. Mai degrabă ,,acela care uneşte mânia ta” (,,mânia lui”, în textul ebraic citat în comentariul la Habacuc din Sulurile de la Marea Moartă; vezi p. 1047). Pentru prima jumătate a acestui verset unele traduceri spun: ,,Vai de cel care îl face pe semenul lui să bea din potirul mâniei sale.” Ca şi omul care dă de băut semenului său pentru ca să profite de pe urma lui, tot aşa haldeii au procedat cu semenii lor şi este numai drept ca ei la rândul lor să fie făcuţi să bea din potirul mâniei lui Dumnezeu (vezi Apocalipsa 14,8.10).
Vezi. Aceasta este o figură care ilustrează (vezi Geneza 9,20-23) starea abjectă de înjosire la care erau aduse popoarele biruite sub stăpânirea nelegiuită şi tiranică a babilonienilor (vezi Plângeri 4,21).
Goliciunea. În loc de ,,goliciune”, textul ebraic citat în comentariul la Habacuc din Sulurile de la Marea Moartă (vezi p. 1047) zice ,,sărbătorile”.
2:16 Te vei sătura de ruşine în loc de slavă; bea şi tu, şi dezveleşte-te! Îţi va veni şi ţie rândul să iei paharul din dreapta Domnului, şi va veni ruşinea peste slava ta.
Sătura. Tratamentul rău aplicat de Babilon asupra celor asupriţi va duce la propria sa prăbuşire. Aceasta îl va face să bea din plin cupa mâniei divine.
Dezveleşte-te. Sau ,,Să-ţi fie descoperit prepuţul”; sau literal, ,,să fii socotit ca necircumscis”, de la ebr. aral, ,,a lăsa necircumscris”. Adică, Babilonul va primi acelaşi tratament înjositor pe care el îl aplicase altora (vezi comentariul la v. 15). Lucru semnificativ, chiar la versetul acesta textul ebraic citat în comentariul la Habacuc din Sulurile de la Marea Moartă (vezi p. 1047) prezintă o interesantă deosebire faţă de textul masoretic al lui Habacuc. În loc de cuvântul aral, comentariul la Habacuc are ra al, ,,a ameţi” sau ,,a se clătina” (observaţi că consoanele ebraice sunt aceleaşi, dar ordinea este inversată). Ultima exprimare, ra?al, corespunde mult mai bine la context, propoziţia având în cazul acesta sensul: ,,Bea şi tu şi te clatină”. Cu alte cuvinte, babilonienii vor suferi aceleaşi înjosiri şi cruzimi la care ei îi supuseseră pe duşmanilor lor biruiţi. Această exprimare este sprijinită de LXX, care are cuvântul ,,cutremură”.
2:17 Căci silniciile făcute împotriva Libanului vor cădea asupra ta, şi pustiirile fiarelor te vor îngrozi, pentru vărsarea sângelui oamenilor, şi silniciile făcute în ţară, împotriva cetăţii şi împotriva tuturor locuitorilor ei.
Silniciile făcute împotriva Libanului. Ceea ce Babilonul făcuse împotriva Libanului urma să se întoarcă asupra sa (vezi Isaia 14,4-8). Unii privesc ,,Libanul” de aici ca o referire la Templul din Ierusalim, care fusese construit din cedri din Liban (vezi 1Regi 5; Zaharia 11,1.2). Alţii văd o referire la cedrii doborâţi pe timp de invazie.
2:18 La ce ar putea folosi un chip cioplit, pe care-l ciopleşte lucrătorul? La ce ar putea folosi un chip turnat, care învaţă pe oameni minciuni, pentru ca lucrătorul care l-a făcut să-şi pună încrederea în el, pe când el făureşte numai nişte idoli muţi?
Folosi. Profetul întreabă ironic ce beneficiu au haldeii din încrederea în dumnezeii lor (vezi Isaia 44,9.10; Ieremia 2,11). Iarăşi este accentuată în Vechiul Testament nebunia faptului de a-şi pune încrederea în ,,idoli muţi” (vezi Psalmi 115,4-8; Ieremia 10,1-5 etc.)
2:19 Vai de cel ce zice lemnului: Scoală-te, şi unei pietre mute: Trezeşte-te! Poate ea să dea învăţătură? Iată că este împodobită cu aur şi argint, dar în ea nu este un duh care s-o însufleţească.
Lemnului. Lemnul şi piatra erau materiale obişnuite folosite în Orientul antic pentru facerea idolilor. Cu aur şi argint. Metalele acestea preţioase erau folosite pentru a înfrumuseţa piatra şi lemnul (Isaia 40,19; vezi comentariul la Daniel 3,1).
2:20 Domnul însă este în Templul Lui cel sfânt. Tot pământul să tacă înaintea Lui!
Domnul. Domnul este încă în casa Lui şi aşezat pe tronul Lui. El încă mai călăuzeşte soarta naţiunilor (vezi comentariul la Habacuc 2,5; Daniel 4,17).
Templul Lui cel sfânt. Habacuc în mod provocator scoate în evidenţă deosebirea dintre viul şi maiestuosul Dumnezeu şi idolii zadarnici şi lipsiţi de viaţă. În timp ce este posibil ca profetul să fi avut în minte în primul rând Templul de la Ierusalim ca loc pământesc de locuit al adevăratului Dumnezeu, într-un sens mai larg se poate ca el să se fi gândit la ,,templul” lui Dumnezeu din cer (vezi 1Regi 8,27-30; Psalmi 11,4; Mica 1,2.3). Din cauza înălţatei maiestăţi a lui Dumnezeu, ,,tot pământul”, ca supuşi ai Împăratului universului, sunt somaţi să tacă, în tăcere şi smerenie, înaintea Lui (Psalmi 46,10; vezi comentariul la Psalmi 76,8).
Tot pământul. Adică, toţi oamenii, inclusiv profetul Habacuc (vezi comentariul la cap. 1,13; 2,1.4).
Să tacă. Adică să nu îndrăznească să pună la îndoială înţelepciunea lui Dumnezeu în călăuzirea destinului popoarelor, aşa cum făcuse Habacuc (cap. 1,13; 2,1). Limbajul acestui verset este uneori aplicat în mod adecvat la atitudinea de respect în casa lui Dumnezeu, cu toate că nu acesta a fost scopul iniţial al cuvintelor.
COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE
1 8T 172
1–4GC 392; PK 386
2 Ev 129; GC 521; 7T 25
2, 3 SR 367
3 EW 236; LS 58; PP 170; 1T 52; 5T 10
3, 4 PK 388
4 ML 55
11 8T 55
14 8T 47, 60
15 MH 341; Te 40, 99, 288, 291
20 CM 540; Ed 243; GW 179; MH 438; PK 50, 388; 8T 285