2:4 Iată, i s-a îngâmfat sufletul, nu este fără prihană în el; dar cel neprihănit va trăi prin credinţa lui.
Sufletul. În prima jumătate a versetului, LXX zice: ,,Dacă dă înapoi, sufletul meu nu are plăcere în el”, o expresie care apare în Evrei 10,38. Este interesant să observăm că textul ebraic citat în comentariul la Habacuc din Sulurile de la Marea Moartă de curând descoperite (vezi p. 1047) concordă cu textul masoretic în cazul acesta.
În aplicaţia lor de bază cuvintele acesta îl mustră pe profet pentru pripeala şi lipsa lui de credinţă.
Neprihănit. Ebr. taddiq, ,,drept”, ,,nevinovat”, sau ,,just”, folosit cu privire la o persoană sau lucru cercetat şi găsit într-o stare bună. Propoziţia aceasta de încheiere prezintă caracterul unui om bun ca fiind opus aceluia al omului rău descris în prima parte a versetului.
Credinţă. Ebr. ’amunah, ,,statornicie”, ,,siguranţă” sau ,,credincioşie”, folosit aici pentru a descrie legătura omului cu Dumnezeu. Încrederea în Dumnezeu izvorăşte din făgăduinţa că Dumnezeu îi va călăuzi, proteja, şi binecuvânta pe aceia care fac voia Lui. Habacuc afirmă aici în mod grandios că acela care trăieşte printr-o credinţă şi încredere simplă în Domnul, va fi mântuit, dar cel căruia ,,i s-a îngâmfat sufletul” prin propria lui mândrie încăpăţânată şi stăruinţă în păcat va pieri.
Acolo unde textul masoretic zice credincioşia ,,lui”, LXX zice credincioşia ,,mea”, Dumnezeu Însuşi fiind aici vorbitorul. În citarea acestui text aflat în Evrei 10,38, relativ puţine manuscrise ale Noului Testament se iau după LXX, în timp ce majoritatea manuscriselor nu au nici unul dintre pronumele ,,lui” sau ,,mea” care să determine substantivul ,,credinţa”. Atât exprimarea textului masoretic cât şi a LXX-ei sunt bazate pe adevăruri măreţe, deoarece o persoană va ,,trăi”, primită înaintea lui Dumnezeu, prin credincioşia ei plină de încredere faţă de Dumnezeul său, care la rândul ei este întemeiată pe credincioşia lui Dumnezeu în purtarea Lui faţă de copiii Săi. Probabil că această variaţie în exprimare se datorează asemănării dintre literele ebraice waw şi yod, aşa cum se scriau pe vremea traducerii LXX-ei. În felul lor de a fi scrise din perioada aceea aceste litere apar cu totul identice. Folosite ca sufixe la ’amunah, waw ar însemna ,,lui”, iar yod, ,,mea”.
În timp ce în primul rând versetul acesta se referă la aceia care din cauza credinţei lor în Domnul, vor fi izbăviţi de sub Haldei şi totuşi vor afla pace, deşi Iuda va fi distrus, într-un sens mai larg, versetul enunţă un adevăr universal valabil. De mai multe ori Pavel foloseşte această declaraţie a Vechiului Testament ca temă a discuţiei cu privire la îndreptăţirea prin credinţă (vezi Romani 1,16.17; Galateni 3,11; Evrei 10,38.39).