Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / Geneza

Geneza 9:5


9:5 Căci voi cere înapoi sângele vieţilor voastre; îl voi cere înapoi de la orice dobitoc; şi voi cere înapoi viaţa omului din mâna omului, din mâna oricărui om, care este fratele lui.

Sângele vieţilor voastre. (Text englez ,,sângele vostru al vieţilor voastre). Cele două pronume posesive ,,vostru” scoate în evidenţă valoarea vieţii omului, nephes, înaintea Cerului. Dumnezeu Însuşi Se va îngriji personal de răzbunarea vărsării de sânge de om, aşa cum se înţelege prin cuvintele ,,voi cere înapoi”, literal ,,a căuta după”, în vederea pedepsei.

De la orice dobitoc. Viaţa omului a fost protejată împotriva animalelor ca şi împotriva altor oameni printr-o proclamaţie solemnă cu privire la sfinţenia vieţii omului. Dispoziţia ca o fiară care a ucis un om să fie nimicită a fost mai târziu cuprinsă în codul mozaic (Exod 21,28-32). Această poruncă nu a fost dată cu scopul de a pedepsi fiara criminală, care nu se află sub Legea morală şi deci nu poate păcătui, ci pentru siguranţa oamenilor.

Din mâna oricărui om. Această avertizare este îndreptată împotriva sinuciderii şi omuciderii. Dumnezeu cere ca omul care îşi ia propria viaţă, ca acela care ia viaţa aproapelui său, să dea socoteală de fapta sa. Porunca ,,să nu ucizi” este atât de întinsă în cuprinsul ei, încât orice fel de scurtare, sau de luare a vieţii este oprită. Omul nu poate să dea viaţă şi, de aceea, nu are nici un drept să o ia, afară de cazul că i s-a cerut printr-o poruncă divină să facă acest lucru. Nici unul care este în posesia facultăţilor sale mintale şi morale şi, deci, răspunzător de faptele sale, nu poate să scape de judecata lui Dumnezeu, nici chiar acela care se sinucide. La înviere, fiecare ins va trebui să apară înaintea scaunului de judecată al lui Dumnezeu ca să-şi primească răsplata (Romani 14,10; 2 Corinteni 5,10).