9:3 Tot ce se mişcă şi are viaţă, să vă slujească de hrană: toate acestea vi le dau, ca şi iarba verde.
Să vă slujească de hrană. Expresia nu spune că atunci a început omul să mănânce pentru prima dată carne de animal, ci doar că Dumnezeu l-a autorizat, sau mai degrabă i-a îngăduit să facă ceva ce potopul făcuse să fie o necesitate. Antediluvienii nelegiuiţi erau mâncători de carne (CH 109). Însă la început nu a fost voia lui Dumnezeu ca creaturile Sale să se mănânce una pe alta. El îi dăduse omului ca hrană, plantele (cap. 1,29). Prin nimicirea vremelnică a întregii vieţi vegetale în timpul potopului şi terminarea rezervelor de hrană care fuseseră luate în corabie, s-a ivit o mare nevoie căreia Dumnezeu i-a făcut faţă prin faptul că a dat îngăduinţa să se mănânce carne de animale. De altfel, consumarea cărnii ca hrană urma să scurteze viaţa oamenilor păcătoşi (CD 373).
Această îngăduinţă nu însemna consumul fără reţineri şi nelimitat a oricărui fel de animal. Expresia ,,tot ce se mişcă şi are viaţă” exclude, în mod clar, mâncarea cadavrelor de animale care muriseră sau fuseseră ucise de alte animale, pe care legea mozaică le-a interzis mai târziu în mod deosebit (Exod 22,31; Levitic 22,8). Deşi aici nu se face deosebire între animale curate şi necurate în ce priveşte hrana, nu urmează de aici că acest lucru era necunoscut pentru Noe. Faptul că Noe cunoştea această deosebire se vede clar din porunca de mai înainte de a lua în corabie mai multe animale curate decât necurate (Geneza 7,2) şi din faptul că el a adus ca ardere de tot numai animale curate (cap. 8,20).
Această deosebire trebuie să fi fost atât de bine cunoscută omului în vremea de mai înainte, încât nu a fost nevoie ca Dumnezeu să atragă în mod special atenţia lui Noe asupra ei. Numai atunci când această deosebire s-a pierdut în decursul veacurilor, prin înstrăinarea omului de Dumnezeu, au fost date în scris noi directive cu privire la animalele curate şi necurate (vezi Levitic 11; Deuteronom 14). Caracterul neschimbător al lui Dumnezeu (Iacov 1,17) exclude posibilitatea de a interpreta acest pasaj ca îngăduinţă de a ucide şi a mânca toate vieţuitoarele. Animalele care au fost necurate pentru un motiv nu puteau fi curate pentru alt scop.
Ca şi iarba verde. Această înseamnă noutatea îngăduinţei de a folosi carnea ca hrană, alături de vegetale şi fructe care la început fuseseră hotărâte să fie hrana omului. Motivul pentru care Dumnezeu i-a îngăduit omului să adauge carnea la dieta lui vegetariană nu a fost numai lipsa vremelnică a vieţii vegetale, ca urmare a potopului, ci şi probabil din cauza faptului că potopul schimbase atât de mult forma exterioară a acestui pământ şi micşorase fertilitatea lui, încât în ţări precum nordul îndepărtat, avea să nu mai producă suficientă hrană vegetariană pentru a susţine viaţa omului.