Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / Geneza

Geneza 9:1


9:1 Dumnezeu a binecuvântat pe Noe şi pe fiii săi, şi le-a zis: Creşteţi, înmulţiţi-vă, şi umpleţi pământul.

Dumnezeu a binecuvântat pe Noe şi pe fiii săi. Noe şi familia sa au primit o binecuvântare care era asemănătoare cu aceea pronunţată asupra lui Adam şi Eva după crearea lor (cap. 1,28). După cum Adam fusese strămoşul tuturor membrilor neamului omenesc, Noe a devenit strămoşul tuturor fiinţelor omeneşti de după potop. Binecuvântarea a constat în ambele cazuri dintr-o poruncă divină ,,creşteţi” şi umpleţi pământul. Totuşi, o parte din prima binecuvântarea iniţială a lipsit în binecuvântarea cea nouă, şi anume sarcina ,,supuneţi” pământul. Această omisiune reflectă, fără îndoială, faptul că stăpânirea lumii dată omului la creaţiune fusese pierdută prin păcat. Păcatul a stricat legătura care existase la început între om şi animale, iar cel puţin într-o anumită măsură, ele au fost eliberate de la supunerea faţă de el.