Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / Geneza

Geneza 8:22


8:22 Cât va fi pământul, nu va înceta semănatul şi seceratul, frigul şi căldura, vara şi iarna, ziua şi noaptea!

Cât va fi pământul. Obişnuitul ciclu sezonier al anului fusese complet şi universal întrerupt de către potop. Acum, Dumnezeu l-a asigurat pe Noe nu numai că niciodată nu va mai fi un potop, ci şi că nici o altă întrerupere asemănătoare a ciclului sezonier nu va mai avea loc. Anotimpurile fuseseră hotărâte la creaţiune (Geneza 1,14); acestea trebuiau să continue.

Cel mai însemnat raport despre potop în afară de Biblie se întâlneşte în vechiul poem epic babilonian al lui Ghilgameş. Cu toate că acea parte a poemului epic care se ocupă cu potopul dă dovadă de surprinzătoare asemănări cu raportul Genezei, deosebirile dintre cele două istorisiri constituie dovada convingătoare despre inspiraţia şi exactitatea raportului biblic. Politeismul şi alte idei religioase păgâne dau poemului epic al lui Ghilgameş o definitivă nuanţă păgână. Cu toate că povestiri similare despre potop există astăzi printre toate rasele neamului omenesc, este numai firesc ca povestirea babiloniană să se afle mai aproape de exactitate decât altele din cauză că Babilonul este în apropierea munţilor Ararat. Pentru o cunoaştere mai îndeaproape a poemului epic al lui Ghilgameş, vezi ,,Arheologia şi descoperirea istoriei antice”, pag. 115-117.

Comentariile lui Ellen G. White

4,6-11,13,15-20 PP 105

21 PP 106

22 COL 65; Ed 105; PP 106