8:14 În luna a doua, în a douăzeci şi şaptea zi a lunii, pământul era uscat de tot.
În luna a doua. Lui Noe pământul i s-a părut destul de uscat. Însă Dumnezeu închisese uşa corăbiei şi Noe a aşteptat porunca lui Dumnezeu, spre a-i spune când anume urma să o părăsească. În total, el a aşteptat încă 57 de zile până ce apele au secat şi Dumnezeu a putut să dea îngăduinţa dorită.
Dacă presupunem că luna avea peste tot 30 de zile (vezi comentariul pentru cap. 7,24), jurnalul de bord al corăbiei în timpul potopului ar arăta astfel.
De la începutul potopului până în momentul când corabia s-a oprit pe munţii Ararat (cap. 7,11; 8,4) a trecut o perioadă de exact de cinci luni. Aceasta mai este redată ca 150 de zile (cap. 7,24), arătându-se astfel că cele 5 luni au fiecare câte 30 de zile. Cu toate acestea, este nesigur dacă anul de pe timpul lui Noe a fost lunar sau solar şi dacă începea primăvara sau toamna.
Corabia este dovada bunătăţii lui Dumnezeu şi a credinţei lui Noe cel ascultător. Corabia a constituit un loc de refugiu în vreme de primejdie, un cămin pentru cei fără cămin şi un templu unde se închina credincioasa familia a lui Noe. Ea i-a purtat în siguranţă din lumea veche în cea nouă, din mediul viciului şi al păcatului, pe un pământ curăţit de păcat. Corabia a fost mijlocul de salvare hotărât de Dumnezeu, iar în afară de ea nu era nici o siguranţă. După cum a fost în zilele lui Noe, tot aşa va fi când acest veac de acum se va încheia brusc la venirea Fiului Omului (vezi Matei 24,37). Aceia care doresc să fie salvaţi trebuie să se folosească ei înşişi de mijloacele pe care Dumnezeu le-a lăsat pentru mântuirea lor.