Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / Geneza

Geneza 7:9


7:9 au intrat în corabie la Noe, două câte două, câte o parte bărbătească şi câte o parte femeiască, aşa cum poruncise Dumnezeu lui Noe.

Au intrat: două câte două. Ascultând de un îndemn tainic, animale de toate soiurile intrau în corabie. Doar puterea divină a putut efectua o astfel de intrare supusă şi ordonată în corabia cea mare. Ce avertizare uimitoare trebuie să fi fost aceasta pentru necredincioşii care au fost martori la ea! Erau animale domestice şi fiare sălbatice, animale târâtoare şi zburătoare, toate intrau în corabie, în aparenţă din propria voinţă. Ce contrast – dobitoacele necuvântătoare erau ascultătoare de Creatorul lor, iar fiinţele inteligente refuzau să ia seama la chemarea de avertizare a îndurării Sale! Dacă era ceva care putea să facă o astfel de minune, acest lucru ar fi trebuit să aibă o impresie asupra păcătoşilor, dar ei şi-au împietrit atât de mult timp inimile, încât chiar şi această minune nu i-a impresionat.