7:2 Ia cu tine câte şapte perechi din toate dobitoacele curate, câte o parte bărbătească şi câte o parte femeiască; o pereche din dobitoacele care nu sunt curate, câte o parte bărbătească şi câte o parte femeiască;
Din toate dobitoacele curate. Porunca de a lua cu el în corabie mai multe animale curate decât necurate presupune că Noe a ştiut cum să facă deosebire între cele două clase. Este clar că această deosebire nu-şi avea originea la Moise. Ea se întindea înapoi până la cele mai vechi timpuri, până la poruncile divine cu privire la jertfe – pentru care puteau fi folosite numai animale curate (vezi cap. 8,20).
Din vremurile străvechi numărul animalelor curate care trebuiau să fie luate în corabie a fost subiectul de dispută între traducătorii şi comentatorii Bibliei. Textul ebraic, citit literal ,,ia cu tine şapte şapte, un mascul cu femela lui”, poate fi înţeles ca însemnând ,,şapte perechi” sau ,,şapte din fiecare soi” de animal. LXX, Vulgata şi mulţi cercetători din vechime şi moderni sunt în favoarea traducerii ,,şapte perechi”, în timp ce anumiţi părinţi ai bisericii, reformatori şi, de fapt, cercetători din toate epocile s-au exprimat în favoarea lui ,,şapte indivizi”. Oricare ar fi explicaţia exactă, este evident că în corabie a trebuit să-şi găsească loc mai multe animale curate decât necurate. Prevăzând nevoia de hrană, după ce potopul distrusese toată vegetaţia, Dumnezeu ştia că omul va fi nevoit să mănânce, temporar, carne de animale curate. Mai mult decât atât, ele erau necesare pentru scopuri legate de jertfe. Pentru aceste motive evidente, Dumnezeu a luat măsura de prevedere de a păstra destule animale curate, pentru că nu se putea ca ele să dispară. Că în primele Sale porunci către Noe (cap. 6,19), Dumnezeu n-a făcut nici o deosebire între animalele curate şi necurate poate fi explicat prin faptul că, în acel timp, la 120 de ani înainte de potop, astfel de instrucţiuni de amănunt nu au fost necesare (vezi comentariul pentru v.9).