Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / Geneza

Geneza 6:8


6:8 Dar Noe a căpătat milă înaintea Domnului.

Noe a căpătat milă. În aceste cuvinte se vede mila în mijlocul mâniei. Printre ele, Dumnezeu a făgăduit păstrarea şi restatornicirea omenirii. Cuvântul ,,milă” se întâlneşte în Scriptură aici pentru prima dată şi are în mod clar aceeaşi semnificaţie ca în referinţele Noului Testament, unde este înfăţişată favoarea îndurătoare şi nemeritată a lui Dumnezeu exercitată faţă de păcătoşi care nu o merită. Cât de mult l-a iubit Dumnezeu pe om, chiar în starea lui decăzută, se poate observa dintr-o serie de factori. El le-a dat o Evanghelie a îndurării în făgăduinţa seminţei femeii, o slujbă a îndurării, ridicând şi menţinând o succesiune de bărbaţi evlavioşi ca să predice Evanghelia şi să-i avertizeze împotriva căilor păcatului, un spirit al îndurării spre a se lupta cu ei şi a mijloci pentru ei,

o prevedere a îndurării, acordându-le o lungă perioadă de probă, o favoare suplimentară de îndurare, o amânare de o sută douăzeci de ani şi, în cele din urmă, o exemplu de îndurare, salvându-i pe cei credincioşi în timp ce toţi ceilalţi au fost nimiciţi. Acest vechi exemplu de har şi îndurare este un izvor de asigurare şi speranţă pentru credincioşii care trăiesc la sfârşitul timpului, timp pe care Însuşi Hristos l-a comparat cu vremea lui Noe (Matei 24,37-39). Urmaşii credincioşi ai Lui pot avea siguranţa că Dumnezeu îi va primi, aşa cum l-a primit şi pe Noe, îi va păstra în acelaşi fel în mijlocul răutăţii acestor zile şi se va îngriji de mântuirea lor la judecata viitoare.