Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / Geneza

Geneza 50:4


50:4 După ce au trecut zilele de jale, Iosif a vorbit oamenilor din casa lui Faraon, şi le-a zis: Dacă am căpătat trecere înaintea voastră, spuneţi, vă rog, lui Faraon, ce vă spun eu.

Casa lui Faraon. Acesta este un subiect al ipotezelor pentru comentatori. Oare de ce Iosif, la sfârşitul acestei perioade de jale, nu a prezentat personal cererea sa înaintea regelui, ci prin alţi curteni. Motivele lui pentru această procedură aparent ciudată sunt necunoscute, dar ar putea să fi fost perfect normale pe vremea sa. Unii au sugerat că Iosif a procedat astfel din consideraţie faţă de curteni şi spre a câştiga bunăvoinţa lor. Poate că oamenii prin care Iosif s-a adresat regelui erau preoţi, şi prin urmare, interesaţi în mod direct de înmormântarea decedatului. Este posibil ca Iosif, lăsând să-i crească barba şi părul, cum se întâmplă după obiceiurile de jale, nu putea intra în prezenţa regelui, fără ca înainte să se bărbierească. Sugestia făcută de unii că după foamete autoritatea lui Iosif fusese restrânsă sau că la tron venise un alt faraon mai puţin prietenos faţă de Iosif este neîntemeiată. Moartea lui Iacov a fost jelită de egipteni şi acesta n-ar fi fost cazul, dacă popularitatea lui Iosif ar fi fost în declin. De asemenea, procedura lui Iosif de a se apropia de rege prin mediatori poate că nu s-a datorat nici unui alt fapt decât tendinţei orientale de trata afacerile personale importante printr-un mijlocitor.