5:5 Toate zilele pe care le-a trăit Adam, au fost de nouă sute trei zeci de ani; apoi a murit.
Toate zilele pe care le-a trăit Adam. Longevitatea remarcabilă a neamului omenesc de dinainte de potop este ţinta unei critici ample. Unii declară că datele sunt produsul unei ere legendare sau rezultatul unei greşeli de transmitere a textului. Alţii sugerează că ele nu se referă la persoane, ci la dinastii, sau că nu au fost ani, ci perioade mai scurte, poate luni. Toate consideraţiile de felul acesta trebuie să fie respinse ca unele care forţează interpretarea literală a textului şi a originii sale inspirate. Noi trebuie să acceptăm aceste cifre ca fiind istorice şi exacte. Longevitatea neamului omenesc de dinainte de potop poate fi atribuită următoarelor cauze: (1) vitalitatea originală cu care a fost înzestrat omul la creaţiune, (2) evlavie superioară şi inteligenţă, (3) efectul lăsat de fructul pomului vieţii, (4) calitatea superioară a hranei disponibile, (5) harul divin care a amânat executarea pedepsei pentru păcat. Adam a trăit să vadă opt generaţii succesive ajunse la maturitate. Având în vedere că viaţa lui a cuprins mai mult decât jumătate din timpul până la potop, este evident că mulţi au putut să audă din gura lui istoria creaţiunii, a Edenului, a căderii şi a Planului de Mântuire aşa cum îi fusese descoperit lui.
Apoi a murit. Scurta biografie a lui Adam se încheie cu aceste cuvinte sumbre. Repetarea monotonă a acestei declaraţii la încheierea fiecărei biografii – cu excepţia aceleia a lui Enoh – confirmă stăpânirea morţii (Romani 5,12). Ea descoperă că sentinţa de moarte nu a fost o ameninţare aparentă. Moartea este un permanent mijloc de aducere aminte despre natura şi rezultatele neascultării.
Biografiile patriarhilor următori sunt după modelul istoriei vieţii lui Adam şi nu reclamă o explicaţie individuală (vezi comentariul pentru cap. 4,17.18 pentru exemplificarea unora dintre nume).