5:32 Noe, la vârsta de cinci sute de ani, a născut pe Sem, Ham şi Iafet.
Noe, la vârsta de cinci sute de ani. În ebraică această expresie se citeşte literal astfel: ,,Noe era un fiu a cinci sute de ani”, ceea ce înseamnă că el era în cel de-al cinci sutelea an al său. În acel timp, ,,fiu al unui an” însemna, strict vorbind, în timpul primului an al vieţii (Exod 12,5). Acest fapt, un punct important în limbajul cronologic ebraic devine şi mai clar din comparaţia versetelor 6 şi 11 ale capitolului 7. Deşi ambele versete vorbesc despre începutul potopului, unul dintre ele declară că Noe avea 600 de ani, iar celălalt spune că evenimentul s-a întâmplat în al şase sutelea an al lui Noe. Ca urmare a versetului precedent, ,,Noe era un fiu a şase sute de ani” înseamnă că el era în al şase sutelea an, şi nu în al şase sutelea unu an, după cum, în mod firesc, am trage concluzia.
Nici unul dintre patriarhii de mai înainte nu a aşteptat atât de mulţi ani înainte de naşterea urmaşilor săi ca Noe; o jumătate de mileniu a trecut înainte ca propriul cămin să fie binecuvântat de sosirea unui fiu (vezi pag. 183). Această genealogie se opreşte la Noe, menţionând numai naşterea fiilor săi. Menţionarea tuturor celor trei fii prevesteşte importanţa lor în repopularea pământului după potop.
A născut pe Sem, Ham şi Iafet. În legătură cu acesta fapt, trebuie să fie explicat un alt principiu de genealogie ebraică. Din înşiruirea numelor fiilor lui Noe redată aici şi în altă parte, se poate ajunge la impresia că Sem a fost cel mai în vârstă, iar Iafet cel mai tânăr dintre cei doi fii ai lui Noe. Acest lucru nu corespunde realităţii şi se poate vedea din comparaţia textului cu câteva alte texte. Fiii lui Noe nu erau fii gemeni (vezi cap. 9,24; 10,21). Conform capitolului 9,24, Ham a fost cel mai tânăr dintre fraţi. Capitolul 10,21, de altfel, se referă fie la Sem, fie la Iafet ca ,,mai în vârstă” din cei doi, deşi ambigua construcţie gramaticală ebraică nu lămureşte care dintre cei doi era mai în vârstă. Din capitolul 11,10 aflăm că Sem era în vârstă de 100 de ani la doi ani după potop, când tatăl său era în vârstă de 602 ani. Prin urmare, vârsta lui Noe la naşterea lui Sem trebuia să fi fost de 502 ani – nu de cinci sute de ani aşa cum se putea trage concluzia din cap. 5,32. Însă unul dintre cei trei, cel mai mare, s-a născut în al cinci sutelea an al lui Noe (cap. 5,32). Aceste texte duc la concluzia că, de fapt, Iafet a fost cel mai mare fiu al lui Noe, fiind născut când tatăl său era în vârstă de 500 de ani, şi că Sem şi Ham au urmat în această ordine. De aceea, traducerea din KJV a capitolului 10,21 este corectă, mai degrabă decât acea din RSV, din care rezultă că Sem a fost fiul cel mai mare. Ultima parte a capitolului 5,32 ar fi fost redată mai bine astfel: ,,Şi Noe a început să nască pe Iafet, Sem şi Ham”.
Sem este menţionat ca fiind cel dintâi dintre cei trei fii din cauza importanţei lui ca strămoş al liniei patriarhale de după potop, de unde urma să iasă poporul ales al lui Dumnezeu împreună cu sămânţa făgăduită. Ham este menţionat următorul că strămoş al neamurilor cu care cititorii Vechiului Testament din timpul lui Moise şi mai târziu au avut mai multe legături decât cu urmaşii lui Iafet care locuiau în regiuni mai îndepărtate. Acelaşi principiu este repetat şi în cazul lui Avraam, unde el, care este cel mai mic dintre fiii lui Terah, este menţionat cel dintâi (cap. 11,27) din cauza mai marii lui importanţe faţă de cei pentru care a fost scris raportul.
Prin reducerea vârstelor lui Iared, Metusala şi Lameh la vârsta naşterii fiilor lor întâi născuţi, Pentateucul samaritean îngăduie între creaţiune şi potop numai 1307 ani în loc de 1656 după cum este în textul ebraic şi în traducerile engleze bazate pe el.
Dimpotrivă, LXX prevede o perioadă mult mai lungă înainte de potop. Ea face aceasta prin adăugarea unui secol în plus la vârsta fiecăruia dintre primii cinci patriarhi şi la aceea a lui Enoh la data naşterii fiilor lor întâi născuţi şi prin schimbări mai mici cu privire la alţi doi. Ca urmare, ajunge la un total de 2242 sau 2262 de ani (diferite manuscrise arată o deosebire între 167 şi 187 pentru vârsta lui Metusala la naşterea lui Lameh).
Cronologia antediluviană redată de Iosif Flavius este practic aceeaşi cu cea din LXX, presupunându-se că a fost derivată din acea versiune, care circula în zilele lui. Iosif menţionează vârsta lui Metusala ca fiind de 187 ani.
Dacă cifra de 187 pentru Lameh este considerată corectă şi nu cea de 167, atunci calculul este uşor. Mulţi cititori nu sunt conştienţi de deosebirile din genealogiile antice, deoarece KJV şi alte traduceri protestante se bazează pe textul ebraic.
Este interesant de observat că lista din Geneza 5 raportează zece generaţii cu vârste îndelungate, asemenea vechilor tradiţii Mesopotamiene care arată în mod precis zece generaţii înainte de potop şi lungimea vieţii neamului de oameni în timpul acestei perioade. Lista babiloniană începe cu observaţia că ,,suveranitatea a coborât din ceruri” şi îl prezintă pe Alulim, care însemnă ,,om” ca strămoş al neamului omenesc (compară cu ebraicul ’adam, ,,om”). Totuşi, alte asemănări nu există între cele două liste, nici de nume, nici ca perioade de timp. Vezi tabelul cronologiei cărţii Geneza. Comentariile lui Ellen G. White
1-32 CH 19; PP 80-89; 3T 139
1,3 PP 80
3-8 SR 57
5 PP 82
5,8 3T 138
18-24 SR 57
21,22 GW 51; PP 84
21-24 8T 305, 329, 331
22 CT 487; Ev 78, 681; ML 8, 14, 98, 255; MM 124, 276; PP 92; SC 103; 2T 121; 3T 543; 4T 616; 5T 113, 535, 596
24 Ed 127; EW 40; GC 299; GW 254; MB 54; ML 341; PK 486; PP 87; SC 103; SR 59; TM 338, 388; 6T 392; 7T 155