Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / Geneza

Geneza 5:29


5:29 El i-a pus numele Noe, zicând: Acesta ne va mângâia pentru osteneala şi truda mâinilor noastre, care vin din acest pământ, pe care l-a blestemat Domnul.

Noe. În speranţa că întâiul său născut putea fi sămânţa făgăduită, Mântuitorul a cărui venire este aşteptată cu ardoare de cel credincios, Lameh i-a pus numele Noe, ,,odihnă”, zicând: ,,acesta ne va mângâia”. Numele de ,,Noe”, nuach, ,,a se odihni”, şi cuvântul ,,a mângâia”, nacham, indica spre o origine comună, având înţelesul de ,,a ofta”, ,,a respira”, ,,a se odihni”, ,,a sta culcat”. Lameh a fost un bărbat credincios care a umblat pe urmele exemplare ale bărbatului său Enoh şi ale lui Metusala, tatăl său evlavios care a trăit timp îndelungat.

Truda mâinilor noastre. Se pare că Lameh a simţit povara cultivării pământului pe care Dumnezeu l-a blestemat şi a privit înainte prin credinţă spre timpul când mizeria şi corupţia existentă vor înceta şi când mântuirea din blestem va veni. Speranţa sa că aceasta se putea realiza prin fiul său nu s-a împlinit, cel puţin nu în felul în care s-a aşteptat el. Totuşi, Noe a fost menit să proclame o avertizare îndrăzneaţă împotriva răului şi să aibă un rol important, devenind strămoşul tuturor acelora care au trăit de la el încoace.