Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / Geneza

Geneza 5:22


5:22 După naşterea lui Metusala, Enoh a umblat cu Dumnezeu trei sute de ani; şi a născut fii şi fiice.

Enoh a umblat cu Dumnezeu. Cea mai mare parte a vieţii excepţionale a lui Enoh cere o atenţie cu totul deosebită. Se afirmă de două ori că el ,,a umblat cu Dumnezeu”. Această expresie este folosită şi cu privire la Noe (cap. 6,9) şi se află în cuvinte asemănătoare în alte texte (vezi Geneza 17,1; Deuteronom 13,4; Psalmi 116,9; Mica 6,8; Efeseni 5,1.2). Ea descrie o viaţă de creştere a evlaviei, nu numai realizarea constantă a prezenţei divine, sau chiar a efortului continuu de sfântă ascultare, ci păstrarea celei mai intime legături cu Dumnezeu. Viaţa lui Enoh a fost în modul cel mai evident în deplină şi frumoasă armonie cu voinţa divină.

După naşterea lui Metusala. Din declaraţia că el ,,a umblat cu Dumnezeu” după naşterea lui Metusala nu trebuie să se înţeleagă faptul că înainte fusese un nelegiuit şi că numai acum a trecut prin experienţa pocăinţei. El a aparţinut neamului de oameni credincioşi şi fără îndoială că I-a slujit cu credincioşie lui Dumnezeu în primii 65 de ani ai vieţii sale. Dar prin venirea unui fiu care să înfrumuseţeze căminul său, el a înţeles din experienţă adâncimea iubirii unui tată şi încrederea unui copil neputincios. Ca niciodată înainte, el a fost atras spre Dumnezeu, propriul său tată ceresc şi, în cele din urmă, calificat pentru a fi mutat de pe pământ. Umblarea lui cu Dumnezeu nu a constat numai în simpla contemplare a lui Dumnezeu, ci şi într-o activă lucrare în favoarea semenilor săi. El a privit înainte spre cea de-a doua venire a lui Hristos, avertizând în mod serios şi solemn pe păcătoşii din jurul lui despre teribila soartă care îi aşteaptă pe cei nelegiuiţi (Iuda 14.15).

Trei sute de ani. Continua credincioşie a lui Enoh dovedită de-a lungul unei perioade de trei sute de ani le inspiră încurajare acelor creştini cărora li se pare că este greu să ,,umble cu Dumnezeu” chiar şi numai o zi.

Şi a născut fii şi fiice. Conform raportului inspirat, în timpul vieţii sale de excepţională evlavie, Enoh a născut fii şi fiice. Aici este o incontestabilă dovadă că starea de căsătorie este în acord cu cea mai strictă viaţă de sfinţenie.