Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / Geneza

Geneza 49:4


49:4 Năvalnic ca apele, tu nu vei mai avea întâietatea! Căci te-ai suit în patul tatălui tău, Mi-ai spurcat patul, suindu-te în el.

Năvalnic ca apele. Ruben este caracterizat printr-o întreită descriere. (1) poziţia lui în familia ca întâiul născut al lui Iacov, (2) legătura lui cu Iacov ca putere a lui şi începutul tăriei lui, (3) întâietatea naturală care îi aparţinea ca fiind cel mai mare. Cu toate acestea, avantajele normale care îi reveneau lui Ruben ca întâi născut al lui Iacov i-au fost luate din cauza slăbiciunii caracterului său. Cuvântul tradus ,,instabil” (engleză), literal, ,,o fierbere” de apă ,,care dă în foc”, înseamnă la figurat a produce emoţii cuiva. O altă formă a aceleiaşi rădăcini de cuvânt este folosită în Judecători 9,4 şi Ţefania 3,4 pentru ,,neastâmpăr” şi ,,uşurătate”. În felul acesta, Iacov a descris slăbiciunea morală a caracterului lui Ruben, din cauza căreia a pierdut privilegiile întâiului născut. Deşi, în mod specific, crima lui a constat din comiterea desfrâului cu Bilha, ţiitoarea tatălui său (Geneza 35,22), istoria lui de mai târziu prezintă dovezi despre o instabilitate fundamentală de caracter. Această slăbiciune de bază l-a descalificat să devină un conducător, deoarece conducerea cere adesea fermitate şi hotărâre. Când şi-a adus aminte de această faptă odioasă şi a amintit-o în profeţia sa, Iacov s-a întors într-o parte cu indignare, trecând de la forma directă de adresare, la repetarea ideii la persoana a treia.

Nu vei mai avea întâietatea. Prin retragerea dreptului întâiului născut, Ruben a pierdut conducerea lui Israel. Seminţia lui nu a atins niciodată o poziţie de influenţă în popor (vezi Deuteronom 33,6). Nici o personalitate proeminentă nu a ieşit din urmaşii lui Ruben – nici un judecător, nici un rege, nici un profet. Conducerea a fost trecută asupra lui Iuda, iar partea îndoită asupra lui Iosif (1 Cronici 5,1.2).