47:9 Iacov a răspuns lui Faraon: Zilele anilor călătoriei mele sunt o sută treizeci de ani. Zilele anilor vieţii mele au fost puţine la număr şi rele, şi n-au atins zilele anilor vieţii părinţilor mei, în timpul călătoriei lor.
Zilele anilor călătoriei mele. Iacov se referă la viaţa lui şi aceea a tatălui său ca la o ,,pribegie”. Ei nu ajunseseră în stăpânirea adevărată a Canaanului, ci fuseseră obligaţi să pribegească încoace şi încolo, fără să se aşeze şi fără cămin în ţara făgăduită lor ca moştenire. Această ,,pribegie” era în acelaşi timp o reprezentare figurată a nestatorniciei şi oboselii vieţii pământeşti, în care omul nu ajunge la adevărata odihnă pentru care a fost creat şi după care sufletul său tânjeşte mereu. (vezi Evrei 4,8.9). De aceea, Pavel a putut, pe drept, să privească aceste cuvinte ale lui Iacov ca o declaraţie a dorului patriarhilor după odihna veşnică a Canaanului ceresc (Evrei 11,13-16).
O sută treizeci de ani. Iosif avusese vârsta de 30 de ani pe timpul numirii sale în slujbă (Geneza 41,46), iar de atunci mai trecuseră 7 ani de belşug (cap. 41,47-49) şi 2 ani de foamete (cap. 45,6). El ajunsese acum la vârsta de 39 de ani, iar tatăl său era în vârstă de 130 de ani. Din aceste cifre reiese clar că Iosif s-a născut când tatăl său era în vârstă de 91 de ani. Deoarece naşterea lui a avut loc la încheierea celor 14 ani de locuire a lui Iacov în Padan-Aram, vârsta patriarhului la sosirea lui acolo trebuie să fi fost de 77 de ani.
Puţine la număr şi rele. Aprecierea lui Iacov despre viaţa lui era mult prea adevărată, dacă este comparată cu aceea a părinţilor săi. Avraam ajunsese să trăiască 175 de ani, iar Isaac 180. Nici unul nu dusese o viaţă atât de nesigură, atât de plină de tristeţe, de pericol, de adâncă mâhnire şi groază ca Iacov. De la fuga lui în Haran, până la vremea mutării lui în Egipt, viaţa lui nu fusese altceva decât o îndelungată succesiune de necazuri (cap. 42,36).