Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / Geneza

Geneza 47:11


47:11 Iosif a aşezat pe tatăl său şi pe fraţii săi, şi le-a dat o moşie în ţara Egiptului, în cea mai bună parte a ţării, în ţinutul lui Ramses, cum poruncise Faraon.

Ţinutul lui Ramses. Cu privire la această afirmaţie cercetătorii critici reţin două păreri. După unii, ea constituie o puternică dovadă pentru o tradiţie diferită cu privire la aşezarea israeliţilor în Egipt, având în vedere că ţara a fost numită până aici Gosen (v.1, 6). Alţii au tras concluzia că ea indică timpul când fiii lui Israel au fost în Egipt ca fiind acela al Ramses-ilor. Primul Ramses a început să stăpânească în 1319 î.Hr. Primul argument nu este acceptabil, pentru că Moise a fost unicul autor al Genezei, iar cartea este o naraţiune istorică, şi nu o colecţie de tradiţii. Nici al doilea argument nu poate fi acceptat, pentru că el ar aduce confuzie cronologică pentru această secţiune narativă a Vechiului Testament. De aceea trebuie să se presupună că termenul ,,ţinutul lui Ramses” este un nume de mai târziu pentru vechiul termen ,,ţinutul Gosen” şi, în conformitate cu aceasta, reprezintă efortul unui copist de a identifica ,,Gosen-ul” pentru cititorii săi. Prin acelaşi procedeu, am putea spune astăzi că New York a fost întemeiat de olandezi, deşi oraşul pe care l-au întemeiat ei era cunoscut ca New Amsterdam. Totuşi, afirmaţia noastră nu urmează să fie considerată doar corectă, ci chiar de dorit, pentru că numele New Amsterdam nu ar avea nici o semnificaţie pentru mulţi cititori moderni.