Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / Geneza

Geneza 45:16


45:16 S-a răspândit vestea în casa lui Faraon că au venit fraţii lui Iosif; lucrul acesta a plăcut lui Faraon şi slujitorilor lui.

A plăcut lui Faraon. Raportul despre sosirea fraţilor lui Iosif a ajuns curând la urechea regelui şi a făcut o impresie atât de favorabilă asupra lui şi a altor curteni, încât regele a fost fericit să confirme invitaţia lui Iosif către fraţii lui să vină cu tatăl şi familiile lor în Egipt. Cu toate că Iosif avea autoritatea să-şi invite familia, după cât se pare el a considerat drept şi potrivit să caute a primi aprobarea personală a lui Faraon, pentru ca purtarea lui în slujbă să nu fie pusă la îndoială. Nimeni nu putea spune că Iosif a tras în vreun fel anume foloase personale din puterea şi autoritatea care îi fuseseră încredinţate. Este, de asemenea, un lucru limpede că abilitatea administrativă demonstrată acum timp de nouă ani, plăcuse aşa de mult regelui şi altor oameni de stat din Egipt, încât erau încântaţi ca rudele lui Iosif să facă din Egipt căminul lor. Pentru Faraon aceasta era o ocazie să-şi manifeste recunoştinţa.