44:5 De ce aţi furat paharul din care bea domnul meu, şi de care se slujeşte pentru ghicit? Rău aţi făcut că v-aţi purtat astfel.
De care se slujeşte pentru ghicit. Cupa era un bun de valoare. Acesta nu era un pahar de băut obişnuit, ci unul presupus a fi în stare să descopere orice substanţă otrăvitoare pusă în el. Cuvântul tradus ,,ghicit” înseamnă ,,a şopti”, ,,a mormăi”, ,,a profetiza”. Scriitorii clasici vorbesc despre practica orientală de a turna apă într-o cupă şi de a privi în ea pentru a vedea evenimentele viitoare (Jamblichus, De mysteriis iii. 14). Un alt obicei descris de cei vechi consta în a turna apă într-o cupă, a arunca înăuntru bucăţi de aur şi argint, sau pietre preţioase, şi apoi de a observa şi interpreta înfăţişarea acestora în apă (Pliniu Natural History, 37. 73; Strabo Geografie xvi. 2. 39). Faptul că economului lui Iosif i s-a poruncit să le amintească fraţilor lui practica vrăjitorească nu înseamnă că Iosif însuşi adoptase această practică superstiţioasă. Ca şi mai înainte (cap. 43,33), el voia ca ei să creadă că putea să citească gândurile lor. Aceasta urmărea să-i demoralizeze şi să-i facă să părăsească orice prefăcătorie.
Din pricina marii lui înţelepciuni, probabil că Egiptenii i-au atribuit lui Iosif practica vrăjitoriei. Nu prezisese el cu precizie anii de belşug şi de foamete şi se îngrijise ca Egiptul să fie pregătit pentru timpul de nevoie? El îi întrecea, fără îndoială, pe ,,vrăjitorii” lor (cap. 41,8)şi, de aceea, trebuia să posede o magie mai mare (vezi Exod 8,19). Poate că faima lui de om înţelept se răspândise în lung şi în lat chiar în ţările străine, astfel încât presupuşii hoţi ai paharului puteau fi pe drept întrebaţi dacă ei nu ştiau lucrul acesta (Geneza 44,15).