44:16 Iuda a răspuns: Ce să mai spunem domnului nostru? Cum să mai vorbim? Cum să ne mai îndreptăţim? Dumnezeu a dat pe faţă nelegiuirea robilor tăi. Iată-ne robi ai domnului nostru: noi, şi acela la care s-a găsit paharul.
Iuda a răspuns. Iuda, conducătorul aceste a doua misiuni în Egipt (cap. 43,8), a păşit înainte ca purtător de cuvânt. El nu a făcut nici o încercare de a se îndreptăţi pe sine şi pe fraţii lui, de a înlătura suspiciunea de la sine, sau de la ei, ci a recunoscut în mod sincer vinovăţia lor. Fără îndoială că el s-a referit la crima comisă împotriva fratelui lor Iosif, crimă care obsedase conştiinţele lor chiar de la comiterea ei (cap. 42,21, 22). Pentru egiptenii care erau prezenţi, şi mai ales pentru econom, cuvintele lui Iuda însemnau recunoaşterea vinovăţiei lor, iar aceasta fără îndoială că i-a uimit pe egipteni, deoarece ştiau că oamenii erau în realitate nevinovaţi. Trebuie că Iosif simţise teama sufletelor lor, înţelegând că ei considerau că pedeapsa ce avea să fie aplicată în curând era meritată. Ca răspuns la oferta lui Iuda ca toţi fraţii să rămână ca robi în Egipt, unde ei îl vânduseră cândva în robie pe fratele lor, Iosif a declarat că sentinţa lui va fi blândă şi dreaptă. Numai cel vinovat va fi robul lui, ceilalţi puteau să se întoarcă la tatăl lor nevătămaţi şi nechinuiţi.