43:1 Foametea bântuia greu în ţară.
Verset ce nu a fost comentat.
43:2 Când au isprăvit de mâncat grâul, pe care-l aduseseră din Egipt, Iacov a zis fiilor săi: Duceţi-vă iarăşi, şi cumpăraţi-ne ceva merinde.
Duceţi-vă iarăşi. Când tot grâul adus din Egipt s-a terminat şi seceta continuă nu a adus nici
o uşurare a foamei, Iacov le-a spus fiilor săi să se întoarcă în Egipt după ,,ceva merinde”. Iniţiativa n-au luat-o fiii înşişi. Ei ştiau că este cu totul zadarnic să se reîntoarcă fără Beniamin şi schimbarea hotărârii tatălui lor era aparent imposibilă. Iuda, devenind purtătorul de cuvânt al celorlalţi, a susţinut hotărât că nu se vor duce, dacă Beniamin nu-i va însoţi, deoarece domnul egiptean declarase în mod solemn ca să nu-i mai vadă faţa fără fratele lor cel mai tânăr. Iuda, cel de-al patrulea fiu al lui Iacov, a fost de data aceasta purtătorul de cuvânt, pentru că Ruben, cel mai mare fiu al lui Iacov, fusese deja refuzat, Simeon era într-o temniţă în Egipt şi Levi probabil că pierduse încrederea tatălui său, ca urmare a perfidiei sale faţă de sihemiţi (cap. 34).
43:3 Iuda i-a răspuns: Omul acela ne-a spus curat: Să nu-mi mai vedeţi faţa, dacă fratele vostru nu va fi cu voi.
Verset ce nu a fost comentat.
43:4 Dacă vrei deci să trimiţi pe fratele nostru cu noi, ne vom pogorî, şi-ţi vom cumpăra merinde.
Verset ce nu a fost comentat.
43:5 Dar dacă nu vrei să-l trimiţi, nu ne vom pogorî, căci omul acela ne-a spus: Să nu-mi mai vedeţi faţa, dacă fratele vostru nu va fi cu voi!
Verset ce nu a fost comentat.
43:6 Israel a zis atunci: Pentru ce mi-aţi făcut un astfel de rău, şi aţi spus omului aceluia că mai aveţi un frate?
Pentru ce mi-aţi făcut un astfel de rău. La reproşul tatălui lor, care îi întreba de ce îl informaseră pe vice-regele egiptean despre Beniamin, ei au răspuns ca apărare că nu sunt vinovaţi de nici un fel de greşeală. Cum ar fi putut să ştie ei că o astfel de problemă avea să devină mai târziu un izvor de necaz? Cu toate că întrebările lui Iosif cu privire la familia lor nu apar în istorisirea precedentă (cap. 42,13.22), este clar că acea informaţie fusese furnizată ca răspuns la o întrebare directă. Pledând înaintea lui Iosif în favoarea lui Beniamin, Iuda i-a amintit mai târziu că a pus chiar
o astfel de întrebare (cap. 44,19).
43:7 Ei au răspuns: Omul acela ne-a întrebat despre noi şi familia noastră, şi a zis: Mai trăieşte tatăl vostru? Mai aveţi vreun frate? Şi noi am răspuns la întrebările acestea. Puteam noi să ştim că are să zică: Aduceţi pe fratele vostru?
Verset ce nu a fost comentat.
43:8 Iuda a zis tatălui său Israel: Trimite copilul cu mine, ca să ne sculăm şi să plecăm, şi vom trăi şi nu vom muri, noi, tu şi copiii noştri.
Verset ce nu a fost comentat.
43:9 Răspund eu pentru el; ai să-l ceri înapoi din mâna mea. Dacă nu-l voi aduce înapoi la tine, şi dacă nu-l voi pune înaintea ta, vinovat să fiu faţă de tine pentru totdeauna.
Răspund eu pentru el. Iuda a respectat apoi condiţia inevitabilă pentru întoarcerea în Egipt, făcând aluzie la moarte prin foamete ca singura alternativă. El personal avea să accepte răspunderea pentru întoarcerea cu bine a lui Beniamin. Ce putea el, sau oricare altul din ei, să facă mai mult? Nobleţea de caracter atât de evidentă din vorbirea lui Iuda este ilustrată mai târziu în mijlocirea patetică a lui înaintea lui Iosif (44,18-34). Trebuie ca în caracterul lui să fi avut loc o mare schimbare după evenimentele relatate în cap. 37 şi 38.
43:10 Căci dacă n-am mai fi zăbovit, de două ori ne-am fi întors până acum.
Verset ce nu a fost comentat.
43:11 Israel, tatăl lor, le-a zis: Fiindcă trebuie, faceţi aşa. Luaţi-vă în saci ceva din cele mai bune roade ale ţării, ca să duceţi un dar omului aceluia, şi anume: puţin leac alinător, şi puţină miere, mirodenii, smirnă, fisticuri şi migdale.
Fiindcă trebuie. După elocventa pledoarie a lui Iuda, a cărui logică era de neînlăturat, Iacov s-a supus inevitabilului. Acum, după ce se resemnase cu plecarea lui Beniamin, Iacov s-a apucat să facă tot ce-i sta în putinţă ca să poată contribui la succesul călătoriei. Darul pe care l-a sugerat trebuia să fie din produsele alese ale ţării, care aveau mare valoare în Egipt. Vezi comentariul pentru cap. 37,25.
Puţină miere. Că aceasta nu a fost, probabil, ,,miere” de albine reiese din faptul că mierea era abundentă în Egipt. O mică cantitate de miere din Palestina nu ar fi fost considerată un dar preţios, nici chiar de către dăruitori. Mult mai probabil că aceasta era miere de struguri, preparată prin fierberea sucului de struguri, sau a mustului, până ce scădea la jumătate sau la o treime din volumul de la început. Grecii numeau aceasta hepsema, ,,materia fiartă”. Încă şi acum mai este importată în Egipt din regiunea Hebron din Palestina.
Fisticuri. Fructul acesta, nuca alungită a lui Pistacia vera, este amintită în Biblie numai de această dată. Ea are un sâmbure uleios şi este considerată de către orientali o delicatesă aleasă.
Migdale. Migdalul este numit shaqed, ,,veghetorul”, de la verbul shaqad, ,,a nu avea somn”, ,,a fi treaz”, ,,a veghea”. Este cel dintâi dintre toţi pomii care înfloreşte primăvara. Deşi era răspândit în Siria şi Palestina, se pare că pomul acesta nu era cunoscut în vechiul Egipt.
43:12 Luaţi cu voi argint îndoit, şi duceţi înapoi argintul, pe care vi-l puseseră la gura sacilor: poate că a fost o greşeală.
Argint îndoit. Deoarece suma pentru prima cantitate de grâu fusese restituită, Iacov i-a sfătuit pe fiii săi să ducă înapoi o dublă cantitate de argint în Egipt pentru a plăti grâul de dinainte şi pentru hrana care urma să fie adusă prin această călătorie. Cu toate că Iacov se temuse că returnarea banilor putea să fie interpretată în mod greşit în Egipt (cap. 42,35), el şi-a exprimat speranţa că poate că aceasta s-a făcut din greşeală.
43:13 Luaţi şi pe fratele vostru, sculaţi-vă şi întoarceţi-vă la omul acela.
Verset ce nu a fost comentat.
43:14 Dumnezeul Cel Atotputernic să vă facă să căpătaţi trecere înaintea omului aceluia, şi să lase să se întoarcă împreună cu voi pe celălalt frate al vostru şi pe Beniamin! Iar eu, dacă trebuie să fiu lipsit de copiii mei, lipsit să fiu!
Dacă trebuie să fiu lipsit. Înainte de plecarea lor, bătrânul patriarh i-a binecuvântat pe fiii lui şi şi-a exprimat încrederea că Dumnezeu va face să capete îndurare înaintea stăpânului Egiptului. Cuvântul tradus ,,îndurare” înseamnă, literal, ,,măruntaie”, şi se referă la pântece, considerat în vechime ca sediu al afecţiunilor şi emoţiilor. Deşi Iacov şi-a exprimat credinţa în ocrotirea lui Dumnezeu, chiar declaraţia lui următoare descoperă nesiguranţa dacă Dumnezeu ar putea să-i binecuvânteze pe nemernicii săi fii. Ei erau nişte oameni imprevizibil şi se putea aştepta să intre în necaz chiar şi acolo unde altfel nu ar putea să existe vreunul. Într-un spirit de resemnare, el s-a supus voinţei divine, oricare ar fi fost aceea.
43:15 Au luat darul; au luat cu ei argint îndoit, precum şi pe Beniamin; s-au sculat, s-au pogorât în Egipt, şi s-au înfăţişat înaintea lui Iosif.
Verset ce nu a fost comentat.
43:16 Cum a văzut Iosif pe Beniamin cu ei, a zis economului său: Bagă pe oamenii aceştia în casă, taie vite şi găteşte; căci oamenii aceştia au să mănânce cu mine la amiază.
Cum a văzut Iosif pe Beniamin. Deoarece Iosif îi acuzase că sunt iscoade, nu exista nici o cale de a-l trece cu vederea şi a primi grâul dorit de la un slujbaş mai mic. Probabil că Iosif dăduse şi un ordin spre a-i aduce la el personal, de îndată ce se vor întoarce în Egipt. Oricare ar fi putut să fie procedura cerută pentru străini, şi mai ales pentru fiii lui Iacov, cei zece fraţi s-au aflat în curând încă o dată înaintea temutului stăpân al ţării. Văzând oamenii, Iosif a dat ordin ca ei să fie duşi la reşedinţa lui specială şi să se pregătească o mâncare pentru ei, literal, ,,a ucide o ucidere”. Basoreliefurile egiptene arată că în Egipt hrana principală o constituia carnea de vită şi de gâscă, şi că erau servite cantităţi considerabile de carne când erau ospătaţi vizitatorii.
43:17 Omul acela a făcut ce-i poruncise Iosif, şi a dus pe oamenii aceia în casa lui Iosif.
Verset ce nu a fost comentat.
43:18 Ei s-au temut când au văzut că-i bagă în casa lui Iosif, şi au zis: Ne bagă înăuntru din pricina argintului pus în sacii noştri data trecută; vor să se năpustească peste noi, ca să ne ia robi, şi să pună mâna pe măgarii noştri.
Ei s-au temut. Fraţii lui Iosif au fost mai alarmaţi ca niciodată, după ce au aflat că aveau să fie duşi în casa lui Iosif. Poate că nu au înţeles porunca lui Iosif, care fusese dată în limba egipteană, iar când au sosit la reşedinţa lui oficială şi li s-a ordonat să intre, s-au aşteptat să fie luaţi în robie sub acuzaţia de furt. În străduinţa de a scăpa de ce se temeau, ei s-au apropiat de econom la uşă, explicându-i cum găsiseră argintul în sacii lor şi că ei s-au pregătit să-l plătească din nou. Nu este nevoie să presupunem o contradicţie între raportul întâmplării aşa cum este dat în cap. 42,27.28 şi aşa cum este repetat aici. Este posibil ca toţi să fi deschis sacii lor la ,,han”, dar că numai unul descoperise argintul de data aceea. Este de neconceput că întreaga grupă luase înapoi numai zece saci de cereale spre a hrăni animalele şi familiile lor pentru o perioadă de mai multe luni.
43:19 S-au apropiat de economul casei lui Iosif, şi au intrat în vorbă cu el la uşa casei;
Verset ce nu a fost comentat.
43:20 şi au zis: Domnule, noi ne-am mai pogorât odată aici, ca să cumpărăm merinde.
Verset ce nu a fost comentat.
43:21 Apoi, când am ajuns la locul unde trebuia să rămânem peste noapte, ne-am deschis sacii; şi iată că argintul fiecăruia era la gura sacului său, argintul nostru, după greutatea lui: şi l-am adus înapoi cu noi.
Verset ce nu a fost comentat.
43:22 Am adus şi alt argint, ca să cumpărăm merinde. Nu ştim cine a pus argintul în sacii noştri.
Verset ce nu a fost comentat.
43:23 Economul a răspuns: Fiţi pe pace! Nu vă temeţi de nimic. Dumnezeul vostru, Dumnezeul tatălui vostru, v-a pus pe ascuns o comoară în saci. Argintul vostru a trecut prin mâinile mele. Şi le-a adus şi pe Simeon.
Argintul vostru a trecut prin mâinile mele. Economul, care după cum s-ar părea cunoştea planurile lui Iosif, i-a liniştit cu asigurarea că argintul lor ajunsese la el şi că reapariţia argintului lor trebuia să fie explicată ca o lucrare a lui Dumnezeu. Ca şi cum ar fi intenţionat să alunge toate temerile lor, el l-a adus pe Simeon şi, cu o adevărată politeţe orientală, i-a tratat ca oaspeţi, dândule apă pentru a-şi spăla picioarele şi hrănind animalele lor de povară.
43:24 Omul acesta i-a băgat în casa lui Iosif; le-a dat apă de şi-au spălat picioarele; a dat şi nutreţ măgarilor lor.
Verset ce nu a fost comentat.
43:25 Ei şi-au pregătit darul până la venirea lui Iosif, la amiază; căci aflaseră că au să mănânce la el.
Verset ce nu a fost comentat.
43:26 Când a ajuns Iosif acasă, i-au dat darul, pe care i-l aduseseră, şi s-au aruncat cu faţa la pământ înaintea lui.
Când a ajuns Iosif acasă. Poate că la sosirea fraţilor lui, Iosif fusese ocupat cu unele treburi importante şi nu a putut să-i întâmpine chiar atunci. Sau, mult mai probabil că planurile lui erau deja bine făcute şi că el nu dorea să-i vadă până la timpul fixat. După sosirea lui Iosif, ei i-au înmânat darurile lor cu cea mai reverenţioasă plecăciune, împlinind, fără să vrea, visurile lui Iosif care aprinseseră ura lor cea puternică faţă de el.
43:27 El i-a întrebat de sănătate; şi a zis: Bătrânul vostru tată, de care aţi vorbit, este sănătos? Mai trăieşte?
Verset ce nu a fost comentat.
43:28 Ei au răspuns: Robul tău, tatăl nostru, este sănătos; trăieşte încă. Şi s-au plecat şi s-au aruncat cu faţa la pământ.
Verset ce nu a fost comentat.
43:29 Iosif a ridicat ochii; şi, aruncând o privire spre fratele său Beniamin, fiul mamei sale, a zis: Acesta este fratele vostru cel tânăr, despre care mi-aţi vorbit? Şi a adăugat: Dumnezeu să aibă milă de tine, fiule!
Aruncând o privire asupra fratelui său. Când ochii lui l-au văzut pe Beniamin, fratele lui de la propria mamă, Iosif a purces la cercetarea amănunţită a identităţii lui – îndepliniseră oamenii într-adevăr condiţiile puse?
43:30 Iosif a isprăvit repede, căci i se rupea inima pentru fratele său, şi simţea nevoie să plângă; a intrat degrabă într-o odaie, şi a plâns acolo.
I se rupea inima. Aceasta a fost a doua ocazie în care Iosif a fost copleşit de emoţie, prima fiind când fraţii lui au vorbit despre cruzimea lor faţă de el însuşi (cap. 42,21). Acum vederea propriului frate, pe care nu-l văzuse de 22 de ani, a fost aceea care a stârnit emoţiile sale. Expresia ,,i se rupea”, se citeşte literal, ,,a devenit caldă”, adică, datorită intensităţii iubirii lui (vezi comentariul pentru v.14). Deoarece dorea să pună la încercare atitudinea fraţilor lui faţă de Beniamin, încă nu era gata să se le arate cine este şi s-a retras repede ca să nu fie neînstare să-şi împlinească planul până la încheierea lui. La masă, unde se putea aştepta ca ei să discute liber, el avea o ocazie minunată să-şi dea seama de atitudinea lor. Recâştigându-şi stăpânirea de sine, el şi-a spălat faţa, revenit la fraţii săi şi a poruncit să fie servită masa.
43:31 După ce s-a spălat pe faţă, a ieşit din odaie; şi, silindu-se să se stăpânească, a zis: Aduceţi de mâncare!
Verset ce nu a fost comentat.
43:32 Au adus de mâncare lui Iosif deoparte, şi fraţilor lui de o parte; Egiptenilor, care mâncau cu el, le-au adus de asemenea mâncare de o parte; căci Egiptenii nu puteau să mănânce cu Evreii, fiindcă lucrul acesta pentru ei este o urâciune.
Lui Iosif deoparte. O masă separată a fost pregătită pentru el, pentru fraţii lui şi pentru egiptenii care au luat masa cu el. El a mâncat deoparte fie din cauza înaltei sale poziţii, fie datorită faptului că anturajul său egiptean nu ar fi mâncat cu el, un asiatic, pentru acelaşi motiv pentru care ei nu ar mânca cu fraţii lui Iosif. Vechii egipteni au fost întotdeauna deosebiţi în felul lor de a se asocia cu străinii. Ei se considerau a fi cea mai înaltă clasă a fiinţelor omeneşti. Ei se numeau ,,popor”, în timp ce toţi ceilalţi erau mai mult sau mai puţin barbari, creaturi care se aflau între ei şi lumea animală. Aversiunea faţă de străini se dădea pe faţă în mod firesc în materie de mâncare. Evreii, de exemplu, omorau şi mâncau animale, cum ar fi vaca, privită de Egipteni ca sfântă. După Herodot, (ii. 41), nici un egiptean nu ar fi folosit cuţitul sau furculiţa sau cratiţa unui grec, şi n-ar mânca nici carnea unui animal curat care fusese tăiat cu un cuţit grecesc.
43:33 Fraţii lui Iosif s-au aşezat la masă în faţa lui: de la întâiul născut, după dreptul lui de întâi născut, şi până la cel mai tânăr, aşezaţi după vârstă; şi se uitau unii la alţii cu mirare.
Cu mirare. Descoperind aranjarea lor la masă după vârstă, oamenii se uitau unii la alţii, convinşi că acest slujbaş fusese anunţat în mod supranatural cu privire la vârsta lor.
43:34 Iosif a pus să le dea din bucatele care erau înaintea lui; iar Beniamin a căpătat de cinci ori mai mult decât ceilalţi. Şi au băut, şi s-au înveselit împreună cu el.
De cinci ori. Pentru a-i cinsti pe oameni, au fost serviţi în mod special de la masa lui Iosif. Pentru a-i arăta lui Beniamin o cinste deosebită, Iosif i-a trimis bucăţi alese de cinci ori mai mari decât acelea trimise celorlalţi. Beniamin era oaspetele de onoare. Obiceiul de a arăta cinste oaspeţilor distinşi prin aceea că li se dădeau bucăţile cele mai mari şi mai bune apare şi în alte rapoarte vechi. (vezi 1 Samuel 9,23.24; Homer, Iliada, vii. 321; viii. 162; Herodot, vii. 57). Iosif s-a gândit să-i încerce pe fraţii lui, ca să poată descoperi adevăratele lor simţăminte faţă de Beniamin şi astfel şi faţă de el însuşi. El dorea să vadă dacă ei îl invidiau, sau îl urau pe fratele lor cel mai tânăr din cauza maternităţii lui, aşa cum îl invidiaseră pe vremuri pe Iosif.
Comentariile lui Ellen G. White 1-34 PP 227-228